Teatru: Moartea vine cu paşi de turnesol – actul II

Actul II

Scena 1

Moartea-vine-cu-pasi-de-turnesol-4Omul de afaceri: Trebuie să recunosc că viaţa a fost generoasă cu mine. Sunt unul dintre acei puţini oameni care pot spune că au avut întotdeauna tot ce şi-au dorit. Şi sunt un om pretenţios, vă asigur. Copil fiind, am avut dragostea celor doi părinţi care şi-ar fi dat şi viaţa pentru fericirea mea. Am avut orice jucărie mi-am dorit. Mi-au fost cumpăraţi prieteni şi prietene, pentru a nu fi singur. Nu vreau să vă plictisesc: am avut tot ce îşi poate dori şi imagina un copil şi încă ceva pe deasupra. Ca elev am avut note bune, – nu excepţionale, dar bune – pentru că Dumnezeu mi-a dat destulă minte, să pot judeca corect şi destulă memorie, pentru a reţine uşor toate datele necesare pentru un răspuns convenabil dat profesorilor. Aşa că pot spune că nici nu ştiu cum a trecut şcoala, aproape fără peripeţii. Am avut petrecerile pe care mi le-am dorit, cărţile pe care le-au vrut. Am avut o înfăţişare plăcută şi femeile m-au iubit pentru că eram tandru, delicat, prevenitor. Dacă mai adaug şi faptul că eram destul de bogat – pentru standardele noastre, desigur – pot spune că nimic nu m-a împiedicat să fiu un om fericit sau – cum bine spunea un prieten – un om fără umbre. Dar am băut şi eu din cupa amară a plictisului. Spuneţi-i mal du siècle, spleen, weltschmertz –tot una e, tot plictis e. Pur şi simplu nu mă mai bucura nimic, nu-mi mai doream nimic, nu mai făceam nimic. Simţeam că devin unul din acei oameni de prisos din romanele şi piesele ruseşti. Mă sleiam, mă uscam din picioare, ca un pom neîngrijit. Am încercat orice: m-am refugiat în iubire, în sex. Am cunoscut sute de femei, de toate tipurile: prinţese şi prostituate, tinere abia nubile şi femei trecute de floarea vârstei, blonde, brune, şatene, inteligente şi proaste, temperamentale şi placide, fecioare şi femei pentru care eram un număr într-o serie. Şi care la rândul lor erau pentru mine un număr dintr-o serie. Nimic. Am încercat călătoriile, de toate tipurile: culturale, iniţiatice, primejdioase, de relaxare; cu toate mijloacele de transport: cu vaporul, cu trenul, cu elicopterul, cu autocarul, cu autoturismul, cu avionul, cu drezina, cu bicicleta. Numai cu nava cosmică nu am fost, dar asta nu schimbă esenţa problemei. Am încercat senzaţii tari: droguri, experienţe extatice, am practicat religii dintre cele mai exotice. Iarăşi nimic. Un singur lucru nu îl încercasem: sinuciderea. Suprema laşitate şi supremul curaj. Curajul de a-ţi lua cu adevărat soarta în propriile mâini. Laşitatea de a părăsi o luptă, abandonând prea devreme. Sinuciderea. Poate că era o soluţie. Singura soluţie.


 

Scena 2

MOARTEA (intră energic): Înţeleg că am fost chemat. Mai exact, am primit o invitaţie la această adresă: Fundătura Democraţiei, nr. 1. E corectă?

OMUL DE AFACERI: E corectă. Numai că eu nu am trimis nici o invitaţie nimănui. Stai puţin: te-a trimis Anton. Numai el se ţine de…

MOARTEA: Nu m-a trimis Anton.

OMUL DE AFACERI: Atunci Grigore.

MOARTEA: Nici Grigore.

OMUL DE AFACERI: Atunci nu mai înţeleg nimic.

MOARTEA: E foarte simplu. M-ai chemat şi eu am venit. În ziua de 24 decembrie, la ora 11 şi 34 de minute, mi-ai cerut să vin să te iau…

OMUL DE AFACERI: Eu? Să mă iei? Unde să mă iei?

MOARTEA: Spre alte orizonturi.

OMUL DE AFACERI: Drept să-ţi spun m-am cam săturat de călătorii. Şi, deşi am o memorie bună, nu-mi amintesc să te fi chemat. Şi mai ales…

MOARTEA: Ai spus – citez exact: „M-am plictisit. N-aş fi crezut niciodată că plictisul poate fi atât de ucigător. Dacă ar veni moartea să mă ia…”

OMUL DE AFACERI: Se poate. Dar nu văd ce legătură ai tu cu moartea.

