SONETUL ÎNECATULUI¹  (IX-ITALIAN)

În ochii mei vin fulgere să-şi pască,²
Iarba de lună,³ coajă de mesteacăn.
Păstorii nopţii se adună-n cearcăn:⁴
Pe chipul meu, alt chip îmi trag drept mască.⁵

Vin gânduri obosite să mă treacă-n
Tărâmul celălalt:⁶ floare de iască.⁷
Păduri de spini în faţa mea se cască:⁸
De ape repezi dus, vâslaşu-ncearcă-n

Zadar la maluri clare să ajungă.⁹
De spaimă, trupul mi-i bătut în dungă;¹⁰
Piezişe ploi¹¹ răstoarnă barca-n undă.

Şi vis, cuvânt şi zâmbete se-alungă,
Spre-o linişte amară şi profundă:
Cu mine-n mine-o lume se scufundă.¹²

SONETUL IX1

¹ În penultima versiune s-a numit „Sonetul înecatului”.

² în ochii mei vin fulgere să-şi pască –  de obicei, ochii sunt cei care strălucesc. Fulgerele care pasc din ochi anunţă o posibilă tragedie.

³ iarba de lună –  acest sonet adună multe sintagme din alte poezii. Iarba de lună este prezentă într-o poezie-descântec, fiind acolo doamna brună – mătrăgună. E şi o aluzie la atropa belladonna, la atropină, o substanţă alcaloidă extrasă din mătrăgună şi folosită pentru dilatarea pupilei. Dar pupila se poate dilata şi din cauza spaimei sau a întunericului. Evident, nu există iarbă de lună, de unde şi sugestia că ochii nu vor mai întâlni imagini cunoscute, reale, ci doar proiecţii, unele aberante, oricum virtuale.

⁴ păstorii nopţii se adună-n cearcăn –  păstorii nopţii care se adună în cearcăn fac parte     dintr-un coşmar din adolescenţă. Mult mai târziu, am găsit în librării un roman semnat de Jorge Amado şi intitulat chiar „Păstorii nopţii”.

⁵ pe chipul meu alt chip îmi trag drept mască – într-o poezie intitulată „Eu, Icar” se întâlneşte un vers asemănător: peste mască îmi trag chipul meu / cum vă trageţi voi peste faţă o mască. Nu e însă acelaşi lucru. Acolo era vorba de sinceritatea poetului într-o lume guvernată de minciună şi de convenienţe. Aici ideea este următoarea: trecerea în altă lume înseamnă o metamorfoză (alt chip). Un mort nu va semăna niciodată cu un om viu.

⁶ tărâmul celălalt – celălalt tărâm e prezent mereu în basme. Diferenţa dintre basme şi acest sonet provine din atitudinea diferită a eroului faţă de acest teritoriu necunoscut: în basm avem de a face cu un erou civilizator, cu un Făt-frumos ; în sonet, gândurile obosite  sunt cele care îl duc pe „erou” pe celălalt tărâm.

⁷ floare de iască – iasca e o ciupercă şi deci nu are floare. Dar nu trebuie uitat că în vis sau pe celălalt tărâm, totul e posibil.

⁸ păduri de spini în faţa mea se cască – celălalt tărâm este adesea imaginat ca o prăpastie. Pădurile de spini  fac parte din acest peisaj sălbatic, neprimitor, ostil.

⁹ la maluri clare să ajungă – vâslaşul (luntraşul) are ca sarcină principală, în toate miturile, legendele şi poveştile, să-l ducă pe călător (mort sau viu), în schimbul unei taxe (de obicei un ban de argint), pe malul celălalt. Numai că acum lumea e una pe dos: apa e tulbure, iar malurile clare.

¹⁰ de spaimă trupul mi-i bătut în dungă – la mare primejdie (deci la mare spaimă), e obiceiul, la sate îndeosebi, să se bată clopotul în dungă. Mai există şi o altă decodare a versului: medicii spun că ultimul simţ care ne părăseşte, înainte de moarte, este auzul. La o mare spaimă, ca cea provocată de iminenţa unei morţi violente, cum ar fi cea prin înec, simţurile se ascut foarte mult şi un corp uman poate căpăta rezonanţa unui clopot de bronz.

¹¹ piezişe ploi –  cele mai periculoase ploi. De ploile piezişe nu te poţi apăra. O altă explicaţie a acestor ploi este faptul că ne aflăm pe celălalt tărâm, care îşi are legile lui. Posibil ca şi legea gravitaţiei să funcţioneze altfel. Sau să nu existe, pur şi simplu.

¹² cu mine-n mine-o lume se scufundă – un vers care abundă în consoanele m şi n, care creează impresia de murmur, precum şi a vocalelor i  la început de vers şi u spre final, prima vocală sugerând strigătul, a doua profunzimea, vibraţia şi reverberaţia. Sonetul IX comunică o stare de sfârşeală, de oboseală cumplită. Singura acţiune a eu– lui este cea din versul 4. În rest, altcineva este cel care poartă acţiunea (fulgerele, păstorii nopţii, gândurile obosite, pădurile de spini, vâslaşul, spaima, piezişele ploi, visul, cuvântul, zâmbetele). Nu putem şti dacă acea oboseală este cea dinaintea morţii, dar, oricum, sonetul nu oferă prea multe satisfacţii. Sonetul IX este cronica unui învins. Am vrut să renunţ la un moment dat la el, dar mi s-a părut totuşi interesant prin contrast cu alte sonete, mult mai dinamice. O sugestie a subtitlului poate vine şi din versul „în ochi e singurul înec”, dintr-o poezie anterioară.