EMINESCIANA (AWARE)

lacul codrilor1

galben îneacă priviri 2

nuferi albaştri3

Lucian Strochi

 Eminesciană (aware)  

lacul codrilor1   – acest text este  primul haiku dacă ţinem cont de aspectul formal (triptic, structura 5-7-5 silabe). Punctul de plecare a haikuului este desigur poemul Lacul de Mihai Eminescu, mai exact prima strofă: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă/ tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă.” Desigur nu e doar o întâmplare faptul că acest prim haiku trimite la Eminescu. Primul vers este identic cu primele două cuvinte din textul eminescian. Eminescu, cu o intuiţie genială, stabileşte cele două noi valori cromatice, pentru galben  şi albastru, respectiv verde şi alb. Prin suprapunerea celor două culori se obţine verdele, prin rotire, albul (experienţa cu discul colorat alternativ albastru-galben şi care prin rotire devine alb este edificatoare).

galben îneacă priviri 2  – pe mine m-a interesat altceva şi anume sugestia. Lumina galbenă a lacului cotropeşte privirea, o copleşeşte, o îneacă.

nuferi albaştri3   – nuferi albaştri este un oximoron, întrucât reuneşte două realităţi incompatibile. Nufărul nu e niciodată albastru, dar el se află într-o logică de succesiune a imaginarului: alb – galben – albastru. Nufărul albastru este însă şi o  floare albastră, floarea romantică a nostalgiei, a infinitului, a imensităţii. (Eminescu are o poezie care se numeşte Floare albastră). Dar nufărul este floarea Asiei, replica trandafirului european. Este floarea budismului. Dar budismul înseamnă şi nirvana, stingerea, atingerea echilibrului absolut, cucerirea infinitului. O ultimă posibilă interpretare: Eminescu este un nufăr albastru.

 

Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (3)

CORNEL PAIU:Cât de prezent trebuie să fie Poetul în cetate? Omul de cultură, omul de artă, în general?

LUCIAN STROCHI: Între Poet şi Cetate este un raport de inerenţă. Prin urmare, chiar dacă poetul nu e de tip poeta vates el are nevoie de receptori. După cum cred că toţi oamenii (re)simt starea de poezie. Deci au nevoie de poeţi, de poezie.

CORNEL PAIU:Când credeţi că spirtul critic atinge maximul maturităţii?

LUCIAN STROCHI: Atunci când ai puterea să te autoanalizezi necruţător. Atunci când ai puterea să recunoşti că altul e mai bun decât tine. Atunci când îţi propui să fii din nou în frunte după ce ai fost depăşit pe turnantă. La mine spiritul critic a început să se manifeste pe la 25 de ani şi continuă să fie la fel de insistent şi adesea chiar virulent.

CELE TREI DIMENSIUNI (KARUMI)

lungă e noaptea încărunţind încordată2

lată-i poteca şi teama vărgată3

înaltă-i doar tâmpla de fată4

Lucian Strochi

CELE TREI DIMENSIUNI1 – e vorba desigur de dimensiunile spaţiale: lungimea, lăţimea şi înălţimea. De aici şi ideea realizării portretului iubitei, în toate dimensiunile. Nu pot nega nici ideea unui portret cubist. Tristihul are forma 13-11-9 silabe. Fiecare vers are ceva inedit. Noaptea apare personificată, încordată, plină de tensiuni şi încărunţită; poteca şi teama vărgată apar late, adică largi, mari, impresionante, iar tâmpla de fată este înaltă, sugerând spiritualitatea.

lungă e noaptea încărunţind încordată2 –primul vers conţine toate vocalele (şapte) ale limbii române, deci întregul triunghi vocalic.  Se remarcă oximoronul noapte – încărunţind (negru-alb) mai puţin obişnuit întrucât e vorba de părţi de vorbire diferită. În primul vers noaptea e cuvântul-cheie, celelalte nefiind decât adjectivări, calificative ale nopţii.

lată-i poteca şi teama vărgată3  – al doilea oximoron e între potecă ceea ce înseamnă certitudine, siguranţă şi teama care apare vărgată, sugerând atât o posibilă fiară (tigrul de exemplu), dar şi incertitudinea (vărgat însemnând alternanţe, inclusiv cromatice)

