Personajele:

Dumnezeu
Moartea
Diavolul
Sfântul Petru
Bătrâna
Omul de afaceri
Mama
Tatăl
Tânăra

---

Actul I

Scena 1

(Decor extrem de simplu. În dreapta, Dumnezeu îmbrăcat în alb, Moartea în verde. Discuţia se poartă în picioare. În stânga un pat metalic, vopsit în alb, cu gratii)

 

Dumnezeu: Ştii bine că nu primesc duminica în audienţe. E singura mea zi liberă. Ziua în care… mă gândesc la toţi şi la toate. Crezi că e aşa de uşor? Tu ai o singură treabă de făcut şi recunoaşte că şi pe aia o faci de multe ori de mântuială. Am aici zeci de reclamaţii. Ştii că nimeni nu e de neînlocuit.

Moartea: Atoateştiutorule, eşti singurul care nu greşeşte niciodată şi care are întotdeauna dreptate.

Dumnezeu: Hai, hai, nu mai umbla cu linguşeli. La mine nu ţin chestiile astea. Te ascult, dar n-o lungi-o prea mult, cum ţi-e adesea felul…

Moartea: Aş vrea să-mi iau un scurt concediu, o… vacanţă de vreo câteva zile. Să mă mai odihnesc puţin. Planul pe anul ăsta l-am realizat şi chiar depăşit…

Dumnezeu: Înţeleg că mă critici!?! Vrei ajutoare, o suplimentare de posturi? Nu se poate. Sunt şi eu monitorizat…

Moartea: Atoateziditorule, cum e posibil!?! Cine ar îndrăzni să vă…

Dumnezeu: PRESA! Se spune că unii nu mai au nici un Dumnezeu, se iau şi de mine… Deunăzi m-au criticat pentru… dar n-ai venit la mine să stăm la taclale?!? Cererea ta se respinge. Moartea nu poate intra niciodată în vacanţă, e clar. E foc continuu…

Moartea: dar şi la foc continuu se lucrează în schimburi!

Dumnezeu: da, dar la tine e post unic. Nu poţi fi restructurat, ţi se plăteşte dublu concediul neefectuat, îţi merge indemnizaţia de conducere, ai şi sporul de fidelitate, sporul de stres, sporul de radiaţii, sporul de praf, de muncă în condiţii grele, sporul de… Nici magistraţii nu au atâtea sporuri… ca să nu mai vorbim de măririle de salariu, de indexări…

Moartea: da, dar plătesc degeaba pentru ajutorul de şomaj şi pentru pensie… Măcar un concediu de boală…

Dumnezeu: Moartea intrată-n boale ! Unde s-a mai auzit una ca asta!?(După un prelungit moment de tăcere) Dar astăzi m-ai prins într-o zi bună. Recunosc, n-ai mai avut un concediu… stai să mă gândesc… de la ultima glaciaţiune…

Moartea: Măcar o săptămână. În bahamas… bermude… bali… balcani…

Dumnezeu: Vrei să te odihneşti în Balcani? Ai uitat că Balcanii sunt butoiul… de pulbere… al Europei. Vrei să te învăţ eu istorie?!?

Moartea: M-am gândit că, dacă nu îmi aprobaţi total cererea de concediu legal de odihnă…

Dumnezeu: te obrăzniceşti! Azi-mâine îmi vii cu nu mai ştiu ce sindicat. Numai prostii învăţaţi de la oameni. Îţi mai rămâne să intri în politică…

Moartea: Prestarea mea de servicii e o profesiune liberală…

Dumnezeu: Mărturisesc că sunt prea conservator… Ptiu drace, mă iau după voi. Deunăzi, Petru îmi spunea că… dar nu trebuie să le ştii tu chiar pe toate. Haide,   du-ţi gândul până la capăt…

Moartea: Mă gândeam să-mi iau concediu, dar, dacă se iveşte ceva concret, să nu stau degeaba…

