Geografie lirica: Muzeul de Arta din Targoviste

Muzeul de Artă din Târgoviște este amenajat într-o clădire istorică de o frumusețe aparte și se află în vecinătatea „Curții Domnești”. Clădirea a fost construită între anii 1892–1894 de antreprenorul italian Giovanni Baltasare Vignosa ca sediu al Prefecturii judeţului Dâmboviţa, având o decoraţie clasică cu influenţe baroce, iar în interior are o impresionantă pictură. Splendoarea picturii se vede tot mai mult pe măsură ce se ajunge la etaj, culminând cu decoraţia „Sălii de Consiliu”, situată central la etajul clădirii. Pictură murală, cu care este decorată Sala de Consiliu, impresionează ochiul, prezentând motive neoclasice, vegetale şi florale cu influenţe clare ale barocul italian. „Deasupra celor cinci căi de acces în sală se întâlneşte pictat câte un peisaj cu monumente reprezentative din Târgovişte (Curtea Domnească, Mitropolia nouă) ori împrejurimi aşa cum le-a văzut pictorul de origine italiană Giovanni Battista del Basso la 1894–1895, o excepţie constituind-o prezenţa, deasupra uşii centrale, a căpriorului ca stemă a judeţului Dâmboviţa.

Geografie lirica: Manastirea Dealu – Targoviste (4)

În folclorul balcanic se găsesc multe cântece dedicate lui Mihai Viteazul, în care era prezentat ca salvator al creștinătății în calea păgânilor, cântece culese de specialiști în decursul timpului.

Și în folclorul nostru se găsesc cântece culese de Vasile Alecsandri, printre care ar trebui să fie cunoscut de către toți românii „Cântecul lui Mihai Viteazul”.

Iată ce spun sursele: »Acest cântec l-am găsit scris într-o psaltire foarte veche din biblioteca mănăstirii Neamțului. Dedesubtul cântecului erau următoarele cuvinte scrise cu slovă călugărească: „Scrisu-s-au acest viers bătrân de mine, ieromonahul Paisie, credincios rob al lui Dumnezeu, iar eu l-am auzit și l-am învățat de la răposatul bunul meu, Stoian Jolde armășelul”.«

Geografie lirica: Manastirea Dealu – Targoviste (3)

Mănăstirea Dealu este un aşezământ de maici. Aici există o adevărată necropolă domnească, fiind locul unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul. Osemintele domnitorului se află la Mănăstirea Dealu încă din anul 1601, la scurt timp după ce a murit.

La Mănăstirea Dealu mai sunt înmormântaţi în ordine cronologică: Vlad Dracul (1436-1442; 1443-1447) şi fiul său Nicolae, Vladislav al II-lea (1448-1456), cel ucis de Vlad Ţepeş, Radu cel Mare (1508), aflat în partea stângă a bisericii, Jupâniţa Caplea, sora sa (1511), (pe a cărei piatră stă scris „răposat-a roaba lui Dumnezeu Caplea, fiica lui Io Vlad voievod şi sora lui Io Radu voievod şi a domnului Io Vlad marele voievod, fosta jupâneasă a lui Bogdan marele vornic, în anul 7019 (1511), luna fevruarie în a 21-a zi”.), Vlăduţ Voievod sau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu (1512), cel ce a luptat împotriva lui Neagoe Basarab şi a fost omorât de soldaţii lui Mehmet Paşa, Radu Vodă Bădica, fiul domnitorului (1523-1524) – cel care încercase să-l detroneze pe Radu de la Afumaţi (1522-1529), Vlad Înecatul (1532), fiul lui Vlad cel Tânăr şi al Doamnei Anca, înecat în râul Dâmboviţa, Pătraşcu Vodă cel Bun (1554-1557), Mihai Viteazul (1592-1601), Principele moldovean Mihail Movilă (1608), ginerele domnitorului muntean Radu Şerban, călugări, precum caligraful Mihail Rusin, răposat în 7122 (1613-1614) şi egumenul Matei al Mirelor (1624).

