Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul craniului de cristal (V-italian)
SONETUL CRANIULUI DE CRISTAL1 (V-ITALIAN)
Un craniu de cristal2 uimirii noastre
Şi neputinţei dându-i glas, expus e;
Martor tăcut venind din vremi apuse,
Visat de zei, e mugure de astre. 3
E fructul viu al flăcării albastre;
O gură fără grai4 luminii spuse:
„Magul cel nou5 pentru cel vechi6 aduse
Oul perfect al păsării măiastre”.7
El poate să-ncolţească crud oracol,8
În secolul acesta – tabernacol, 9
Cum explodează blând nuferi10 în altă
Lume: tu mângâi tâmpla sa înaltă;11
Nu-i semn de foc,12 nici de tăiş de daltă;13
Geniul cel rău14 e zestre15 şi miracol.16
SONETUL V1
1 În penultima versiune s-a numit „Sonetul craniului de cristal”.
2 un craniu de cristal – este interesantă istoria acestui sonet. Cu ani în urmă, într-o emisiune televizată, s-a anunţat descoperirea unui craniu de cristal, aparţinând culturii maya. Datele esenţiale ar fi cam acestea: respectivul craniu, perfect conservat, avea probabil o funcţie magică; nu se ştie modul cum a fost făcut, întrucât nu putea fi turnat, din cauze tehnologice; nu este prelucrat cu dalta; nu pare fi atins de mână omenească. Analizat în laboratoare din Marea Britanie, craniul de cristal şi-a păzit cu străşnicie misterul. Ulterior s-au adăugat noi date, misterul rămânând însă intact. În ceea ce priveşte semnificaţiile pe care le are craniul în cultura umanităţii, ele sunt multiple. Întâi de toate, craniul este sediul gândirii, cel mai important dintre cele patru centre care rezumă macrocosmosul uman. (Celelalte centre sunt situate în regiunea plexului solar, în ombilic şi în sex). În societatea iniţiatică Koré, patru oale, pline cu apă celestă, culeasă din prima şi ultima ploaie a anului, figurează cele patru puncte; oala centrală, reprezentând craniul, conţine cele patru pietre ale tunetului (trăsnetului) care materializează focul celest, expresie a spiritului şi al inteligenţei (lui Dumnezeu ), avatarul său microcosmic, creierul uman, forma de ou cosmic şi matricea cunoaşterii. În unele legende europene şi asiatice, craniul uman este considerat ca omologul bolţii cereşti. Astfel, într-o legendă islandeză, craniul uriaşului Ymir devine, după moartea sa, bolta cerească. Simbolismul craniului se interferează cu cel al capului, capul fiind considerat la unele popoare un preţios trofeu de luptă (probabil ca o probă de netăgăduit a victoriei asupra unui adversar (omul nu poate trăi fără creier)). Alchimiştii foloseau craniul, considerându-l un receptacol al vieţii, pentru operaţiile lor de transmutare. În francmasonerie, craniul simbolizează ciclul iniţiatic : moartea fizică, a corpului, ca preludiu al unei renaşteri la un nivel de viaţă (spirituală) superior. Craniul este adesea reprezentat între două tibii încrucişate (care formează crucea sfântului Andrei ), ca un simbol al sfâşierii, al împărţirii (în sens heraldic) a naturii, sub influenţa predominantă a spiritului. Cristalul este un embrion ; el naşte pământul, roca. Transparenţa sa este unul dintre cele mai frumoase exemple a unităţii contrariilor : el are materialitate, dar, în acelaşi timp, pare imaterial, întrucât permite privirii să-l străpungă, să-l parcurgă, ca şi cum ar fi imaterial. Cristalul reprezintă linia de demarcaţie dintre vizibil şi invizibil. El este simbolul divinaţiei, al înţelepciunii şi al puterilor misterioase acordate omului. Iată de ce eroii din basme întâlnesc, la ieşirea din pădurile sumbre, un palat de cristal (cleştar), atunci când se întorc din căutarea unui talisman. Cristalul este o piatră a luminii, detaşată de/din tronul ceresc şi unul din instrumentele clarviziunii unui şaman. Aproape în toate credinţele, cristalul are capacitatea de a vindeca rănile (îndeosebi pe cele ale sufletului). Cristalul conferă purtătorului său capacitatea de a zbura (aluzie, desigur, la originea sa celestă). La indienii din preerie, cristalul este acela care produce viziuni (probabil şi din cauza capacităţii sale de a descompune lumina albă, funcţionând ca o prismă). Creştinătatea consideră cristalul un simbol al Maicii Preacurate (Precista) (Imaculata concepţie): Maria este un cristal, iar Isus lumina celestă. Cristalul este un obiect de veneraţie, scoţienii considerându-l „piatra victoriei”. Mesagerii din alte lumi (la celţi), în majoritatea textelor, vin sub formă de păsări. Când vin însă de peste mări, aceşti mesageri utilizează vase (nave) de sticlă sau de cristal. Aceasta din două motive: corabia de cristal ar presupune o tehnologie inaccesibilă omului şi, în acelaşi timp, simbolizează atât imaterialitatea călătorului, cât şi caracterul spiritual al misiunii sale. În fine, cristalul este considerat ca o substanţă sacră, de origine uraniană. Preoţii mayaşi citesc viitorul din fragmente de cristal de stâncă aflat în cupe cu hydromel, cristalul trezind conştiinţa. (v. Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant – Dictionnaire des symboles, ed. Robert Laffont, 1989).