Dumnezeu: te-ai gândit bine. Oamenii nu trebuie să bănuiască măcar o clipă că moartea a intrat în concediu. Îţi dai seama ce consecinţe ar avea o asemenea veste? Câte atrocităţi s-ar comite…Câte… Bine: şapte zile – zece suflete…într-un oraş cu B. Din Bulgaria…

Moartea: Putem negocia? Aş vrea în România. Dar rămânem la B: Bucureşti… Buhuşi… Buzău… Bistriţa… Baia Mare…

Dumnezeu: Bine: şapte zile – zece suflete…

Moartea: Nu s-ar putea invers ?

Dumnezeu: Îmi propui… alte negocieri?

Moartea: Era o simplă sugestie…

Dumnezeu: Dumnezeu nu primeşte sugestii. Repet: astăzi m-ai prins într-o zi bună…

Moartea: Ştiam eu că e mai bine să vă abordez duminica. Sunteţi mai relaxat, aveţi mai mult timp liber…

DUMNEZEU: Îmi sugerezi că eu am timp liber şi tu nu?

Moartea: M-aţi înţeles greşit. Adică vreau să spun că nu m-am exprimat eu bine…

DUMNEZEU: Aşa mai merge. Uite, îţi dau o săptămână întreagă de concediu. Îmi aduci de la unu la zece suflete, după cum… ţi-e obrazul…

Moartea (oftând): Zece, dacă altfel nu se poate.

DUMNEZEU: Bine, m-ai înduioşat. Să-mi vii la sfârşitul săptămânii cu un suflet. Mai mult… adică… mai puţin nici eu nu pot! Şi să treci pe la Petru, să te treacă în catastiful lui special. Ţi-am aprobat cererea…

(Moartea iese înclinându-se răsăritean).

---

 

Scena 2

Dumnezeu (gânditor, vorbindu-şi în barbă): Se întâmplă destule lucruri ciudate în ultima vreme. Oamenii încep să mă uite. Au nevoie de minuni. E drept că de vreo două mii de ani nu am mai făcut minuni semnificative. Mai grav e că mulţi au trecut pe partea adversă. Întunecimea Sa li se pare mai ispititoare prin propuneri concrete, cu efect imediat. Oamenii nu au simţul perspectivei, gândesc doar pe termen scurt. E drept, să trăieşti şaptezeci-optzeci de ani – ce înseamnă ? O nimica toată ! Lumea e plină de impostori. Grav e că toate înşelătoriile se produc în numele meu. Şi mai sunt şi sectanţii. Cred că am greşit eu undeva. Trebuie să-i determin pe oameni să vorbească aceeaşi limbă, să aibă aceeaşi religie, religia mea. Seamănă a dictatură ? Dictatura e forma perfectă a democraţiei. Nu mai sunt învinşi şi învingători, nu mai sunt războaie religioase. Am crezut că, dacă apar oamenilor cu mai multe chipuri şi nume, va fi mai bine. Se pare că m-am înşelat. Curios, au început să apară unele contestări. Mai ieri, Petru îmi spunea că a obosit să tot facă trierea, că treaba asta seamănă cu cea a unui medic nazist, că oriunde în lume se mai fac şi promovări, mai există măcar rotaţia cadrelor. Nu ştiu ce are în vedere, dar nu mi-au plăcut gândurile lui. Îl ştiam cinstit, drept, apărătorul meu cel mai fidel. Şi deodată îl văd lunecos, neîndrăznind să mă privească în faţă… Şi acum, poftim ! vine Moartea cu o cerere de concediu legal de odihnă. Unde s-a mai pomenit aşa ceva?!? I-am aprobat cererea, dar sunt cu ochii pe ea. Să văd cum acţionează, ce relaţii stabileşte cu oamenii, dacă nu cumva… (Iese)

---

 

Scena 3

Moartea (mimând veselia): M-ai chemat, am venit!