înaltă-i doar tâmpla de fată4   – acest vers poate fi citit în mai multe moduri. Tâmpla este şi un termen religios, desemnând catapeteasma, iconostasul, adică peretele despărţitor împodobit cu icoane dintre altar  şi restul bisericii. Dar primul sens pentru tâmplă se referă la o parte laterală a capului, un loc geometric între ochi, frunte, ureche şi obraz. Şi tot tâmplă e şi părul care creşte în acea parte. Tâmpla înaltă (ca şi fruntea) sugerează inteligenţa, dar şi frumuseţea, cochetăria. Prin faptul că vorbim adesea de tâmple încărunţite, tâmplă se leagă de noapte, noaptea devenind astfel o tâmplă. Dar noaptea este şi o teamă vărgată datorită alternanţei întuneric / lumină, dar şi o potecă pentru vis(are). Dimensiunile spaţiale ce contopesc şi se topesc în alte dimensiuni, spirituale. Interesant, cuvântul tâmplă are o dublă etimologie romană, provenind din tempus (timp) sau templum (templu). În prima situaţie timpul este a patra dimensiune a labirintului spaţio – temporal (dimensiunea oblică); în a doua situaţie craniul este un templu al gândirii.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (2)

CORNEL PAIU:Pentru creator, singurătatea este chiar o necesitate, însă această nevoie de însingurare, oare nu are în ea şi ceva nociv? Dvs. cum aţi trecut peste nevoia de însingurare, cum aţi depăşit unele defectele/ neajunsuri ale acesteia, aş spune, chiar dăunătoare, traumatizante?

LUCIAN STROCHI: Să nu confundăm singurătatea cu  izolarea. Pentru creator izolarea e necesară, actul creaţiei presupune linişte, detaşare. Nu mi-am dorit niciodată să fiu singur şi nu am fost. Am fost înconjurat dacă nu de oameni, de cărţi, de cuvinte, de imagini, de sunete.

COPILARIE (YUGEN)

am început să mă tem de păsări3

am văzut ieri câteva vrăbii4

ciugulind drumul5

Lucian Strochi

COPILĂRIE1 – copilăria este extrem de preţuită la japonezi pentru inocenţă, naivitate, puritate (vezi şi afirmaţia lui Bashō).

yugen2  este o categorie estetică specifică haikuului desemnând misterul singurătăţii, al însingurării.

Poemul cultivă această mirare extremă faţă de natură. Aparenţele devin esenţe văzute prin ochii copilului. Poemul are structura 10-9-5 silabe, ultimul vers asigurând surpriza. Originalitatea poemului constă în inversarea simbolului: pasărea devine dintr-un simbol al liniştii, al păcii, un agent al unei agresivităţi extreme.

am început să mă tem de păsări3:  copilul vede o realitate şi o interpretează în felul său. Spaima de păsări nu este chiar una neobişnuită. Multă vreme am fost terorizat în copilărie de un gânsac. Există apoi păsările de pradă care nu ezită să atace chiar oameni. A te obişnuit cu teama înseamnă o năpârlire pentru un copil, trecerea    într-o altă vârstă.

am văzut ieri câteva vrăbiivrabia este cea mai comună pasăre. Nu întâmplător, prin extensie de sens, numele ei (paser domestica) a fost atribuit tuturor aripatelor.

ciugulind drumul5 – gestul de a ciuguli, nu este unul doar inocent, aproape tandru. Am văzut şi anterior că ciugulitul poate fi simbolul unei agresivităţi extreme. Copilul se teme că drumul va fi mâncat de păsări. Dar, într-o altă interpretare, păsările ciugulesc drumul, pulberea, pentru a arăta tuturor adevăratul drum, cel prin aer, e drept cucerit prin zbor. Interesantă este folosirea vocalelor: nicio vocală „o”, vocala echilibrului; în schimb apare de şapte ori „i” şi de şase ori „ă” şi „u”.” I” este vocala mirării, „ă” este a ezitării, iar „u” a vibraţiei  (apare de patru ori în ultimul vers care nu are decât cinci silabe).

Poemul a mai apărut în volumul Totul despre mine.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (1)

CORNEL PAIU: Cum percepeţi acum, la vârsta deplinei maturităţi ocrotirea/ protecţia părintească?

LUCIAN STROCHI: Depinde de cine e părintele. Pentru un părinte „de familie”, copilul rămâne copil, indiferent de vârstă. Dacă e vorba de un părinte spiritual, preotul atunci, fireşte, sunt alt raporturi, întrucât intervine şi taina spovedaniei, iar vârsta nu mai contează. Dacă ne referim la părintele patriei, aici eu am serioase rezerve. De multe ori aceşti conducători s-au comportat „copilăreşte”, ca să fiu delicat. Iar despre Părintele suprem, Dumnezeu, numai lucruri de bine. Altfel, cum?

