Aforisme – 6 iunie 2015
Maxima zilei: Doar o minte bolnavă a putut inventa iadul şi toate chinurile lui. Dar ce minte!
Am creat destul de uşor unele opere. A fost infinit mai greu să le înţeleg şi să le comentez.
Aparent un fenomen individual, arta e până la urmă socială, prin însăşi menirea ei.
Arta poate ieşi în stradă, dar nu se face pe stradă.
Când depăşeşte o anumită măsură, lauda se transformă în lătrat.
Cei şapte ani de acasă sunt doar şapte ani şi nu sunt valabili pentru toate vârstele, experienţele, reacţiile şi comportamentele.
Cele mai frumoase discursuri se ţin pe teme al căror adevăr nu poate fi probat.
Cele mai multe sfaturi le primeşti de la oamenii necinstiţi. Oamenii cinstiţi îţi oferă doar exemplul muncii lor anonime.
Chiar dispariţia unei dureri este o bucurie sau măcar o plăcere.
Cu cât ridici vocea, cu atât argumentul slăbeşte.
De ce rotunjirea se face doar în sus? (din gândirea unui copil)
Decât să ne întrebăm dacă o raţă are sau nu suflet, să ne întrebăm dacă unii oameni au suflet.
Deşi ne-am despărţit demult de maimuţe, n-am renunţat încă la arborele genealogic.
Deşi sunt contemporan cu ele, sunt sigur că niciodată nu mă voi întâlni cu banchizele.
Doar privighetoarea are dreptul să se sinucidă în cântec.
Dorinţa e combustibilul care alimentează mereu viaţa.
Două lucruri trebuie să conţină un aforism: o idee şi câteva cuvinte.
Dumnezeu a avut grijă să-i dea omului cele trebuincioase după vârstă.
Gunoaiele pot fi nu doar o sursă de energie, ci şi una de inspiraţie.
Inima şi mintea nu cunosc principiul vaselor comunicante. Sau dacă îl cunosc, nu îl aplică.
Inspiraţia! Iată un lucru pe care toată lumea îl caută, toată lumea în neagă, dar care funcţionează perfect, din când în când.
În fond semnul de întrebare ar trebui pus înaintea unei propoziţii interogative.
Justiţia nu trebuie să fie o instituţie, ci o stare.
Limba e lenjeria intimă a minţii.
Lumea noastră e atât de complicată, pentru că Dumnezeu în imensa sa bunătate dă aviz favorabil tuturor cererilor noastre.
Măreţia unor oameni poate fi şi o problemă de perspectivă.
Mediocrităţile înving întotdeauna, din două motive: sunt mai numeroase şi se feresc de excese.
Micile probleme de fiecare zi sunt adevăraţii viruşi ai oamenilor.
Mi-e foarte greu să recunosc o greşeală pe care nu am comis-o.
Munca este o formă perversă de plăcere.
Natura e întotdeauna virgină, deşi este mama noastră.
Natura nu e morală, nu e imorală sau amorală, dar este justiţiară.
Nenorocirea e că în război mor prea puţini generali şi prea mulţi soldaţi.
Nimeni nu învaţă pentru a deveni geniu, dar nu există geniu fără învăţătură.
Nu există naraţiune obiectivă, după cum nu există nici interpretare critică obiectivă.
Nu ştiu dacă a fi sensibil înseamnă a suferi sau a fi adaptabil.
Oglinda reflectă, nu reflectează.
Omul este un mister, iar lumea este un miracol. Dar suntem obligaţi să fim realişti.
Optimismul presupune o doză de inconştienţă, pesimismul o doză de nebunie.
Paradoxul moralei este că ea nu judecă moralitatea, ci imoralitatea.
Păcatele altora pot fi virtuţile mele.
Părintele tragediei, Eschil, trebuia să moară tragic: a fost confundat de un vultur cu o piatră; pasărea a dat drumul de la înălţime unei broaşte ţestoase care i-a sfărâmat ţeasta. Dar pe lângă tragedie, aici avem şi teatrul absurdului şi chiar un motiv comic: confuzia.
Religia există doar prin mituri şi parabole. Adică nu are nimic în comun cu istoria.
Săgeţile otrăvite ale criticilor nu reuşesc niciodată să străpungă blindajul de tanc al unui geniu.
Studiez de mai multă vreme materialul minunat, anticorosiv, maleabil şi ductil din care e alcătuită o idee.
Sunetul e un zgomot bine polizat. (din gândirea unui elev)
Timpul poate fi definit şi ca fiind devenirea seminţei în copac. Sau a ideii în fapt. Timpul este, în primul rând, devenire.
Totul pleacă din realitate şi se întoarce la realitate.
Trebuie să ai facultăţi, ca să ai o facultate.
Un rege înţelept spuse: „Nu-mi trebuie un sfetnic bun care să mă înveţe cum să strâng aurul, ci unul care să mă înveţe cum să-l cheltuiesc bine.”
Uneori şi aplauzele sincere sunt indecente.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.