BĂTRÂNA (în pat): Ptiu, drace, ce m-ai speriat! Tu cine eşti? Dacă eşti un răufăcător, să ştii că   n-am nimic, sunt o bătrână sărmană, bolnavă şi care îşi aşteaptă moartea…

Moartea: M-ai chemat, am venit!

Bătrâna: Cum adică? Vrei să spui că tu eşti moartea? Mă faci să râd. Moartea trebuie să fie o persoană… aşa ca mine… poate ceva mai bătrână… cu o coasă în mână şi care hârşti...

Moartea: Tu mă faci să râd. Cine v-a mai spus şi prostiile astea?!? Moartea poate să ia orice chip, chiar şi un chip de copil. Moartea vine cu paşi de turnesol. Am citit asta undeva şi mi-a plăcut. Mă prezint aşa pentru că e mai comod, sunt în vacanţă…

BĂTRÂNA: Dacă e aşa, însemnă că acum nu mai ai nici o putere. Dacă eşti în concediu însemnă că nu eşti la serviciu, adică nu mai poţi omorî pe nimeni… adică… lua…

Moartea: Nu te bucura prea mult. Dumnezeu mi-a cerut să mă întorc în ceruri cu un suflet. Ieri, pe la ora 10 şi 27 de minute, m-ai chemat insistent de patru ori… Adevărat?

Bătrâna: E adevărat. Cine nu-şi cheamă moartea atunci când are durerile pe care le am eu ? Toate mă dor: oasele, muşchii, inima, ficatul, stomacul. Toate mă dor. Şi atunci când nu mai pot de durere, chem şi eu câteodată moartea…

Moartea: Adică pe mine. Şi iată-mă aici, răspunzând apelului tău.

Bătrâna: Eram convinsă că moartea nu există. Adică nu credeam că are… aşa… o formă materială. Chiar dacă e vorba de una de împrumut. Credeam că moartea e mai mult un efect al unei cauze, o stare finală a unui proces. Eu sunt profesoară de filosofie, mă scuzaţi. Adică am fost… Şi iată acum mă găsesc în faţa unui tânăr simpatic, pe care la început l-am confundat cu un spărgător…

Moartea: … Răufăcător. Aşa mi-ai zis. Şi e mai complet. Şi mai elegant…

Bătrâna: Răufăcător, spărgător, tot una e. Şi cum spuneam: când pronunţă numele lui Dumnezeu, al Diavolului, al Morţii, oamenii nu cred în ceea ce spun, în ceea ce cer. Adică… atunci când spun „Moarte, vino de mă ia”… nu cred că moartea îmi va asculta dorinţa şi va veni să mă ia cu adevărat.

Moartea: Multe din nenorocirile oamenilor pornesc de la faptul că nu au încredere în cuvânt, că au uitat puterea cuvântului. Altădată oamenii credeau mai mult în cuvânt, se temeau de forţa lui…

Bătrâna: Nu pot decât să-ţi dau dreptate. Dar acum, du-te. Chiar dacă eşti atât de tânăr şi de frumos, tot mi-e frică de tine. Şi apoi ai un miros specific…

Moartea: Un miros specific? Asta nu mi s-a mai spus până acum.

Bătrâna: Poate pentru că nu ai mai avut ocazia să stai de vorbă cu oamenii. Eşti prea grăbit. Vii, le închizi ochii şi pleci…Nu le spui un cuvânt…

Moartea: Nu e chiar aşa. Întâi le pun mâna pe frunte, îi privesc hotărât în ochi. Muribundul intră într-un fel de hipnoză. Ultimele clipe din viaţa unui om nu sunt chiar atât de dramatice, de dureroase – cum cred unii. Sunt chiar plăcute. Extrem de intense, e adevărat.

Bătrâna: Apropo, e adevărat că omul îşi revede în ultimele clipe de viaţă, în câteva clipe, întreaga sa viaţă?