Geografie lirica: Manastirea Dealu – Targoviste (2)

Importante informații sunt primite de vizitatori de la măicuțele de la mănăstire sau din pliantul care se poate cumpăra – surse din care m-am inspirat și eu.

Unele izvoare spun că această mănăstire exista încă din anul 1431, așa cum reiese dintr-un document prin care Alexandru I Aldea făcea o danie mănăstirii două sate.

Se spune că mănăstirea a fost întemeiată iniţial de către Mircea cel Bătrân, însă Radu cel Mare este cel care a ctitorit-o în anul 1500. În 26 august 1499 s-a început zidirea construcțiilor din jurul mănăstirii, iar în anul 1500 a bisericii Sfântul Nicolae, care a fost sfințită în 4 decembrie 1501, date consemnate în pisania din vechiul turn-clopotniță și de cele două inscripții de pe fațada vestică a bisericii.

Una dintre inscripții spune așa: „Din mila Lui Dumnezeu, Io Radu voievod, și Domn a toată țara Ungrovlahiei, a început turn (clopotniță) al Sfântului părintelui nostru Nicolae, făcătorul de minuni în anul 7007 (1499) luna august 26 zile.”

Sursele spun că Biserica Sf. Nicolae este singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu construit de Radu cel Mare și este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească, rămânând semeaţă pe dealul de la care şi-a luat şi numele. De asemenea am aflat că este unul dintre monumentele cele mai desăvârșite ale arhitecturii vechi românești. Biserica este construită din piatră și cărămidă, având fațadele în totalitate placate cu piatră fățuită și decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce, prezentând un plan triconic cu turla pe naos și două turle pe pronaos, în care se îmbină elementele tradiționale cu inovații care îi subliniază originalitatea. Acest sistem de decorare în două registre separate de un brâu median va caracteriza monumentele de cărămidă ridicate în cursul secolului al XVI-lea în Țara Românească.

Edificiul este dispus pe un plan triconic de tip Vodița II și are proporții zvelte, având opt metri lățime și 21,20 metri lungime la o înălțime de 24 metri (fără acoperiș).

Pronaosul bisericii adăpostește mormântul lui Radu cel Mare și racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 și 1913 de Frederic Storck.

Tot aici se găsesc pictați cei trei ctitori: Neagoe Basarab, Radu cel Mare și Mircea cel Bătrân.

Neagoe Basarab, Radu cel Mare și Mircea cel Bătrân

Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă de valoare din anul 1514 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat. Pictura actuală aparține pictorului Iosif Keber (1958 din altar) și Preacuviosului Arhimandrit  Sofian Boghiu (1984-1989, în naos și pronaos).

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, clădirile mănăstirii şi turnul-clopotniţă au fost refăcute de domnitorul Gheorghe Bibescu, care a dăruit mai multe odoare bisericii voievodale. Pe la 1863 mănăstirea a fost secularizată, iar autorităţile statului din acea vreme au lăsat-o în uitare. Din 1877 în clădirile ce aparțineau mănăstirii au funcționat de-a lungul timpului diferite instituții, cum ar fi: un lagăr pentru un detașament de prizonieri turci, Școala divizionară de ofițeri, Depozitul de arme al armatei, Școala copiilor de trupă, iar din 1912, la inițiativa lui Nicolae Filipescu, aici a luat ființă un liceu militar.

În timpul domnitorului Radu cel Mare, la Mănăstirea Dealu a fost întemeiată prima tipografie a Țării Românești, una din primele patru tipografii europene, în care s-au tipărit cărți în limba slavonă. Tipograf fiind Ieromonahul Macarie.

