(ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vişniec. Un spectacol de Louise Dănceanu
Premiera: 17 februarie 2007)

Aflat pentru a cincea oară în contact cu publicul pietrean, (după Bine mamă, dar ăştia povestesc în actul doi ce se întâmplă în actul întâi- 1990, au urmat Trei zile cu Maddox şi Ultimul Godot- în 1991 şi Buzunarul cu pâine-1994), dramaturgul Matei Vişniec ne propune, prin intermediul regizoarei Louise Dănceanu (aflată la a şasea montare la Teatrul Tineretului: Bădăranii-1994, Cântăreaţa cheală-1994, Avea două pistoale cu ochi albi şi negri-1995, Volpone-2005, L’amour toujours-2006), cel mai cunoscut şi mai jucat text al său de până acum: ANGAJARE DE CLOVN.

Amintind întrucâtva de Beckett (Aşteptarea este unul din protagoniştii piesei) şi, prin unele stereotipii, de Eugen Ionesco, textul lui Matei Vişniec permite, mai ales în partea a doua a spectacolului, veritabile regaluri actoriceşti.

Nicollo, Filippo şi Peppino formează un triunghi formidabil: trei bărbaţi care cunosc pe rând grandoarea, decăderea, prietenia, invidia, gelozia (artistică), gloria, înfrângerea, se încurajează, se faultează, se recunosc, se ignoră, se detestă, se iubesc, fac parte din aceeaşi echipă, deşi, postul fiind unic, fiecare ar vrea să fie el învingătorul. Personaje bufe, contorsionate, solemne, saltimbanci, gralatori, aretologi, petaurişti, ambulanţi, acrobaţi, bufoni, muzicanţi, histrioni, şarlatani, cântăreţi de monodii, iluzionişti, echilibrişti –tot ce poate da lumea circului, lumea teatrului, lumea ca lume (al doilea triunghi, existenţial) defilează prin faţa noastră, uimindu-ne, făcând să retrăim momentele de început ale artei. Cezar Antal  (Nicollo) mimează inegalabil ploaia, e un fachir intrând într-un paralelipiped pe care îl vezi, deşi… nu există; Victor Giurescu (Filippo) devine, printr-un joc superb al iluziei, un pitic fellinian, dar şi un… varan primejdios, iar Tudor Tăbăcaru (Peppino) moare convingător, de trei ori la rând, ultima dată se pare, definitiv, într-un inspirat joc al vieţii şi al morţii, convingându-ne de efemerul şi eternitatea artei. Mircea Florin jr. este în Totollino (admirabil interpretat!) un personaj-cheie într-un rol aparent episodic. El este legătura dintre afară şi în(l)ăuntru, dintre lumea artei şi cea a concurenţei acerbe pentru supravieţuire, dintre trupurile clovnilor şi costumele lor, cabotin, histrionic, aparent dezinteresat de „problemă”, în realitate posibilul câştigător al unui concurs care, ni se sugerează subtil, n-a mai avut loc (sau al cărui rezultat nu mai contează), pentru că moartea e suprema iniţiere şi suprema consacrare. Adina Suciu (Lolla) completează cvintetul, traversând convingător în câteva rânduri scena, la început ca o complice a competitorilor, apoi ca o piază-rea, mersul ei rigid, sincopat, având severitatea unui picior metric într-o strofă clasică. Travestită într-o femeie de serviciu, ea ştie mai multe decât ceilalţi, în primul rând pentru că are înţelepciunea ancestrală a femeii şi, în al doilea rând, ea este singura reprezentantă a puterii şi a sistemului (se poate scrie oricând un eseu despre importanţa portarilor şi a femeilor de serviciu dintr-o instituţie). Prin urmare traseul ei este precis, neezitant, dezinvolt, ea este normalitatea, chiar dacă e singura care poartă stigmatul unui handicap.

Louise Dănceanu a încercat (şi a reuşit!) un spectacol total, ei aparţinându-i regia, scenografia, ilustraţia muzicală, costumele, contribuind şi la realizarea caietului-program şi a afişului.