DECLARATIE (AWARE )

mi-ai spus1

iată m-arunc în tine2 străveziule3

ca de pe fereastră4

Lucian Strochi

DECLARAŢIE (aware ) 

mi-ai spus1 – poemul este un tristih, dezechilibrat din punct de vedere al lungimii versurilor (2-12–6 silabe). Sunt trei cezuri: prima după primul vers care poate fi marcată grafic, a doua după o apoziţie tine/străveziule) şi a treia după al doilea vers.

iată m-arunc în tine2 – vers neobişnuit, dar care, cu siguranţă, trebuie citit conotativ. E vorba de a te arunca într-o relaţie, de a te dărui total, de a reface androginic unitatea pierdută.

străveziule3 –prin articulare adjectivul se substantivizează. Cuvântul trebuie citit ca fiind un  kenyogen. Străveziu înseamnă enigmatic, invizibil, lipsit de pete (defecte), uşor de citit, de descifrat, aparţinând unei alte lumi, poate imaculate.

ca de pe fereastră4  – această dăruire e poate una sinucigaşă. Dar iubita acceptă acest sacrificiu suprem, al dăruirii totale. Prăbuşirea poate însemna în acest caz o înălţare. Altfel spus, trupul se sacrifică în favoarea spiritului, a sentimentului. Cezurile se explică şi prin ezitarea în faţa sacrificiului suprem.

Poemul a mai apărut şi în volumul Totul despre mine.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (29)

CORNEL PAIU: După opinia dvs. care ar fi tarele/ atuul/ sublimul poeticităţii contemporane?

LUCIAN STROCHI: Poezia este atemporală. Arta nu evoluează după aceleaşi legi precum ştiinţa. La fel limba. Există un echilibru între ce se câştigă şi ce se pierde. Câştigăm neologisme şi pierdem arhaisme. Cuvintele cunosc lărgiri şi îngustări de sens. Un roman istoric poate fi mai valoros decât o scriere SF.

MARELE ORB (MONO NO AWARE)

atât de virilă-mi privirea3

încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4

până şi aerul ar înmuguri5

 Lucian Strochi

  MARELE ORB1 – orbul este o obsesie perenă a literaturii. Mari poeţi (Homer, Milton, Borges) au fost orbi. Marele orb este acela care este indiferent la tentaţiile diurne. Orbul vede  – compensatoriu – mai bine decât cel cu privirea normală. Ca personaj se găseşte la mulţi poeţi români sau străini.

(mono no aware2)  este o categorie estetică a haikuului  referitoare la „patosul   lucrurilor”.

Tristihul are versuri lungi (9-15-12 silabe) impunând şi o pauză de respiraţie, cel puţin pentru versul doi.

atât de virilă-mi privirea3  – evident avem aici o hiperbolă augmentativă, de intensitate. Dacă într-un text anterior eul liric se dematerializa devenind privire, acum privirea se materializează. Virilitatea se referă la bărbăţie, energie, vigoare, forţă, impetuozitate; conştient de această forţă, marele orb înţelege să se sacrifice, pentru ca omenirea să poată supravieţui.

încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4 – marele orb ar putea  deschide ochii, dar asta ar însemna aneantizarea lumii. Prea multa lumină e la fel de periculoasă ca întunericul.

până şi aerul ar înmuguri5 – aerul care înmugureşte  este o metaforă bazată pe un paradox: înmugurirea plantelor este un dar divin. Înmugurirea aerului înseamnă însă o  catastrofă. Textul foloseşte toate vocalele limbii române, iar „î” este în dublă grafie. „I” este însă vocala ce determină eufonia (e prezent în text de 11 ori). Se remarcă şi prezenţa a două triunghiuri logice, ce asigură stabilitate poemului: privire – ochi – aer şi viril – deschide – înmugureşte.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (28)

CORNEL PAIU: Între estetic şi elită vedeţi/ întrevedeţi posibile conflicte/ contradicţii?

LUCIAN STROCHI: Nu văd de ce „elita” ar contrazice sau ar confirma esteticul. Rafinamentul nu înseamnă neapărat profunzime, iar arta nu poate fi închisă sau circumscrisă la nivelul unui salon sau club.

CORNEL PAIU: Când un text devine literar/ artistic?

LUCIAN STROCHI: Când cineva îl receptează astfel.

CORNEL PAIU: Cât estetic şi cât moral există după părerea dvs. în literatura şi arta de azi?

LUCIAN STROCHI: Nu pot face asemenea aprecieri globale. C a în orice literatură sau artă există în orice operă o cantitate de etic şi de estetic. Importantă mi se pare câtimea de transcendental.