Domnitorul Radu cel Mare a fost preocupat de întărirea prestigiului bisericii și de înzestrarea ei cu cărți de slujbe tipărite, înlocuind manuscrisele care erau scumpe și totodată greu de procurat. Astfel, l-a chemat pe Ieromonahul Macarie de la Cetinje din Muntenegru, un tipograf talentat și cu experiență care învățase arta tiparului la Veneția. Ieromonahul Macarie a fost primul „meșter al tiparelor” în Țările Române și a realizat cărți de o mare valoare artistică, lucrările sale fiind cu mult superioare cărților tipărite în acea perioadă. Aici au fost tipărite „Liturghierul (1508) prima carte tipărită pe pământ românesc și prima ediție a acestei cărți de cult în limba slavonă – Octoih (1510) și Tetraevanghel (1512) – însemnătatea acestuia constând în faptul că este prima tipăritură pentru toți ortodocșii care utilizau limba slavonă ca limbă oficială a cultului”. (sursa: din afișul aflat la fața locului)

Un rol important în reorganizarea vieții bisericești muntene a revenit fostului patriarh ecumenic Sfântul Nifon, care a fost adus în țară de Radu cel Mare, care i-a spus: „… eu unul să domnesc întru cele din afară, iar prea sfinția ta să aibă toată grija bisericii întru cele dinăuntru”.

Reproduceri din diferite documente

După anul 1512, Macarie fiind numit mitropolit al Țării Românești, activitatea tipografică de la Mănăstirea Dealu a încetat până în timpul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), când s-a instalat aici o tipografie domnească. Prima tipăritură fiind o „Evanghelie învățătoare” sau „Cazanie” (1644), care este printre primele cărți tipărite tot cu litere slavone dar de data aceasta în Limba Română.

Mănăstirea a suferit diferite distrugeri și a fost jefuită, începând cu invadatorii unguri conduși de Gabriel Bathory în anul 1610 și culminând cu devastatorii turci în 1738, când chiliile au fost distruse și bunurile prădate. Apoi au mai fost cutremurele din anii 1802 și 1838.

Ample lucrări de refacere s-au realizat la inițiativa Patriarhului Justinian Marina între anii 1953-1958. Alte lucrări de consolidare s-au realizat în anul 2001 la încăperea destinată muzeului și la biserică. Muzeul care a fost reorganizat de curând, prezintă într-o viziune modernă momentele principale din istoria mănăstirii, icoane și cărți vechi, obiecte bisericești, printre care se află și crucea de lemn de chiparos, ferecată în argint, cu ramele decorate cu ornamente vegetale, dăruită de Matei Basarab și doamna sa Elena în 1648-1649. Tot aici se mai află o reconstituire a unei tiparnițe din secolul al XVI-lea.

 

Prof. Eva Lazea

Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (7)

CORNEL PAIU: Ce intuiţii româneşti din literatură au făcut carieră în alte literaturi?

LUCIAN STROCHI: Nu prea cred în „primate” când e vorba de literatură, dar cred că literatura română a oferit sugestii fertile literaturii europene prin Tristan Tzara, Paul Celan, poate prin Peter Neagoe și Petre Dumitriu, sigur prin activitatea criticilor și eseiștilor români precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Pius Servien, Stephan Lupasco, Matila Ghyka, George Uscățescu, Eugen Coșeriu, Sorin Alexandrescu, Matei Călinescu, Marian Popa etc.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (6)

CORNEL PAIU: Escaladând acest şir de întrebări, generate de evenimentele concrete la care am participat, care reprezintă pentru dialogul nostru o aplicare la istoria şi realitatea prezentă/ prezentului, necesar, poate istoriei literare, aş vrea să revenim la un alt tip de întrebări. Încă păstrând o urmă din întrebarea anterioară… Care credeţi dvs. este contextul actual al literaturii române, în lume? Cum se situează? Ce valori literare autentice, noi, avem, pe care  le-am propus în ultimul timp, pentru a intra în patrimoniul literaturii universale de certă valoare?