Moartea: Nu am murit niciodată ca să-ţi spun dacă e aşa. Dar de unde ai mai scos-o şi pe asta?

Bătrâna: Am citit şi eu undeva…

Moartea: Scriitorii au dreptul să scrie despre orice. Atâta doar că trebuie să-şi avertizeze cititorii mai creduli că totul e o ficţiune. Drept să-ţi spun, nu prea îmi plac scriitorii. Îi iert, pentru că eu rămân constant în centrul atenţiei lor. Îmi fac publicitate gratuită. Altfel… Se cred demiurgi, uneori mi se substituie. Cu ce drept îmi omoară ei un om, proclamându-l pur şi simplu personaj?

Bătrâna: Nu sunt scriitor, ca să-ţi pot răspunde. Dar trebuie să-ţi fac o mărturisire: întâlnirea cu tine e mult mai plăcută decât m-aş fi aşteptat.

Moartea: Şi eu am aceeaşi impresie. Dar până la urmă trebuie să plec. Şi trebuie să vii şi tu cu mine.

Bătrâna: Nu uita că eşti în concediu.

Moartea (cade pe gânduri): Asta cam aşa e. Uite, pentru că îmi eşti simpatică, îţi fac două propuneri: Prima: să-mi povesteşti un fragment din viaţa ta, semnificativ şi prin care să-mi demonstrezi că mai trebuie să trăieşti şi de acum încolo. A doua: să alegi tu însăţi o persoană de substitut. Pe care s-o iau în locul tău.

Bătrâna: De acord. Cu moartea şi cu Dumnezeu trebuie să fii întotdeauna de acord. Dacă înţeleg bine, îmi cer să fiu un fel de Şeherezadă…

Moartea: Cam aşa ceva.

Bătrâna: Drept să-ţi spun, nu prea am acum chef de poveşti. Aş prefera să spun poveşti unui nepot de-al meu. Să spun poveşti morţii e cam sinistru, nu găseşti?

Moartea: Ciudat mai gândiţi voi, oamenii. Dacă eu n-aş mai fi, Doamne păzeşte!, omenirea ar fi dispărut de pe faţa pământului. Imaginează-ţi numai cum ar arăta un bătrân care să aibă zece mii de ani. Sau cât ar mai suferi unii bolnavi. Plus aglomeraţia. Malthus n-a fost el complet nebun… La fel şi cu uitarea. Dacă n-ar fi moartea şi uitarea, oamenii ar duce-o mult mai greu ca până acum…

Bătrâna: Spune-i asta unei mame care şi-a pierdut recent copilul!

Moartea: Iarăşi greşeşti. Voi contabilizaţi numai erorile, nu şi reuşitele. Te asigur că la mine eroarea e de cel mult unu la mie. Absolut rezonabil. Dar mi-ai întrerupt un gând: între moarte şi uitare e un raport de inerenţă. Adică termenii raportului se deduc unul din celălalt. Ca la subiect şi predicat. Moartea e un fel de uitare, iar uitarea e un fel de moarte. Să revenim însă la propunerile mele, cu care ai fost de acord.

Bătrâna: Nu-ţi voi spune o poveste, dar îţi voi explica de ce mai vreau să trăiesc. Dacă eşti de acord…

Moartea: Bine şi aşa…

Bătrâna: Dorm greu, de multe ori mă dor oasele, oasele dor cumplit, mi-e foarte frig, chiar dacă în casă sunt aproape plus 30 de grade, am adesea coşmaruri şi atunci sunt tentată să te chem. Dar vine dimineaţa, o rază de soare îmi încălzeşte obrazul, privesc pe fereastră, cerul e albastru, e linişte şi pace şi cele mai plăcute amintiri îţi vin în minte. Priveşti în jur şi te bucuri că ai mai prins o zi, că ziua e frumoasă, că merită să trăieşti pentru acest lucru. Merită să trăieşti pentru o rază de soare. Merită să trăieşti pentru amintiri. Prin amintiri, oamenii trăiesc mai departe, chiar dacă ei au plecat cu tine de multă vreme…

Moartea: Aproape că m-ai convins. Să trecem acum la a doua propunere.

