Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (15)

CORNEL PAIU: Termenul de „muză”, mai are acelaşi înţeles, cu cel de odinioară? Sau, în timp a suferit mutaţii de semnificant?

LUCIAN STROCHI: Întotdeauna avem nevoie pentru a gândi, a crea, a ne putea concentra la o intensitate maximă, de un nucleu de condensare. Acesta poate şi o icoană, o muză, o iubită.  Muzele sunt decorative, amuzante, dar atât.

CORNEL PAIU: Care ar mai fi astăzi „muza”, care inspiră pe creatorii de artă? E una veritabilă sau închipuită? Dar, oare, astăzi, mai au nevoie creatorii de „muze”, în sensul cel mai autentic, în demersul lor artistic? Nu ştiu, cred că vreau să zic, că astăzi, termenul, mie personal, îmi apare, pervertit şi artificial, golit de contemplarea sinceră a frumuseţii, golit de altruismul sacrului.

LUCIAN STROCHI: O operă de artă nu înseamnă doar sacrul, doar frumosul (esteticul). Inspiraţia – căci despre ea este vorba – înseamnă exerciţiu, victorii şi eşecuri, găsirea unui traseu ideal pentru gând, pentru imagine. Importantă e „sinapsa”. Dacă înlocuim muta cu tema, atunci vom constata că temele, deci muzele sunt aceleaşi de mii de ani.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (14)

CORNEL PAIU: Ce delimitări/ diferenţieri (între)vedeţi între operă şi autor? Pot ele să se subjuge sau să se submineze una pe alta? Se pot confunda? Cât de departe poate merge acest tip de confundare, care mi se pare diferit, ca termen, de „confuzie”? Se poate autorul identifica cu opera sa, şi invers? Autorul determină opera? Sau poate invers? Sau poate nici autorul, nici opera, ci altceva?

LUCIAN STROCHI: Şi da şi nu. Cel mai des opera „înghite” autorul. Cu cât o operă este mai cunoscută, cu atât autorul tinde să devină anonim. Şi e vorba de genii, nu de autori de raftul doi! Sunt cazuri când autorul se identifică cu opera sa în sensul că doar acel autor putea scrie acea operă.  Numai Eminescu putea scrie Luceafărul, numai Coşbuc Nunta Zamfirei, numai Mateiu Caragiale putea scrie Craii de Curte Veche, numai Marin Preda putea scrie Moromeţii. În aceste opere, autorul se identifică cu opera. Şi exemplele pot continua. Autorul determină în general opera. Există însă şi situaţia inversă. Atunci e vorba de curente, şcoli, tendinţe. Autorii scriu de fapt aceeaşi operă. Opera de artă este un organism viu, cu un ADN inimitabil, unic.

GLOB TERESTRU (STAMPA) (2)

GLOB TERESTRU (STAMPĂ)

Cumpăr, pentru un prieten, un glob terestru, luminat

De dinăuntru, adică o veioză scumpă, de mână lucrat;1 –această stampă este de fapt scrisă sub formă de proză ritmată şi rimată. Are şi un epic destul de consistent, dar liricul se insinuează treptat şi tulburător. Globul terestru l-am cumpărat la Geneva şi e lucrat (pictat) de mână, mimând hărţi vechi şi ilustraţii cu monştri tereştri şi marini.

Printre meridiane şi paralele subtile, gratii se strecoară,

Specii de animale, azi dispărute, vii odinioară,2  – apar şi mamuţi  şi reptile preistorice.

Corăbiile lui Magellan sau Vasco da Gama, balene,3  – globul este şi un omagiu adus învingătorilor mărilor şi oceanelor, descoperitorilor şi cuceritorilor, cât şi corăbiilor cu pânze ale acestora. Nu puteau lipsi balenele – cel mai mare animal care a trăit vreodată pe Terra.

Dospind de lene,4 –balenele sunt surprinse într-o postură de aşteptare.

Elefanţi şi o enormă broască ţestoasă,5 –aluzie la modul cum îşi reprezentau cei vechi pământul. Broasca ţestoasă este, într-adevăr, un animal cosmofor.

Cu un fel de carapace cât o casă,6 –hiperbolă augmentativă.

GLOB TERESTRU (STAMPA) (1)

Cumpăr, pentru un prieten, un glob terestru, luminat

De dinăuntru, adică o veioză scumpă, de mână lucrat;1

Printre meridiane şi paralele subtile, gratii se strecoară,

Specii de animale, azi dispărute, vii odinioară,2

Corăbiile lui Magellan sau Vasco da Gama, balene,3

Dospind de lene,4

Elefanţi şi o enormă broască ţestoasă,5

Cu un fel de carapace cât o casă,6

Pe care unii mai cred că s-ar sprijini pământul,7

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (13)

CORNEL PAIU: Nu pot observa însă că numărul din Antiteze serbează şi „Centenarul Calistrat Hogaş”. „Calistrat Hogaş” – „Conferinţa rostită la patronul Liceului de băieţi „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ, pe 27 noiembrie 1931, de către d-l profesor Ioachim Botez” şi articolul scriitorului Constantin Tomşa, „Calistrat Hogaş, un călător fără pereche ,în munţii Neamţului’”, sunt edificatoare în acest sens. De asemenea, secvenţa intitulată „Din viaţa Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ”, edifică atenţia acordată de intelectualitatea-creatoare a Neamţului, celor două personalităţi sincronice amintite: Ion Creangă şi Calistrat Hogaş. Am afirmat o sincronicitate între cei doi, dar nu ştiu dacă am întru totul dreptate. Dumneavoastră ce părere aveţi?

LUCIAN STROCHI: Nu cred că poate fi vorba de o „sincronicitate” între Calistrat Hogaş şi Ion Creangă. Au totuşi câteva note comune: arealul descris (ţinutul Neamţului), umorul. Numai că la Calistrat Hogaş este un unor livresc, clasic, elevat, calculat, iar la Creangă e un  fenomen… natural. Cred că scriitorii sunt extrem de diferiţi şi nu pot fi „clasificaţi”, „încolonaţi”, „împărţiţi” pe generaţii, promoţii, tendinţe, curente…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (12)

Lucian Strochi - colectia de artaCORNEL PAIU: Aş expanda întrebare anterioară, cu permisiunea dvs., către toate tipologiile de creatori: plasticieni, muzicieni, coregrafi…

LUCIAN STROCHI: Şi aici lista e prea lungă: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Dürer, Vermeer, Turner, Picasso, Brâncuşi, Holbein, Dali, dintre plasticieni; Bach, Beethoven, Verdi, Ceaikovski, Wagner, Enescu, Prokofiev, Carl Orff, A. Vivaldi, E. Grieg. Nici cu coregrafii nu e mai simplu, mai ales că mulţi dintre ei au fost şi balerini de geniu: Maia Pliseţkaia, Maurice Bejart, Djaghilev, Isadora Dancon, Grete Wiesenthal, Ninette de Valois, Galina Ulanova, Alicia Alonso, George Balanchine, Mihail Baryshnokov, Joaquin Cortes, Mihael Fokine, Margot Fonteyn, Vladimir Malakhov, Vaslav Nijinsky, Robert Nurejev, Pierina Legnani…