3 visat de zei e mugure de astre – mugure de astre poate fi o metaforă a originii nepământene a craniului, dar şi a faptului că el poate fi nucleul unor energii astrale, care, prin înmugurire, să cucerească universul. Mugurele de astre ar fi antonimul găurii negre, aşa cum explozia este antonimul imploziei. În plus, fiind visul unor zei, el poate fi expresia lor fizică, aşa cum, un bust, de exemplu, ne poate oferi o imagine despre o personalitate. O altă decodare ar fi de origine indiană: într-o frumoasă legendă, doi zei fraţi se ceartă pentru stăpânirea universului. Cei doi fraţi se luptă între ei cu săbiile şi în cele din urmă unul dintre ei câştigă, retezând capul fratelui (adversarului) său. Omenirea nu ar fi altceva decât visul de moarte, de câteva secunde (cosmice însă !), al capului retezat al fratelui ucis, cap care rătăceşte încă prin univers. Poate că acest craniu să fie craniul acelui frate zeu ucis. Cu alte cuvinte, omenirea a murit demult (aşa cum lumina unei stele moarte e încă vie pentru oameni, din cauza distanţelor enorme pe care le are de străbătut până la noi). O altă interpretare: nu omenirea, ci visul unui zeu a murit. În consecinţă, noi suntem altceva: poate trezirea, poate coşmarul lui. Oricum o realitate secundă. (v. şi celebrul vers eminescian : „căci vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi” ).
4 o gură fără grai – ideea poate fi aceea că, prin simbolismul lor, lucrurile pot vorbi fără cuvinte, fără rostire. Condiţia e aceeaşi ca pentru orice comunicare: între emiţător şi receptor să existe un cod. Gura fără grai poate fi cea a craniului, dar şi o voce exterioară, a martorului sau interioară, a conştiinţei.
5 magul cel nou – noul mesager este cel care deţine Puterea (Magică) erodată prin practică şi inadecvare de către magul precedent, care se va retrage în afara comunităţii, deci în afara legii şi a puterii, murind şi fizic în cele din urmă.
6 cel vechi – vechiul vrăjitor şi-a pierdut puterea, devenind nefuncţional, adică un mort viu. Prin urmare, pentru salvarea puterii magice se va face un transfer de putere, prin schimbarea persoanelor.
7 oul perfect al păsării măiastre – craniul de cristal este oul perfect al păsării măiestre. Pasărea măiastră este o ficţiune, un produs, un obiect al imaginarului. Oul său va fi tot un produs al imaginarului. În spiritul aceleiaşi logici, oul poate fi perfect într-o altă lume, tocmai pentru că este imperfect în lumea noastră imperfectă. Într-un spaţiu n- dimensional, craniul poate fi o sferă perfectă. În acelaşi timp, pasărea măiastră este încărcată cu puteri magice. Oul ei (craniul de cristal) ar fi un soi de acumulator celest, permiţând energiei cosmice să funcţioneze în continuare. Craniul de cristal este deci atât un simbol al vieţii (prin energia sa potenţială), cât şi un simbol al morţii (nu neapărat fizice).
8 să-ncolţească crud oracol – în limba română, verbul „a încolţi” este în general unul pozitiv prin semnificaţii. Iarba încolţeşte, deci natura reînvie. La o analiză mai atentă însă, verbul a încolţi conţine un avertisment, aşa cum este colţul fiarei în lumea animală, de exemplu. (Nu este vorba aici de alte accepţii a verbului a încolţi şi anume: a înconjura pe cineva din toate părţile, fără posibilitatea retragerii sau a prinde pe cineva la strâmtoare, a copleşi, a cuprinde). Oracolul poate anunţa veşti bune sau rele. În cazul de faţă, pentru magul cel vechi, craniul de cristal devine un semn al morţii.
9 tabernacol – la vechii evrei, tabernacolul era un cort portativ, susţinut de coloane din lemn aurit, care servea ca sanctuar. În alte religii, el este un dulăpior sau o cutie de argint (de multe ori în formă de biserică) în care se păstrează cuminecătura, mirul sau alte obiecte de cult. Apare un prim antagonism între craniu (cel care adună obiecte sacre, inclusiv puterea magică) şi cristal (cel care răsfrânge această putere).
10 cum explodează blând nuferi – nufărul este un simbol al exploziei şi, totodată, al imploziei. Nufărul este trandafirul Orientului.
11 tâmpla sa înaltă – simbol al înţelepciunii, al raţiunii pure.
12 nu-i semn de foc – craniul nu provine din topirea cristalului, originea sa fiind cosmică.
13 nici de tăiş de daltă – omul nu a intervenit, nu poate interveni într-o creaţie divină, în primul rând pentru că aceasta este perfectă şi inaccesibilă.
14 geniul cel rău – ca simbol al morţii şi al nepământescului, craniul de cristal e un geniul al răului. (G.Trakl vorbeşte într-una din poeziile sale de o mască de argint a răului).
15 e zestre – aici cu sensul de moştenire perpetuă, prin restitutio in integrum. (Posibil şi un sens ironic).
16 miracol – în ciuda tuturor eforturilor noastre, craniul de cristal rămâne un miracol. O naraţiune nu poate înlocui un mit, mitul fiind în primul rând un arhetip de gândire, o schemă asumată ontologic. Cu alte cuvinte, fiziologia nu poate înlocui anatomia, după cum nici anatomia nu poate înlocui sistemele. Admiraţia faţă de o creaţie perfectă (divină sau umană) trebuie să fie absolută. Deci, mută.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.