Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (14)

CORNEL PAIU: Polemica e o formă de existenţă civică sau, poate, culturală?

LUCIAN STROCHI: Atunci când asigură diversitatea, polemica e mai mult decât necesară. Nu putem iubi la fel, scrie la fel, cânta la fel. Protagonistul şi antagonistul s-au despărţit de cor acum câteva mii de ani. Nu am sentimente gregare. De aceea nu am putut face politică. Ar fi trebuit să votez aşa cum vrea şeful sau majoritatea. Chiar atunci când  nu au dreptate.

GROAPA (CATREN)

Aproape ghicitoare e aceasta:1

De unde iei, la ea tot creşte,2

Şi face totul creştineşte:3

Să-ţi tacă, în sfârşit, nevasta.4

Lucian Strochi

GROAPA (CATREN) 5  

 Aproape ghicitoare e aceasta:1 catrenul permite o gamă întreagă de sentimente şi poate propune o serie practic infinită de istorii morale. Catrenul permite filozofarea sub aparenţa unei ghicitori.

De unde iei, la ea tot creşte,2 – nu o dată ghicitoarea e bazată pe echivoc sau pe paradox. Oricum ea invită la gândire, fiind un joc al inteligenţei. Într-adevăr: cu cât iei mai mult pământ, cu atât creşte groapa.

Şi face totul creştineşte:3 groapa este un termen vag, general, nediferenţiat. Groapa mortuară este o particularizare, o individualizare puternică. Se sugerează chiar un sentiment de pioşenie, de ritual creştin.

Să-ţi tacă, în sfârşit, nevasta.4adevăratele sentimente sunt relevate în ultimul vers. Pare o răbufnire împotriva sinceră a cuiva, obligat de convenţii să trăiască o viaţă întreagă alături de o nevastă gălăgioasă, guralivă. Şi acest catren are rima îmbrăţişată.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (13)

Lucian Strochi - aforisme 2 mai 2015CORNEL PAIU: Aţi fost, sunteţi o fire polemică?.

LUCIAN STROCHI: Nu cred. Sunt prea puternic pentru a polemiza cu cineva. Nu uita că sunt un leu. Evident, glumesc. Polemizez cu fiecare rând pe care îl scriu. Cu cine? În primul rând cu mine! Mă interesează în primul rând prietenii care nu sunt de acord cu mine. Imaginează-ţi ce ar fi să fim de acord cu toate lucrurile. Dialogul presupune  şi o diferenţă de potenţial, adică o tensiune.

CORNEL PAIU: Aţi avut polemici? Aţi polemizat, măcar ocazional, circumstanţial?

LUCIAN STROCHI: DA, dar nu am polemizat cu persoane, ci cu opere. Cu oamenii    m-am certat. Mi-am dat demisia de vreo trei ori, atunci când nu eram de acord cu opinia unui şef. Nu mi-a părut niciodată rău.

CATRENUL STRIGOIULUI

Deşi afară-i zloată şi noroi,1

El a venit curat, fără vreo pată.2

Iar eu am înţeles pe dată,3

Că nu-i om viu, ci doar moroi.4

Lucian Strochi

CATRENUL STRIGOIULUI 4  

 Deşi afară-i zloată şi noroi,1un catren interesant, inedit ca tematică, în care poanta este ultimul cuvânt şi anume moroi.

El a venit curat, fără vreo pată.2  interesant este jocul aparenţelor. Maleficul poate părea imaculat, împrumutând atributele seraficului.

Iar eu am înţeles pe dată,3 –experienţa de viaţă îi dă eului narator posibilitatea de a înţelege ceva ce nu e prea lesne de ghicit…

Că nu-i om viu, ci doar moroi.4umanul fiind anulat, obişnuitul pus în paranteză, singura soluţie care se impune este cea conclusivă: acel el nu este om, ci strigoi. Rima este îmbrăţişată. Există şi o o motivare psihologică pentru aceasta: în faţa spaimei simţi nevoia unei îmbrăţişări.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (12)

CORNEL PAIU: Dar de pierdut, ce credeţi că pierde societatea românească, odată cu descoperirea acestei formule noi de cultură, cea a protestului?

