Maxima zilei: Comentariul este o bârfă cu pretenţii ştiinţifice.

---

Accept egoismul fără eu. E o formă subtilă de patriotism.

Aceleaşi pasiuni pot fi rele sau bune după cum ne purtăm cu ele.

Autoturismul seamănă cu Pegas: adică e un cal cu aripi. Din păcate inspiră mai mult jurnaliştii decât poeţii.

Bătrânii au găsit o cale uşoară pentru a fi respectaţi la o vârstă a neputinţei fizice: devin înţelepţi.

Binele e un punct de plecare, nu de sosire.

Ceea ce e ideea pentru un roman, e un scriitor pentru umanitate.

Cel mai greu lucru e să fac ceva incomplet. E ca şi cum cineva mi-ar cere să mutilez o statuie.

Celebritatea ta e un sac pe care îl duci doar tu în spinare. Aşa că, din când în când, mai goleşte-l de laude.

Cerul e doar o parte a sufletului, aşa cum cosmosul e doar o parte a universului.

Cultura este o aspiraţie la o călătorie iniţiatică, nu o staţie terminus.

Dacă Patriarhul e Prea Fericitul, Dumnezeu trebuie să se numească Înalt Prea Fericitul.

De ani buni studiez legile haosului. Acum e ştiu, dar încă îmi vine greu să mă acomodez cu ele.

Din fericire, cauza eşuează adesea în efecte.

Dogma ne spune că o călătorie s-a sfârşit, dar tu vezi drumul continuându-se.

Era atât de vanitos, încât văzând imaginea goală, superbă, a iubitei, o confundă cu a sa.

Fanatismul religios este un pleonasm. Nu există religie fără fanatism.

Fiecare corolă e o încoronare a naturii.

Important n u e să ai păreri bune, ci să ai păreri pe care să le urmeze cât mai mulţi.

Iubirile sublime provin din prieteniile unice.

În vârful muntelui poţi ajunge pe zeci de poteci. Dar tu nu vei urca decât pe una.

Justiţia se apără adesea de dreptate printr-un juriu incult sau corupt.

Lauda este singurul lucru uşor care poate cântări foarte greu.

Literatura a devenit un fenomen natural, dintr-un fenomen social. Va dispărea când va deveni un fenomen politic.

Literatura conţine o morală implicită: nu poate supravieţui fără personaje negative, monştri, duplicitari, trădători şi criminali. E ca şi cum ai fi obligat să mănânci dulceaţă cu polonicul.

Mă întreb cum de ideile mele, adunate în minte, nu se ceartă mereu între ele. Să fie atât de puţin diferite?

Ochiul, mâna şi inima trădează cel mai uşor.

Omul care primeşte de la viaţa mai mult decât i-a dat el, va muri neîmpăcat pentru că nu a reuşit să desfacă toate acele daruri.

Omul care primeşte de la viaţă mai puţin decât i-a dat el, va muri împăcat, aşteptând să primească restul pe lumea cealaltă.

Oricât de generos ar fi viitorul, nimeni nu poate spune că a trăit prea mult timp acolo.

Orice artă este, ca primă impresie, isterică. Apoi devine istorică.

Orice poezie adevărată nu se scrie, ci se tatuează.

Orizontul se sprijină neputincios pe munţi, dar striveşte câmpia.

Păcatul cel mare al construcţiilor de piatră e că ele nu se pot înmulţi peren, precum florile.

Plopii lunii au un aer suspect. Mestecenii sunt mai plauzibili.

Poezia are nevoie de ştiinţă şi de credinţă pentru a fi artă.

Politicienii sunt nişte copii răsfăţaţi, de la care aştepţi mereu ceva bun, dar ei te dezamăgesc permanent.

Religie e o ştiinţă făcută de câţiva pentru cei mulţi şi de care profită câţiva.

Respiraţie vorbeşte mult despre om: inspiraţia înseamnă nelimitare, expiraţia limitare. Asta în artă. Anatomic, e invers.

Să nu uităm că pentru a avea o tensiune sunt necesari doi poli, dintre care unul e  negativ.

Secretele mari se iau în mormânt. Asta e şi drama arheologilor: găsesc uşor mormântul şi foarte greu secretele.

Singura bătaie pe care o acceptăm bucuroşi e cea a inimii.

Singurul meu adversar redutabil şi care mă învinge aproape întotdeauna e timpul.

Spahii saşii şi ieniceri să ceri în cer. Iată un vers posibil dintr-o epopee nescrisă.

Sunt unii care aleg virtutea pentru că nu au o altă soluţie. De pildă impotenţii sau femeile cu adevărat urâte.

Suprema calitate a frumuseţii nu e strălucirea, răsfrângerea, ci curgerea. Aţi văzut o femeie curgând?

Şi eu am fost ca tine /şi tu vei fi ca mine. Nu e o spovedanie a tatălui către fiul său, ci un dialog înscris pe o piatră de mormânt, între un mort şi un om încă viu.

Toate poeziile mari sunt arte poetice.

Unii, obligaţi să aleagă între a fi şi a trăi, îl aleg pe a avea.

Viciile cresc odată cu înălţimea.

Vorbele prea multe diluează discursul.