NOTE DE LECTOR – Constantin Tomşa

În ultimii ani, se observă o preocupare tot mai mare, atât din partea autorilor, cât şi a editorilor şi tipografilor, pentru aspectul grafic al cărţilor. Acest lucru ne aminteşte că, pe vremuri, în acest domeniu, s-au realizat exemplare ce au rămas modele unice, dacă avem în vedere manuscrisele rămase de la miniaturiştii din zorii culturii noastre, chiar înainte de apariţia galaxiei gutenberg, adevărate bijuterii, lucrări ce l-au determinat pe Poetul „cuvintelor potrivite” să exclame: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”

Această grijă pentru aspectul grafic al cărţilor s-a manifestat permanent de-a lungul secolelor şi, cu această ocazie, prezentăm ca argument, câteva cărţi la promovarea cărora, în Judeţul Neamţ, am contribuit şi noi.

Anual, la Piatra-Neamţ, în cadrul Saloanelor de Carte „Libris” (primul în 1972, an devenit, la recomandarea UNESCO, Anul Internaţional al Cărţii), se organiza concursul „Cea mai frumoasă carte” din producţia editorială a anului precedent. Astfel, în martie 1973, premiul a fost oferit volumului „Mioriţa” (Editura „Albatros”), pentru realizarea în condiţii grafice personalizate, de către graficianul Emil Chendea („prezentarea artistică şi scrierea cu un caracter de literă anume creat” pentru această carte, „în 6 limbi, pe hârtie specială, în 13. 000 de ex., din care 250 ex. numerotate şi legate, ediţie îngrijită de prof. univ. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, cu un disc Electrecord pe care era imprimată o variantă muzicală a baladei interpretate de menestrelul Tudor Gheorghe şi balada „Horea păcurariul” zisă de Lucreţia Horţ, interpretă din Groşii Ţibleşului, Maramureş.).

Am făcut această introducere deoarece, după mai bine de patru decenii, la Piatra-Neamţ, s-a editat o carte ce se constituie, prin ţinuta grafică, şi nu numai, într-o realizare bibliofilă deosebită, alături de altele apărute sub emblema Editurii „Cetatea Doamnei” (manager ing. Viorel Nicolau) şi a Tipografiei „Autograf” (manager Cristian Diaconu), de-ar fi să amintim, fie doar cărţile Uttei Siegrid König sau unele semnate de autorul de acum („Sonete”, 1998 şi „Monere”. 2000).

Avem în vedere cea mai recentă carte a scriitorului Lucian Strochi – „ANCADIERUL – poezii de formă fixă cu ilustraţii” (Editura „Cetatea Doamnei”, 2014, apărută în 2015), precedată de „Ancade şi alte poezii de formă fixă”, 2014, în format „livre de poche” (ce conţinea 179 de texte, cu precizarea „anticipează volumul „Canţonierul” care va cuprinde 365/366 de poezii”), la realizarea căreia, alături de autor, de editorul Viorel Nicolau şi tipograful Cristian Diaconu, au mai contribuit: Luminiţa Dobrea şi Viorel Crăciun (coperta şi tehnoredactarea computerizată).

Cititorului îi este oferit acum un volum impunător: format academic, legat, cinci sute de pagini, ce conţin, după cum se precizează în colofon, „366 de texte literare cuprinse în 40 de specii (menţionate în foaia de titlu, n. n.) încadrate de tot atâtea fonturi şi borduri proprii”, 64 de ilustraţii (reproduceri după tablouri în ulei, color, şi grafică, semnate de autori ce aparţin Ţinutului Neamţ (Mihai Agape, Grigore Agachi, Dumitru Bezem, Dumitru Bostan sen.. Mircea-Răzvan Ciacâru, Eugen Crăciun, Viorica Ciucanu, Doina Daşchievici, Iulia Hălăucescu, Dinu Huminiuc, Ciprian Istrate, Dumitru Mosor, Liliana Matase, Ştefan Potop, Cristinel Prisacaru, Mariana Papară, Florin-Mircea Zaharescu, dar şi din alte spaţii), aprecieri critice, textul „Poesis lângă Turnul Babel, în viziune Gutenberg” semnat de profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, o Postfaţă la „Ancadierul” de scriitorul Gheorghe Simon şi un text – „În loc de postfaţă” –semnat de autor.

Deosebit de importantă, pentru cititorii obişnuiţi, dar şi pentru filologi, este această carte prin alcătuirea sa. Lăsând la o parte impresia puternică determinată. în primul moment, prin ţinuta grafică aparte, cartea se impune datorită abordării diverselor forme ale speciei poezie de formă fixă arhicunoscute (gazelul şi rondelul, câte 28 de texte, sonetul italian şi cel englez, câte 26, tanka, 27, haiku, 17, glossa, 9 ş. a). a unora mai puţin cunoscute (maqama, preluată din literatura arabă, de ex.) şi, surpriză, a celor inventate de autor: „ancada” (de la prenumele celei căreia îi este dedicat acest impunător volum, profesoara de limba şi literatura română Anca-Dana Strochi, „martoră de peste 40 de ani a acestor versuri”), „lema” (de la cunoscuta regulă matematică) sau „lucansa” ş. a.

Dintre textele din ultima categorie, ne vom referi, pe scurt, doar la cele 25 de „ancade”, toate având ca temă iubirea văzută de autor într-o multitudine de ipostaze: absolută, salvată, secretă, „moartă, dar nemuritoare”, capricioasă, mistică, „a iubirilor alternative”, „nemărturisită, deci vinovată”, „iubirea trecută peste fire” ş. a. Interesantă este şi structura anacadei propuse de Lucian Strochi: 3 catrene cu rimă diferită (monorimă, îmbrăţişată, împerecheată, încrucişată, îmbrăţişată), măsura de 11 silabe; un distih şi un vers liber ce repetă un vers din textul primelor trei strofe sau din distih.

De fapt, cartea de acum a lui Lucian Strochi (a 36-a publicată) este o provocare pentru cititor, mai ales pentru filolog, şi dovedeşte o maturitate creatoare, dar şi o bogăţie a zestrei sale livreşti şi, nu în ultimul rând. a profesionalismului, a talentului de excepţie al acestuia.

Constantin TOMŞA