LUCIAN STROCHI: Singurul lucru care se pierde este timpul. Şi nu e o glumă!

CORNEL PAIU: Paul Everac, prin 1992, în acel cunoscut eseu moral-politic, „Reacţionarul”, apărut la Editura „Românul” din Bucureşti, editură care nu ştiu dacă a rezistat până în zilele noastre, aşa cum nu ştiu dacă, cu adevărat, „românul” a rezistat până astăzi, în ceea ce-l personifică, în ceea ce-i dă matricea proprie, îşi dorea „peste standardele civilizaţiei actuale”, crearea unui „stil românesc de viaţă”, „pentru a învăpăia ţara într-o posibilă schimbare la faţă de un alt tip şi a o face să înflorească stilistic…”. Acest stil, după domnia sa, ar avea ca rost „să ne diferenţieze” şi „să exprime raţiunea noastră de a fi pe lume”. „Făcut din tot ceea ce avem şi am mai putea avea. Făcut din consonanţa dintre pământul nostru şi omul care îl locuieşte. Şi care trebuie ajutat să se dezvolte într-un sens oarecum sui generis, până la a deveni exemplar. …Rămâne să ne împodobim viaţa. Şi moartea. S-o împodobim cu înţelesuri. S-o înţesăm de frumos şi de firesc. S-o ecologizăm sufleteşte. S-o propunem lumii ca posibilitate, ca stadiu. E singura şansă ce o întrevedem în acest moment. Să fim în legea noastră. Epurată. Perfecţionată. Înfrumuseţată.” Realizatori? „Noi toţi şi în special tineretul român.” Analiza lucidă şi „poate cam severă” din „Reacţionarul – eseu moral-politic”, care din punctul meu de vedere este un manifest, redactat în atmosfera imediat post-revoluţionară, în care pluteau vaporii unei anumite energii, hai să spun, pozitiviste (şi nu ne referim la curentul filozofic, care se îngurgitează cu altfel de ingrediente!), dorit vizionar, de programare a unui viitor, adevărat proiect de viitor, proiect-program pentru o naţiune care gusta din plin din primele voluptăţi ale libertăţii, după 50 de ani de privit de după gratii,  m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să-mi dau seama de o anumită realitate, nu foarte favorabilă, din societatea românească, de ieri şi din păcate, de astăzi. Vă rog să comentaţi sugestiile din „Reacţionarul” ţinând seama de contextul societăţii româneşti actuale.

CATRENUL APARENTEI CONFUZII

Confuzie: nervurile frunzelor1

Sunt venele decise ale copacilor2

Sau nervii lor cedând3

După atâtea, reţinute emoţii ?4

Lucian Strochi

CATRENUL APARENTEI CONFUZII 3  

 Confuzie: nervurile frunzelor1iată o noutate: un catren fără rimă. Se remarcă însă unitatea ideatică a catrenului care devine o unică, dar despicată întrebare.

Sunt venele decise ale copacilor2 –are loc o antropomorfizare a naturii

Sau nervii lor cedând3 –care se transformă într-o personificare. Imagine de ansamblu este cea a unei dezvoltări oarecum haotice, dar gale ca devenire: nervură, venă, nervi şi în final emoţie.

După atâtea, reţinute emoţii ?4 metafora este adevărată şi inedită:nervurile frunzelor sunt nervii lor care cedează după „reţinute emoţii”. E vorba desigur şi de unitatea lumii vii.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (11)

CORNEL PAIU: Ce câştigă societatea românească prin nou promulgata generaţie, instaurată printr-un act spectaculos, derivat dintr-o cultură a protestului, deloc de neglijat şi, în niciun caz, de denigrat?