A avut, desigur, un avantaj important: cunoaşte foarte bine trupa Teatrului Tineretului, a mizat constant pe Tudor Tăbăcaru, Victor Giurescu, Florin Mircea jr., Adina Suciu şi Cezar Antal, i-a distribuit generos în spectacolele ei şi satisfacţiile reciproce nu au întârziat să apară: cronici elogioase, participării încununate de succese  în festivaluri şi turnee, premii.

Al doilea avantaj al Louisei Dănceanu este faptul că regizoarea este şi filolog, a crescut într-un mediu artistic privilegiat, se mişcă dezinvolt prin întrega dramaturgie mai veche sau mai nouă. Rezultanta vectorială e un spectacol care are priză la public şi la critică, trupa formează o echipă, iar individualităţile sunt puse bine în valoare, fiecare actor devenind, măcar pentru câteva clipe, protagonist. Louise Dănceanu intervine asupra textului chiar dacă acesta e unul clasic, venerabil, taie cât trebuie, adaugă cât e necesar, dramatizează când este cazul, îşi alege cu grijă colaboratorii, îndeosebi scenografii. Astfel spectacolul devine modern, cu inflexiuni şi aluzii contemporane, interesează.

Decorul, aparent tautologic, e redus la un dulap pe care scrie… RECUZITĂ, la o frânghie, la câteva costume de clovn, dar este extrem de funcţional, fiecare obiect căpătând valenţe simbolice, parabolice.

Muzica, anonimă, venind dintr-o Italie de secol XVI, devine şi ea, prin repetiţie, o metaforă obsedantă, având funcţie de contrapunct, atât pentru tăceri, cât şi pentru mişcare.

Întorcându-ne din nou la actori: numerele lor presupun virtuozitate, dragoste de joc şi de teatru, spirit de competiţie, sugerat în text, realizat pe scenă.

Am curajul să afirm că, prin acest spectacol, Teatrul Tineretului se întâlneşte cu momentele sale faste, cu parfum de glorie…

BINE MAMĂ, DAR ĂŞTIA POVESTESC ÎN ACTUL DOI

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ACTUL ÎNTÂI

Premiera: 18 mai 1990

Distribuţia:

Grubi: Ion Muscă

Bruno: Florin Măcelaru

Pendefunda: Gheorghiţa Iftimi, Oana Alba Birău, Daniela Bucătaru

Bărbatul cu tomberonul: Romeo Tudor

Omul cu sacaua: Traian Pârlog

Primul bărbat, Marat: Gheorghe Birău

Al doilea bărbat, Robespierre: Constantin Ghenescu

Orbul: Liviu Timuş

Călătorul grăbit: Avram Birău, Ion Murariu

Mama: Lucreţia Mandric

Vizitatorul: Corneliu-Dan Borcia

Majordomul: Cornel Nicoară

Poliţistul: Costel Manole

Recruţii: Vladimir Timofte, Adrian Vieru, Cristian Pocovnicu, Vasile Negreţ

Regia: Nicolae Scarlat

Scenografia: Iulia Andra Bădulescu

BUZUNARUL CU PÂINE

Premiera: 24 septembrie 1994

Distribuţia:

Bărbatul cu  baston: Liviu Timuş

Bărbatul cu pălărie: Tudor Tăbăcaru

Regia: Nicolae Scarlat

Scenografia: Adina Panaitescu

TREI ZILE CU MADDOX

Premiera: 24 noiembrie 1991

Distribuţia:

Grubi: Florin Măcelaru

Bruno: Ion Muscă

Cesar: Radu Olăreanu

Clara: Cristinela Pădure

Măturătorul: Romeo Tudor

Regia: Nicolae Scarlat

Scenografia: Bristena Duman

Ilustraţia muzicală: Cristian Misievici

ULTIMUL GODOT

Godot: Marian Despina

Beckett: Traian Pârlog

Regia: Nicolae Scarlat

Scenografia: Bristena Duman

Ilustraţia muzicală: Cristian Misievici