MOARTEA: Eu sunt moartea.

OMUL DE AFACERI: Şi eu ar trebui acum să râd?!?

MOARTEA: Cum vrei! Dacă vrei, poţi să şi râzi… Dacă îţi vine…

OMUL DE AFACERI: Hm, treaba devine interesantă. Dumneata pretinzi…

MOARTEA: Nu pretind, chiar sunt…

OMUL DE AFACERI: …Mă rog, asta se va vedea… Dumneata pretinzi că eşti moartea

MOARTEA: Exact!

OMUL DE AFACERI: Şi ai vrea ca eu să te cred! Dar nu eşti prea tânăr (sau prea tânără) pentru o asemenea ocupaţie… care presupune o bogată experienţă …de viaţă?

MOARTEA: Eu pot lua orice chip, orice înfăţişare. Puteam să fiu şi un şarpe vorbitor; sau un măgar; sau un leu; sau un corb. Orice. Pot fi tânăr sau bătrân, femeie sau bărbat. Puteam să fiu chiar un cuvânt pe care, dacă l-ai fi pronunţat …mă înţelegi….

OMUL DE AFACERI: Încerc să înţeleg. Un lucru e clar. Jocul e interesant. Gata, mi-a trecut toată plictiseala.

MOARTEA: Deci nu mai vrei să te sinucizi?

OMUL DE AFACERI: Nici nu mă mai gândesc la aşa ceva.

MOARTEA: Asta e bine. E bine pentru toată lumea.

OMUL DE AFACERI: Cum adică „pentru toată lumea”?

MOARTEA: Simplu. Pentru tine e bine, pentru că mai trăieşti. Pentru mine e bine, pentru că eram pus în dificultate. Nu ştiam ce să-i raportez lui Dumnezeu: dacă e un suflet adus de mine… sau unul care s-a predat singur iadului, fără să mai treacă pe la Sfântul Petru? E bine şi pentru ceilalţi, pentru că o sinucidere e întotdeauna suspectă. Anchete lungi, anevoioase, suspecţi, o oboseală generală şi, până la urmă, cel uitat este tocmai mortul; ceea ce nu e tocmai drept, să recunoaştem.

OMUL DE AFACERI: S-ar părea că ai dreptate. Dar tot nu sunt convins că eşti moartea. Pot accepta că eşti un criminal în serie, un asasin fioros, deşi nu te văd cu nici o armă… dar chiar moartea!?! Nu e cam mult? Prea seamănă cu o scenă dintr-un teatru expresionist.

MOARTEA: Şi teatrul face parte din viaţă. Şi teatrul expresionist face parte din viaţă.

OMUL DE AFACERI: Să presupunem – prin absurd – că eşti chiar moartea, ce doreşti de la mine şi cum ai dori să ţi se împlinească dorinţa?

MOARTEA: E destul de simplu. Îţi pun mâna pe frunte, apoi o cobor peste ochii tăi deschişi care se închid uşor, uşor, intri într-o stare de somnolenţă, apoi într-una asemănătoare celei din hipnoză şi gata. Sufletul se desparte de trup şi mă însoţeşte, în timp ce trupul rămâne în această cameră.

OMUL DE AFACERI: Destul de simplu! Dar cei care rămân după mine? Poate că am fost şi eu iubit…

MOARTEA: …te vor plânge!

OMUL DE AFACERI: Poate că las şi eu o moştenire!

MOARTEA: …te vor blestema!

OMUL DE AFACERI: Poate că nu mai vreau să mor!

MOARTEA: Mă tem că în privinţa asta nu se mai poate face nimic: comanda a fost făcută ferm şi este livrată chiar prin persoana mea…

OMUL DE AFACERI: Spune-mi cinstit: eşti coruptibil? La oameni e mai simplu. Diferit e doar preţul.

MOARTEA: Cred că în afara lui Dumnezeu care e perfect, toţi ceilalţi pot fi corupţi. Problema e cum ne poţi corupe, cu ce anume

OMUL DE AFACERI: …cu bani…

MOARTEA: Avem destui: fiind nemuritori, noi, cei de dincolo… avem mai mulţi bani decât orice muritor. Băncile funcţionează pretutindeni şi oriunde ele acordă dobânzi. Ai calculat cât ar fi dobânda care se acumulează într-o mie de ani? Renunţă: e vorba de sume fabuloase!