LUCIAN STROCHI: Nu cred în colonialismul literar, în forța centrifugă a culturii naționale, în exportul de valori. Dimpotrivă, cred în forța centripetă a artei. În perioada interbelică numai prin cei poezia „celor trei B și un A” (Blaga, Bacovia, Barbu și Arghezi), aveam o literatură de valoare mondială. Să nu uităm de Nobelul pe care în mod normal trebuia să-l primească Lucian Blaga, acesta fiind propus de către…spanioli, care aveau și ei un contracandidat serios, pe Juan Ramon Jimenez (care a și luat atunci Nobelul), de faptul că Arghezi a fost tradus în italiană de doi laureați ai premiului Nobel. Rebreanu a ratat și el premiul Nobel, dar „Pădurea Spânzuraților” este cel mai bun roman despre Primul Război Mondial. În momentul în care literatura română are astăzi scriitori precum Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Ion Gheorghe, Nicolae Dabija, Ștefan Foarță, Emilian Marcu, enciclopediști de talia lui Răzvan Theodorescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, nu trebuie să avem „emoții”. Și după cum vezi, nu am pomenit nici un nume din generația 80 și cele mai noi… După cum nu trebuie să-i uităm pe cei plecați vremelnic dintre noi, pe Romulus Vulpescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Ștefan Bănulescu, Constantin Țoiu, Fănuș Neagu, Marin Preda, Eugen Barbu,  Nicolae Velea, I. D. Sârbu. Nume care ctitoresc o literatură de valoare europeană.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (5)

CORNEL PAIU: Romanul a fost privilegiat, aş putea spune, anul acesta, 2018, în privinţa densităţii evenimentelor culturale. Iată, foarte aproape de jumătatea lunii septembrie, între 21-23, a avut loc un colocviu al Asociaţiei Internaționale a Criticilor Europeni. Aţi putut radiografia acest eveniment pe toată perioada lui, în calitate de invitat şi participant direct. De aceea, vă întreb ce-mi puteţi spune despre acesta? Ce personalităţi ai literaturii şi ai criticii, în speţă, au poposit în acele zile pe meleagurile romaşcane şi nemţene? De altfel, ţin să vă felicit: sunteţi cel mai nou membru al acestei asociaţii, ales cu vot unanim.Sper ca această nouă calitate de Critic European să vă aducă noi şi depline satisfacţii. La festivitatea de deschidere a evenimentului şi la sesiunea de comunicare care i-au urmat am participat şi eu… Şi, mărturisesc, am fost profund impresionat de nivelul intelectual şi de calitatea invitaţilor participanţi veniţi din Italia, Franţa, Spania, Venezuela, Japonia…

LUCIAN STROCHI: Titlurile, atunci când vin ca o recunoaștere a unor realități, sunt onorante. Dar, să ne înțelegem, ele nu pot suplini valoarea, munca, inspirația, buna credință și toate celelalte. Dacă ne referim la oaspeții străini prezenți la Roman, trebuie să-i amintim pe Ichiro Saito (Japonia), Meria De Giovani (Italia), Massimo Milza (Italia), Corrado Monaca (Italia), Silvano Trevisani (Italia), Sabino Caronia (Italia), Rosa Elisa Giangoia (Italia), Jeanpierre Castellani (Franța), Antonio Mendoza (Venezuela), Iosefa Contijoch (Spania), Fina Sala (Spania), Angel Basanta (Spania), Tudorel Radu(România) și Lucian Strochi (România). Au participat dintre romașcani, între alții, primarul municipiului Lucian Mincu (care și-a surprins plăcut oaspeții vorbindu-le fluent și inspirat în italiană), Cristina Panaite, directoarea Bibliotecii municipale „George Radu Melidon”, scriitorii Mircea Bostan, Violeta Lăcătușu, Cornel Paiu, Dan Gabriel Arvătescu, profesori, reprezentanți ai clerului și a unor instituții din oraș, un public ales, elevi. Colocviul a omagiat anul 1918, anul Marilor Uniuni Naționale în Literatura Europei Postbelice, inclusiv Centenarul Unirii Tuturor Românilor, s-a analizat literatura primul Război Mondial, s-a discutat despre soarta limbilor minoritare (catalana, sarda, siciliana etc.). Au avut loc vizite de documentare la Arhiepiscopia Romanului, Institutul Franciscan, castelul Miclăușeni, palatul de la Ruginoasa, Biblioteca municipală „George Radu Melidon”. Impresionant a fost recitalul de poezie de la castelul Miclăușeni (în 14 limbi, inclusiv în latină!), precum și un recital de muzică medievală, clasică, recital susținut de cvartetul „Colosseum” din Iași.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (4)

