SONETUL POPOARELOR MIGRATOARE¹  (XXV-ITALIAN)

Popoare sunt ce nu-şi cunosc hotare²,
N-au patrie³, nici lege⁴, nici poveste⁵,
Câmpii cu grâne, dealuri, vii şi creste:
Nisipuri doar sau nesfârşita mare.⁶

Nici zei nu au⁷, nici limbă⁸, doar uitare⁹;
Bătuţi de soartă, blestemaţi de veste¹⁰,
Au cai, în loc de prunci şi de neveste,
Şi-n loc de cruce, spadă lucitoare.

Iubesc, în loc de cărţi, mătăsuri, banii,
În loc de slove-au semne roşii, stranii¹¹,
Şi mai iubesc doar moartea neagră, hâdă¹².

În loc de cupe, vinu-l beau din cranii¹³,
Şi plânsul li-i străin¹⁴, străin şi anii¹⁵,
Şi au uitat demult să mai şi râdă¹⁶.

SONETUL XXV¹

¹ În penultima versiune s-a numit „Sonetul popoarelor migratoare”.

² nu-şi cunosc hotare – primul şoc în legătură cu „popoarele”, l-am avut în 1968, în august, în zilele invadării Cehoslovaciei. Mă aflam în U.R.S.S. şi am întreţinut o îndelungă discuţie cu un rus despre ce e drept şi ce nu e drept în istorie, ce trebuie să facă popoarele. Rusul m-a ascultat cu atenţie, a dat tot timpul aprobator din cap şi, în final, a exclamat : „Bine, dar noi suntem un imperiu !”. Iar eu îi vorbisem despre neamestecul unui stat în treburile interne ale altui stat, rezolvarea diferendelor pe cale paşnică, faptul că fiecare stat are dreptul să-şi facă auzit glasul, atunci când se discută probleme globale… Rusul a mai spus: „Tot ce ai spus e valabil pentru popoarele mici. Cine să ne spună nouă ce şi cum să facem ? Desigur, avem şi datorii faţă de alte popoare. Trebuie să preîntâmpinăm conflictele etnice, religioase. Trebuie să avem grijă de popoarele mai mici”. „Bine dar cine vă cere acest lucru: popoarele mici ?” „Nu, însăşi condiţia noastră de imperiu.” Sintagma din vers se referă atât la realitatea istorică a popoarelor migratoare, cât şi la unele tendinţe ale unor state, în general de mai mari dimensiuni, de a se „extinde”.

³ n-au patrie – tocmai statele expansioniste nu au identitate naţională.

⁴ nici lege  – e vorba aici de o sinecdocă, prin lege înţelegându-se întregul sistem juridic şi administrativ. O serie de alte legi, cum ar fi legea junglei, legea celui mai tare funcţionează indiferent de popor.

⁵ nici poveste  – adică mituri ; mai exact,  o cultură proprie.

⁶ nisipuri doar sau nesfârşita mare – s-ar putea ca unele popoare să aibă nostalgia infinitului. Refuz să cred că o serie de popoare precum macedonenii, perşii, mongolii, arabii, romanii, germanii au pornit să cucerească noi spaţii numai pentru că vitele lor nu mai aveau ce paşte. Trebuie să existe în inconştientul colectiv şi o genă, încă neidentificată, cea a nostalgiei pentru infinit.

⁷ nici zei nu au – nu au, dar îi împrumută uşor de la popoarele cucerite.

⁸ nici limbă – de fapt, versul vrea să spună altceva: asemenea popoare sunt consumatoare de cultură, de valori umane. Există şi o altă explicaţie, primitivă, puerilă, venită din incultură: atunci când nu înţelegi pe cineva, din cauza limbii lui, diferite total de a ta, eşti tentat să spui despre el că nu ştie să vorbească, că e bâlbâit, că vorbeşte caraghios, că e mut etc. (V. celebrul caz al Barbarilor).

⁹ doar uitare – ucigând, asemenea popoare condamnă la uitare pe cei pe care îi ucid, îi distrug. În acelaşi timp, neproducând valori de cultură şi civilizaţie, respectivele popoare nu pot supravieţui în timp, sunt condamnate la uitare.

¹⁰ blestemaţi de veste – adică de istorie.

¹¹ în loc de slove-au semne roşii stranii – singura lor scriere e cea a rănilor de pe propriile trupuri, răni căpătate de la adversari.

¹² hâdă – cei care sunt mereu în intimitatea morţii, încep să aibă respect şi chiar iubire faţă de ea. (v. piraţii care îşi pun pe catarg steagul negru cu un craniu alb, cu două femure încrucişate ca semn al morţii). Sigur că, în toate cazurile (inclusiv cel invocat, al piraţilor), era vorba şi de necesitatea creării unui ascendent psihologic faţă de adversar : „Dacă nu vă supuneţi voinţei noastre, iată ce vă aşteaptă”. Sau: „Noi iubim moartea. Nu are nici o importanţă dacă murim sau trăim”. Asta dă multă forţă, măcar prin descurajarea adversarului.

¹³ în loc de cupe vinu-l beau din cranii – obiceiul e vechi şi îl practică multe popoare. Cred că sunt două motive principale pentru practicarea lui: faptul că un craniu are forma şi dimensiune ideală pentru a fi folosit drept recipient pentru băuturi, precum şi credinţa că, bându-se din acel craniu, puterea şi înţelepciunea proprietarului se va transmite la utilizator. Cred că mai e şi un alt motiv: certitudinea luptătorului că adversarul său e învins, e mort, craniul fiind o probă sigură a morţii. Vinul joacă rolul sângelui.

¹⁴ şi plânsul li-i străin – durerea este, desigur, universală. Plânsul, de asemenea. E vorba aici de atitudinea privitorului faţă de cel care plânge. Atunci când plânge un om pe care îl urăşti nu crezi în lacrimile lui, le crezi false.

¹⁵ străini şi anii – fiind rupt de o realitate de ecosistem, e greu de apreciat vârsta năvălitorului. O altă explicaţie a sintagmei: multe asemenea popoare aveau calendare proprii (sau începeau istoria, cronologia şi lumea de la un eveniment important pentru comunitatea lor).

¹⁶ şi au uitat demult să mai şi râdă – absenţa râsului presupune o mutilare severă a personalităţii umane, e, poate, cea mai grea pedeapsă pe care o poate primi cineva.

Lucian Strochi