OMUL DE AFACERI: …cu femei…

MOARTEA: Putem avea orice femeie din lume. Cine nu se teme de moarte? Cărei femei nu îi este plăcut diavolul? Care femeie nu-şi doreşte să se pună bine cu Sfântul Petru?

OMUL DE AFACERI: Mărturisesc că mă dau învins…

MOARTEA: Cam uşor! Spune-mi, înainte de a veni cu mine, regreţi ceva?

OMUL DE AFACERI: Şi da şi nu! Dacă ar fi să mor acum, nu mi-ar părea rău: m-am bucurat de viaţă; viaţa a fost generoasă cu mine. Păcat că nu am o a doua şansă… s-o trăiesc altfel.

MOARTEA: Cum adică altfel ?

OMUL DE AFACERI: Acum ştiu cât, cum, unde, când şi de ce am greşit. Aş încerca să trăiesc o altă viaţă: să fiu mai generos, să mă dăruiesc mai mult oamenilor. Eu am tot luat şi am cam uitat să mai dau şi înapoi. De asta… chiar îmi pare rău…

MOARTEA: Şi, dacă ţi-aş da o şansă, ce garanţii aş avea că te ţii de promisiuni?

OMUL DE AFACERI: Cea mai sigură garanţie e faptul că poţi să mă iei când vrei… atunci când vezi că nu mi-am respectat promisiunea. Şi mai e ceva: viaţa asta m-a plictisit; s-ar putea ca cealaltă viaţă să fie mult mai interesantă…

MOARTEA: Oricum nu hotărăsc asta eu singur. Trebuie să mă consult şi cu Sfântul Petru. (Iese).


 

Scena 3

Sfântul Petru (intră agale, uşor nedumerit): Înţeleg că am fost şi eu chemat aici?!?

Omul de afaceri: Înţeleg că nu mai am nici o scăpare. De când s-a mutat lângă mine, aici în colţ, Spitalul de psihiatrie, zilnic mi se întâmplă câte ceva. Tu cine mai eşti: Dumnezeu, Diavolul, Sfântul Petru ?!?

Sfântul Petru: Sfântul Petru…

Omul de afaceri (înghite în sec): Ar fi fost mai interesant dacă erai Dumnezeu. Sau Diavolul. E bine şi aşa. Puţin înainte a fost pe la mine unul care pretindea că e Moartea.

Sfântul Petru: Chiar era Moartea.

Omul de afaceri: Nu mai spune? Ce şansă am ratat. Tocmai negociam dacă să mai trăiesc sau nu.

Sfântul Petru: Ştiu.

Omul de afaceri: Şi ce mai ştii?

Sfântul Petru: Moartea ţi-a zis: „Oricum nu hotărăsc asta eu singur. Trebuie să mă consult şi cu Sfântul Petru…”

Omul de afaceri (mirat): Asta… cam aşa e. Înseamnă că ai tras cu urechea. Sau ar mai fi o explicaţie: v-aţi vorbit dinainte ce şi cum să-mi spuneţi. Vă plictisiţi acolo şi v-aţi gândit să vă bateţi joc de oameni. Şi aţi venit şi la mine.

Sfântul Petru: Am fost chemaţi…

Omul de afaceri: Tare mai sunteţi atenţi la scăpările oamenilor şi vă faceţi că nu auziţi atunci când vi se fac tot soiul de cereri, când vi se adresează rugi şi rugăminţi. Asta dacă aţi fi ce aţi spus că sunteţi. Spune-mi, Sfinte Petre, Napoleon e cu voi?

Sfântul Petru: Nu.

Omul de afaceri: Dar Alexandru Macedon?

Sfântul Petru: Nici el. În rai nu poate intra cineva care a ucis, indiferent de motiv, indiferent dacă a ucis direct sau indirect…

Omul de afaceri: Dar scriitorii?

Sfântul Petru: De la caz la caz…

Omul de afaceri: Dar… spune-mi drept… cum ai scăpat…de acolo? Mă înţelegi…

Sfântul Petru: Nu am scăpat. I-am cerut voie Bunului Dumnezeu, am spus că am un caz ceva mai special, că m-a chemat moartea; Atotcunoscătorul s-a gândit puţin şi mi-a zis: „Du-te, dar să nu stai prea mult. Porţile raiului nu pot sta prea mult timp închise. Se formează coadă şi coada e prima formă a contestaţiei. Sufletele nu trebuie să mai aştepte. Au aşteptat prea mult pe pământ până să ajungă la noi… O viaţă întreagă.”

Omul de afaceri: Să revenim la problema noastră: ai fi de acord ca moartea să-mi acorde o a doua şansă?