Bătrâna: M-am gândit mult. Ştiu că eşti om de cuvânt şi că ai fi respectat sugestia mea. Dar     n-am urât pe nimeni atât de mult încât să-l condamn la moarte. Asta şi pentru că ura este un sentiment mult prea sistematic, durativ. Nu am vocaţie de călău. Pur şi simplu nu pot să-ţi dau nici un nume.

Moartea: Înseamnă că rămâne valabil numele tău.

Bătrâna: Aşa să fie. (Îşi face cruce).

Moartea: Poate că nu am fost suficient de clar. Dacă nu îmi dai alt nume, rămâne să vii tu cu mine.

Bătrâna: Am înţeles perfect. Dar, repet: nu am urât pe nimeni atât de mult încât să-l condamn la moarte.

Moartea: Şi eu mă repet: ciudaţi mai sunteţi voi, oamenii. Cum, în toată viaţa ta nu ai întâlnit pe cineva pe care să-l consideri că face degeaba umbră pământului, pe cineva care a ucis, care a violat, care a comis atrocităţi, orice…? Pentru Dumnezeu, nu se poate, femeie, să nu-mi dai un nume !?! Un nume: atât. De adresă nici nu am nevoie. Mă înţelegi: am toate adresele. Un nume şi am plecat imediat…

Bătrâna: Nu pot să-ţi ofer nici un nume.

Moartea: Atunci pregăteşte-te să mori.

Bătrâna: Mă pregătesc. (Se aşează. Îşi face o cruce. Îşi aprinde o lumânare. Îşi pune mâinile pe piept.)

Moartea (cu admiraţie): Joci tare, bătrânico. Mărturisesc că mă dau învins. Şi în plus, plec cu o imensă admiraţie pentru persoana Dumneavoastră.

Bătrâna: Îţi întrerupi concediul? Te întorci la Dumnezeu?

Moartea: Nu, nici vorbă. Mai am şase zile de concediu. Sunt chemat şi în alte părţi…

Bătrâna: Câte suflete vei duce la Dumnezeu?

Moartea: Unul singur. Dumnezeu a fost îngăduitor cu mine…şi cu voi.

Bătrâna: Şi te gândiseşi să-ţi rezolvi treaba cu mine, de la început, ca să nu mai ai după aceea probleme, nu-i aşa?

Moartea: Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat…

Bătrâna: Să te ierte Dumnezeu, că eu nu te iert. Mi-ai dat atâtea emoţii negative. Aşa că să nu te mai prind prea repede prin preajma mea! (Lumina se stinge uşor).

---

 

Scena 4

Moartea: Pot să-mi dau palme. M-am comportat ca un dobitoc. M-a jucat bătrânica pe degete… cum a vrut. Ca pe o păpuşă, ca pe un titirez. Singurul lucru util pe care l-am aflat e că miros. Adică am un miros specific. Adevărul e că mă miros şi nu simt nimic. Şi am mai aflat ceva: că nu trebuie să-i laşi pe oameni să aleagă. S-ar putea să ai surprize. Oricum, în raport nu trec nimic. Dumnezeu le ştie pe toate, dar nu întotdeauna e la fel de atent. Sper să nu-mi audă acum gândurile. Nu e un şef rău, dar n-aş vrea să-l indispun. Să vedem. Mai avem un apel. Mda. Adresa: Fundătura Democraţiei. Te umflă râsul. Ieri am fost pe Fundătura Speranţei. Altădată am întâlnit Fundătura Păcii. Asta ca să vorbim numai de fundături. (Iese)

(va urma)