LUCIAN STROCHI: Nu cred că e vorba de pierderi sau de câştiguri. A avea reacţie la ceva care te deranjează e firesc.  Dar de fiecare dată când distrugi ceva, trebuie să pui altceva în loc. Mai bun, mai nou, mai proaspăt, mai adevărat. Ţin minte că scriitorilor li se cerea în timpul comunismului să meargă în fabrici şi uzine, să iasă în stradă. În realitate

UN VERS PENTRU VIRTUTE (CATREN)

N-ajunge-n patru versuri să vorbeşti1

Despre-omeneşti, grele păcate.2

Despre virtuţi să pomeneşti (şi nu greşeşti)3

Destul e-un vers, nu toate.4

Lucian Strochi

 

 UN VERS PENTRU VIRTUTE (CATREN) 2  

 N- ajunge – n patru versuri să vorbeşti1 –acest catren încearcă să fie  o meditaţie ironică asupra vieţii.

Despre-omeneşti, grele păcate.2 Păcatele omeneşti sunt atât de numeroase încât nu ajunge un poem să le aminteşti pe toate.

Despre virtuţi să pomeneşti (şi nu greşeşti)3 –există desigur şi virtuţi…

Destul e-un vers, nu toate.4 –dar numărul virtuţilor este atât de mic, încât şi un vers e prea mult pentru a le evoca. Rima este încrucişată.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (10)

CORNEL PAIU: Cred că în contextul protestelor de stradă din ultimul timp, stârnite de OUG 13 şi 14, dar, mai ales, stârnite de modul corupt în care se face politica în România anilor de după 1989, s-a (re)configurat/ format/ coagulat o nouă generaţie. Cu privire la aceasta aş vrea să vă întreb, care credeţi că sunt reperele ei etice şi morale? Mai mult, cuantica ei culturală ce bază, ce premize credeţi că dezvoltă, demonstrează?

LUCIAN STROCHI: Îmi ceri prea mult. Îmi ceri să fiu tânăr. Salvador Allende spunea (şi credea!) că dacă nu eşti revoluţionar când eşti tânăr, atunci treci pe lângă viaţă. Dar    mi-ar plăcea să se protesteze şi pentru tăierea criminală a pădurilor, pentru vânzarea nesăbuită a pământului ţării…

PATRU VERSURI (CATREN)

Prin patru versuri, lumea ai stârnit.1

Pe patru versuri, lumea se-odihneşte.2

În patru versuri, poţi cuprinde-un mit.3

Cu-aceste patru versuri, universul creşte.4

Lucian Strochi

 

PATRU VERSURI (CATREN) 1  

 Prin patru versuri, lumea ai stârnit.1 – Catrenul (quatrain în franceză) seamănă mult cu rubaiatul, fiind adesea confundat cu acesta. Diferenţa o constituia în primul rând diferenţa de viziune: mai senină, glumeaţă, ironică în catren, mai gravă, filosofică în rubaiat. Temele şi motivele din catren sunt mult mai numeroase decât cele din rubaiat. Catrenul se poate înrudi cu epigrama, epitaful, epitalamul, dar toate aceste specii s-au specializat în timp şi şi-au câştigat astfel independenţa. Tot catrenul poate fi strofa pentru sonetul italian sau englez şi pentru alte specii. Acest prim catren este un omagiu adus speciei, cifrei patru (care este cifra perfecţiunii). Sunt suficiente patru versuri pentru a stârni, a construi, a contura, a impune o lume.

Pe patru versuri, lumea se-odihneşte.2aluzie la faptul că în mod tradiţional avem patru stâlpi, patru picioare (ale scaunului), ale patrupedelor, patru fiind cifra echilibrului, a pătratului, a rombului perfect. Aluzie poate şi la cele patru evanghelii canonice.  

În patru versuri, poţi cuprinde-un mit.3se reia ideea din primul vers, uşor hiperbolizată. Tot patru cuprinde formula: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Tot patru sunt braţele crucii.

Cu-aceste patru versuri, universul creşte.4 prin faptul că fiecare catren este o lecţie de cunoaştere, universul creşte. Rima în catren este de obicei încrucişată.