Sfântul Petru: Problema nu e chiar atât de simplă. Nu este una strict individuală. Problema e că… se creează precedentul. Îţi dai seama ce se întâmplă dacă se află că fiecare om mai are o a doua şansă? Ce probleme – administrative, în primul rând – s-ar crea? Pe de altă parte, cazul dumitale e, într-adevăr, unul aparte. Prea ai trăit alandala. Prea ţi-ai bătut joc de viaţă. Prea ai fost un risipitor. Ai trăit de parcă ai fi avut cel puţin zece vieţi. Ai făcut întotdeauna exact contrariul a ceea ce trebuia făcut. Şi vii acum la noi ca să ne cerşeşti o viaţă. E puţin caraghios… şi indecent… Dar cel mai grav lucru e că nu crezi în noi. Ne confunzi cu nebunii de la sanatoriul din colţ. Şi tot tu – culmea! – intri în joc şi încerci să obţii de la noi… Hotărăşte-te: suntem nebuni, psihopaţi, pacienţi sau suntem ceea ce pretindem că suntem?

Omul de afaceri: Vă cer scuze. E greu şi pentru mine. Dacă aţi ştii câţi oameni se pretind altceva decât ceea ce sunt. Să-i vedeţi în campania de alegeri. Sau ori de câte ori vor să obţină ceva. Şi chiar cei din spitale: fiecare e o mare personalitate. Nimeni nu vrea să fie un om obişnuit. Toţi vor să fie Cezar, Hitler, Stalin, Alexandru Macedon, Cleopatra, Ludovic al IV-lea. Mai nou, vor să fie fotbalişti celebri. Fiecare vrea să fie altceva decât este, decât a fost.

Sfântul Petru: Nu mi-ai răspuns la întrebare…

Omul de afaceri: Cred că sunteţi ceea ce sunteţi: adică… cred că sunteţi ceea ce credeţi că sunteţi; adică: cred că sunteţi ceea ce pretindeţi că sunteţi…

Sfântul Petru: E un prim punct câştigat…

Omul de afaceri (aparte): Dacă ar şti că am tras la sorţi!

Sfântul Petru: Ştiu, dar, oricum, ai câştigat. Ai dreptul la o nouă viaţă. Să vină moartea să-ţi semneze contractul. E valabil optzeci de ani, începând din această clipă.

Omul de afaceri: Dar e… sigur?

Sfântul Petru: Absolut sigur. Suntem o instituţie serioasă, ce Dumnezeu…Pardon, iartă-mă Preamilostive !

Omul de afaceri: Dar dacă Dumnezeu…?

Sfântul Petru: Dumnezeu nu se bagă în asemenea fleacuri. Oamenii ştiu asta şi au dreptate când spun că până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii…

Omul de afaceri: Înţeleg că ai fi interesat de ceva?

Sfântul Petru: Nu. Adică… tot ar fi ceva. Cred că nu ai nimic împotrivă… să-mi cedezi drepturile de autor…

Omul de afaceri: Drepturile de autor… la ce?

Sfântul Petru: la romanul pe care îl vei scrie despre noua ta viaţă… la scenariul care se va face după roman… la piesa de teatru care va urma…la jurnalul apocrif pe care îl vei publica după succesul fulminant al romanului… drepturile de autor şi drepturile conexe…

Omul de afaceri: Le cedez cu plăcere dar, sincer să fiu, nu ştiu de ce te interesează atât de mult…

Sfântul Petru: Nu ştiu acum dacă mă interesează sau nu, dar, atunci când eşti nemuritor, orice investiţie pe termen mediu şi lung trebuie avută în vedere…

(iese)


 

Scena 4

MOARTEA: Felicitări! Sincere felicitări! N-aş fi crezut niciodată că Sfântul Petru poate fi atât de uşor convins… şi… cam fără argumente… recunoaşte….

Omul de afaceri: Recunosc. Acuma sunt gata să recunosc orice. Dar spune-mi: sigur contractul acesta e perfect valabil?

MOARTEA: Categoric!

Omul de afaceri: Şi nu se poate ca vreun avocat abil…

MOARTEA: Curioşi mai sunteţi voi, oamenii… Scormonitori, neîncrezători… Şi cine să atace actul: tu? Sfântul Petru?

Omul de afaceri: Dar dacă se sesizează cineva din oficiu?

MOARTEA: Cine anume?

Omul de afaceri: Ştiu şi eu? Societatea civilă de exemplu. Dacă se află că eu sunt proprietarul pe nedrept al unei a doua vieţi?

