SONETUL HERALDIC ¹ (XV – ENGLEZ)

Mai râd şi-acum în scuturi sfâşiate²,
Culori vestite² şi regeşti metale⁴,
Bătrâne fiare îmbrăcate-n zale⁵,
Creneluri vechi, de piatră, de cetate⁶.

Trist cavaler din vremuri triumfale,⁷
Eşti însetat de luptă şi dreptate…⁸
Ce vălmăşag de arme e în spate:⁹
Un inorog¹⁰ semeţ îţi iese-cale,

O acvilă¹¹, din zămisliri alpine,
Şi urşi măreţi¹², cu nume vechi de burguri¹³,
Lei afrontaţi¹⁴, privesc viclean spre tine,
Vin să-şi devore¹⁵ prada, în amurguri.

Oştean, orfan de mamă şi de tată,¹⁶
Ţi-e inima străpunsă de-o săgeată.¹⁷

SONETUL HERALDIC ¹ (XV – ENGLEZ)  Acest sonet dezvoltă un limbaj paralel: mimează descrierea heraldică, tehnică, extrem de precisă şi de restrictivă şi în acelaşi timp dă frâu liber imaginarului, fiind text literar, cuvânt şi sintagmă.

scuturi sfâşiate²   -„termenul de „sfâşiat” atât de dramatic în literar, defineşte în heraldică un scut „despicat” şi „tăiat”, adică un scut împărţit în patru câmpuri (cartiere). Un scut despicat este un scut despărţit în două câmpuri în urma unei linii verticale; un scut tăiat are două câmpuri tăiate de o linie orizontală.

Culori vestite² – culorile heraldice sunt doar şase, dar dintre ele roşul (gueles) şi albastru (bleu celeste azur) sunt importante, celelalte fiind culori „tolerate”: portocaliul adică „culoarea pielii oamenilor şi sfinţilor”, negrul, o culoare de contur mai mult, verdele (de Sinope) pe care îl puteau folosi doar cei care luptaseră cu turcii (verdele e culoarea Islamului), şi violetul – o culoare heraldică mai tânără deci mai puţin valoroasă

regeşti metale⁴   – nu există decât două metale heraldice: aurul şi argintul.

Bătrâne fiare îmbrăcate-n zale⁵     – aluzie la simbolistica animalieră, fiecare animal heraldic indicând o anume calitate umană: leul puterea şi regalitatea, vulturul maiestuozitatea şi regalitatea, ursul puterea, mistreţul – mândria, inorogul – înţelepciunea şi puterea de sacrificiu etc.

Creneluri vechi, de piatră, de cetate⁶ – crenelurile, zidurile şi cetăţile reprezentate prin coroane murale sunt elementele heraldice. Numărul crenelurilor totdeauna impare arată importanţa localităţii. La români: un crenel – comuna, trei creneluri – oraşul, cinci creneluri – municipiul, şapte creneluri – municipiul reşedinţă de judeţ sau un oraş – fostă capitală a ţării.

Trist cavaler din vremuri triumfale ⁷ – Dacă primul catren al sonetului părea o descriere heraldică, al doilea catren readuce în prim plan personajul: cavalerul sau poetul, după cum vrem să interpretăm „Scutul”

Eşti însetat de luptă şi dreptate…⁸ – ambiguitatea se menţine, atât cavalerul cât şi poetul sunt însetaţi de luptă şi dreptate. Atâta doar că lupta cavalerului este una cu arme, cealaltă, a poetului, e una de idei, cu cuvinte şi sintagme.

Ce vălmăşag de arme e în spate ⁹ – ambiguitatea se menţine şi în acest vers, scrisul şi lupta fiind din acelaşi „câmp ideatic”

Un inorog¹⁰ – inorogul este, am mai spus-o, un simbol al înţelepciunii, al castităţii, al cunoaşterii. Dimitrie Cantemir şi-l alesese ca alter ego în Istoria ieroglifică. Cornul inorogului este Săgeată spirituală, Rază solară, Sabia tutelară a lui Dumnezeu, Simbol al Fertilităţii.” Inorogul este duşmanul impurului, simbol de virtuţi regale, stăpân al ploii şi antidot pentru otravă. Inorogul e singurul animal care are trei nume diferite, toate celebre: inorog – unicorn – licornă. Inorogul este scrisul şi unealta scrisului.

O acvilă¹¹ – acvila, pajura, vulturul sunt păsări heraldice, puternice, maiestoase. Adesea, în heraldică, vulturul învinge leul. A se vedea stema Austriei, a Rusiei şi opţiunea lui Napoleon.

Şi urşi măreţi¹² – ursul este un animal totemic şi heraldic.

cu nume vechi de burguri¹³ – multe oraşe poartă numele ursului. De exemplu Berna sau Berlin (de la bern)

Lei afrontaţi¹⁴ – de multe ori leii aşa apar în steme. În stema regală a României apăreau doi asemenea lei. Leul apare şi în steagurile şi scuturile engleze, chiar în exces.

devore¹⁵ – o licenţă pe care mi-o asum, întrucât am considerat că devore e mai puternic şi mai expresiv decât devoreze

Oştean, orfan de mamă şi de tată ¹⁶ – ambiguitatea din catrenul doi reapare în distih: cine este oşteanul? Cavalerul sau Poetul? Ambii prin acţiunile lor sunt orfani de mamă şi de tată, altfel spus „n-au mamă, n-au tată”, acţiunile lor sunt singulare şi unice.

Ţi-e inima străpunsă de-o săgeată ¹⁷ – Ultimul vers, dincolo de ambiguitatea sa, e şi o rezolvare ironică a unui sonet prea grav. Inima străpunsă de o săgeată e cel mai comun şi mai banal însemn al unui îndrăgostit.

 Lucian Strochi