CORNEL PAIU: Între 13-16 septembrie 2018, la Piatra Neamţ a avut loc acelaşi târg de carte, ajuns la ediţia a VIII-a. Merită să amintesc aici, în cadrul dialogului nostru, că ambele evenimente s-au desfăşurat sub genericul „CENTENARUL MARII UNIRI ÎN CĂRŢILE SCRIITORILOR DE PE CELE 2 MALURI ALE PRUTULUI”. Societatea Culturală „Clepsidra” şi Editura „Papirus Media” au avut două momente foarte bine sudate între ele, sâmbătă, 15 septembrie, o triplă lansare de carte şi o conferinţă Libris/ Clepsidra, pe care le-aţi moderat chiar dvs. De aceea, vă rog să comentaţi şi acest eveniment, din unghiul perceput de dvs.

LUCIAN STROCHI:  Editura „PapirusMedia” a lansat trei titluri și trei autori: dr. Dan Gabriel Arvătescu, Yasmine Bonciu și acad. Nicolae Dabija. Cărțile au fost prezentate de Culiță Ioan Ușurelu, Dan Gabriel Arvătescu și Yasmin Bonciu, precum și  mine, eu fiind prefațatorul cărților lui Yasmin Bonciu și Nicolae Dabija. Acesta din urmă a ținut și o conferință despre Basarabia. A fost un moment de maximă amplitudine, după părerea multora.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (3)

CORNEL PAIU: Între 16-19 august 2018, tot la Roman a avut loc Târgul de Carte „Libris Neamţ” 2018, prima ediţie, la care Societatea Culturală „Clepsidra” a fost cooptată, de către organizatorii principali, Consiliul Judeţean Neamţ şi Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, ca partener la organizare. Aţi fost la Roman pe toată perioada evenimentului. Care credeţi c-au fost reuşitele acestuia?

LUCIAN STROCHI: În primul rând, prezența unor edituri romașcane precum PapirusMedia și Serafica. Apoi, numărul mare de scriitori romașcani care au fost prezenți și prezentați la acest târg. Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor a avut o prestație deosebită. Au fost prezenți la Roman doi Președinți de Filiale (Iași și Bacău, respectiv Cassian Maria Spiridon și Dumitru Brăneanu), precum și Vicepreședintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu. Pentru o primă ediție, e foarte bine.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (2)

CORNEL PAIU: În aceeaşi perioadă, 18-20 mai 2018, a avut la Roman şi prima ediţie a Festivalului Naţional „Garabet Ibrăileanu”, iniţiat şi organizat de Uniunea Armenilor din România – Filiala Roman, prin strădania dl dr. Emanuel Nazaretian, preşedintele filialei romaşcane. Care credeţi că este importanţa acestui nou festival, care, după părerea mea, ar merita să devină o tradiţie, în peisajul cultural romaşcan? Ce evenimente din cadrul festivalului v-au reţinut atenţia?

LUCIAN STROCHI: Romanul devine tot mai mult un oraș al criticii. Anul trecut s-a desfășurat Festivalul național de receptare critică Mircea Scarlat, cu un succes mai mult decât notabil. Anul acesta, același festival va deveni unul internațional (se va desfășura în perioada 16-18 decembrie 2018). Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu” s-a impus, cred, prin două componente: Concursul de aforisme și Decernarea premiilor naționale de critică la Roman, ceea ce a fost o noutate absolută. De asemenea tot la Roman a avut loc colocviul Asociației Internaționale a criticilor literari (AICL). Câte orașe universitare cu tradiții culturale de secole se pot lăuda cu o asemenea triplă performanță? În ceea ce privește Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu”, probabil vor urma și alte ediții.