MOARTEA: Cine să constate asta? Şi mai e ceva: oamenii se plictisesc repede. Mereu au nevoie de ceva nou. Oamenii se plictisesc foarte repede. Cea mai vie şi palpabilă dovadă eşti chiar tu. Şi apoi: ţi-ai câştigat dreptul la o a doua viaţă prin negociere directă. Totul e legal, care e problema?

Omul de afaceri: Am zis şi eu aşa. Am vrut să fiu absolut sigur…

MOARTEA: Ar mai fi totuşi câteva detalii tehnice. Contractul e valabil pe 80 de ani, cu condiţia să nu încalci anumite legi, precepte, principii, porunci – spune-le cum vrei. Nu ai voie, de exemplu, să ucizi…

Omul de afaceri: E vorba doar de oameni sau de orice fiinţă vie?

MOARTEA: Şi de una şi de alta. Nu te speria însă. La oameni nu ai voie să ucizi sub nici un motiv, la celelalte fiinţe însă nu ai voie să ucizi cu bună ştiinţă…

Omul de afaceri: Ce înseamnă asta? O muscă am voie să ucid? Dacă mă deranjează. Sau un ţânţar, o furnică, o plantă…

MOARTEA (uşor încurcată): Evită pe cât posibil să ucizi. Lasă-i pe alţii să o facă. Se pricep mai bine. Sfântul Petru ţi-a spus că prin tine se creează precedentul. Recunosc, legislaţia noastră în domeniu nu e foarte bine pusă la punct. N-aş vrea să greşesc…

Omul de afaceri: Mda, nu pare să fie foarte vesel. Va trebui să fiu foarte atent. Şi ce se întâmplă dacă încalc prevederile contractului sau anexele…?

MOARTEA: Te voi vizita. Şi atunci mă vei însoţi. Dar ai promis că te vei dărui celorlalţi oameni. Dacă vei face asta, va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să greşeşti.

Omul de afaceri: Am un sentiment ciudat. Pe de o parte mă simt uşurat, realizez că am o şansă unică, să trăiesc încă optzeci de ani; pe de altă parte aş fi vrut să fiu altfel mai bucuros, mai expansiv, mai nu ştiu cum… Şi apoi nu am înţeles un lucru: cum anume va fi cu aceşti optzeci de ani: se vor adăuga celor patruzeci şi şase şi atunci voi muri ca un bătrân de o sută douăzeci şi şase de ani sau voi începe ca bebeluş…

MOARTEA: Mă faci să râd. Voi, oamenii sunteţi atât de radicali: ori – ori. Există întotdeauna mai multe posibilităţi. Cred că soluţia noastră e cea mai rezonabilă: vei trăi patruzeci şi şase de ani de acum încolo cu vârsta pe care o ai acum şi, abia după cei patruzeci şi şase de ani, timpul biologic va porni şi el şi vei mai trăi încă treizeci şi patru de ani, aşa încât să vin după tine când vei împlini exact optzeci de ani.

Omul de afaceri: Pare o soluţie rezonabilă, convenabilă, acceptabilă. Şi totuşi nu reuşesc să scap de un gând: cum se face că tocmai eu, cel care nu a făcut nimic deosebit pe acest pământ, are şansa de a crea un asemenea precedent?

MOARTEA: Există şi întâmplarea. Gândeşte-te numai ce rol îl joacă întâmplarea în cazul meu. Nu comentez: ai avut într-adevăr o şansă. Poate că a contat şi faptul că sunt în concediu de odihnă după mai bine de optsprezece mii de ani, că Sfântul Petru n-a mai fost pe pământ de două mii de ani. A fost o conjunctură favorabilă…

Omul de afaceri: …aşa… ca la alinierea planetelor !?!

MOARTEA: Cam aşa ceva…

Omul de afaceri: Mă duc atunci. Optzeci de ani trec atât de repede… (iese grăbit)


 

Scena 5

Moartea: Se întâmplă lucruri cu adevărat ciudate. Uite, n-aş fi crezut, în ruptul capului, că individul ăsta o să-mi scape. Un egoist. N-a făcut nimic bun pentru nimeni. Să conteze atât de mult zilele de concediu? Iar Sfântul Petru m-a dat gata. El, care e atât de inflexibil, să cedeze atât de uşor… Aproape că renunţasem să-i mai cer ceva. Şi acum cedează la o simplă cerere indirectă. Timpul trece foarte repede. Au trecut deja trei zile şi…nici un suflet. Noroc că Dumnezeu mai are şi alte treburi mai importante. (iese)

(va urma)