SONETUL CĂRŢII CIUDATE¹ (III – ENGLEZ)

E lumea-nchisă toată într-o carte²:
Nu-i ştiu nici titlul³, nimic despre-autor⁴;
Vag, aurite cuvinte pe cotor⁵
Şi-un fir de sânge⁶ paginile-mparte⁷.

E-o carte vie⁸, literele-s moarte⁹.
Nemaivăzută, în înveliş sonor¹⁰,
Cu sensuri grele, ca apa dintr-un nor¹¹,
O ştii aproape¹², totuşi e departe.¹³

Şi cuib de taină îşi găsesc lăstunii¹⁴:
O preţuiesc şi regii¹⁵ şi nebunii¹⁶;
Din ea, cresc rădăcini de dor şi pace¹⁷,
Din ea, o pâine caldă se desface¹⁸.

E plină de icoane¹⁹, nu de gânduri²⁰.
Ciudată21: se citeşte printre rânduri.²²

SONETUL CĂRŢII CIUDATE¹ (III- ENGLEZ) – după cuvânt şi literă, urmează firesc Cartea.

Cartea a fascinat omenirea prin puterea ei, prin faptul că este stăpâna timpului şi a spaţiului.

Cartea este cascada perfectă, dar şi capcana perfectă.

E lumea-nchisă toată într-o carte² – metaforă des folosită, cu unele variaţii, sugerând  universul pe care îl conţine o carte, dar şi faptul că o carte fiind vrăjită poate înghiţi o lume. Copil fiind am visat de multe ori că mă plimbam printr-o câmpie care se vădea a fi o uriaşă pagină de carte şi îmi era teamă ca acea pagină să nu fie răsfoită cumva de cineva. În plus, o carte este infinită prin interpretările ei, aşa cum interpretăm natura, cuvântul sau litera.

titlul³  – o carte fără titlu este orice carte sau o carte infinită. Titlul unei cărţi poate fi o literă („F” de D. R. Popescu) sau o pagină întreagă, fiind rezumatul cărţii. Un titlu este de fapt aforismul ce conţine carte.

nimic despre-autor⁴  – autorul poate fi şi el anonim, mărindu-se ambiguitatea sugerată de titlu. Chiar cu autor, o carte poate fi ciudată, dacă nu se ştie nimic despre numele autorului, dacă nu cumva e vorba de un pseudonim, dacă autorul a scris într-adevăr cartea.

aurite cuvinte pe cotor⁵ – cartea este şi un obiect de lux, fiind  şi o operă de artă. Aluzie şi la autor şi titlu devenite realităţi canonice, clasice.

un fir de sânge⁶  – cartea poate ascunde o crimă, dar şi semnul de carte, roşu, poate sugera sângele . Să nu uităm că descriem o carte „ciudată”.

paginile-mparte⁷  – paginile roşii de sânge sunt de o parte, cele albe de cealaltă parte. Dar cartea poate însemna viaţă şi moarte. Sângele se interpune între aceste două realităţi aparent antitetice.

E-o carte vie⁸  – prin conţinutul ei, prin cititor, prin forţa de evocare, prin iluzie, prin adevăr, cartea este întotdeauna vie.

literele-s moarte⁹  – de obicei literele sunt negre, iar culoarea tradiţională a morţii este negru. Poate fi vorba şi despre faptul că fără cititor, literele unei cărţi rămân moarte. În plus, fiind vorba de  o carte ciudată, cartea este vie, deşi literele sunt moarte, aşa cum moartea şi viaţa coexistă în acelaşi obiect, aşa cum un copac uscat e salvat de lăstari.

Nemaivăzută, în înveliş sonor¹⁰ – o carte poate fi şi orală, mai ales dacă e vorba de începuturile literaturii sau de literatura populară. Există şi o altă interpretare: fiind vie cartea are un înveliş sonor aşa cum ar fi un stup de albine. Sau poate că se aud cuvintele care sunt şi realităţi sonore.

Cu sensuri grele, ca apa dintr-un nor¹¹  – o carte „musteşte” de adevăruri, e grea de înţelesuri. Un nor pare uşor, pluteşte prin aer, dar poate avea sute de mii de tone. În plus, cartea fertilizează asemenea ploii sufletul însetat şi mintea uscată a cititorului.

aproape¹²  – citind o carte, o simţi aproape, crezi că o ştii, aşa cum crezi că îl ştii pe omul care este în apropierea ta.

departe¹³ – cartea îşi are independenţa sa, ea se poate despărţi de tine, poate intra în contact cu alţi cititori. Este aidoma unei amante capricioase: nu vrea să fie uitată sau părăsită.

lăstunii¹⁴ – lăstunul este cea mai rapidă pasăre. Dar şi ea trebuie să aibă un cuib. Lăstunii sunt de fapt gândurile: extrem de rapide şi de năbădăioase, gândurile adorm cuminţi într-o carte care devine astfel cuibul gândurilor.

regii¹⁵ – aici cred că e vorba şi de o ambiguitate. Cartea poate fi un obiect cultural, o cronică regească, o poveste, dar poate fi şi o carte de joc, în care regele este şi el un personaj. Tot prin carte se înţelege şi legea, înscrisul, adică acea autoritate care alături de tron, sceptru şi coroană dau regilor legitimitate.

nebunii¹⁶  – aceeaşi explicaţie, cu precizarea că nebunul poate fi şi jockerul sau „păcăliciul”. Nebunul poate fi şi înţelept, deci poate aprecia şi înţelege o carte, oricât de dificilă ar fi ea

cresc rădăcini de dor şi pace¹⁷  – orice carte are un mesaj umanist, de pace.

Din ea, o pâine caldă se desface¹⁸ – cartea poate genera şi belşugul. Odată citită, o carte înseamnă mai multă experienţă, dar poate conferi prin acte, diplome, recunoaşteri anumite drepturi.

icoane¹⁹  – din nou ambiguitate: cartea este un nucleu de condensare al gândirii şi al simţirii aşa cum este o icoană, dar este şi imagine, mai ales când este vorba de o  carte ilustrată sau de o carte medievală.

gânduri²⁰  – într-o carte gândurile sunt presate, alunecoase, contradictorii, sclave şi nesupuse

Ciudată²¹  – sonetul vorbeşte despre o carte ciudată. În fond toate cărţile sunt ciudate, fiind o metarealitate, o minune a lumii, o creaţie a omului, dar şi o creaţie divină.

printre rânduri²² –  o carte înseamnă mai mult decât o singură interpretare. A citi printre rânduri înseamnă a înţelege şi dincolo de rânduri. Într-un fel, acest sonet este unul dintre cele mai tragice lucruri pe care le-am scris. E vorba de un tragic deloc patetic, dar cu atât mai impresionant.

Lucian Strochi