Aforisme – 14 iulie 2015
Maxima zilei: Dincolo de noi începe misterul. Totul e să vrei să-l cauţi, să-l recunoşti şi să-l accepţi.
Din păcate, singurele întrebări pe care nu le pot ocoli sunt cele pe care mi le pun singur.
Din păcate, la noi, paronimele sunt la putere.
Din păcate, lucrurile frumoase mor la fel ca cele urâte.
Din păcate, unele păsări cântă numai în colivie.
Din punct de vedere a lui Dumnezeu, craniul este un ou perfect. Sau o piatră perfectă.
Din punct de vedere al animalelor, omul e un animal ciudat, cu prea multe blănuri. (după o idee de Vasile Voiculescu)
Din punct de vedere al iernii, congelatorul este cea mai mare invenţie a omului.
Din punct de vedere al înecatului, toate apele sunt la fel de adânci.
Din punctul de vedere al naturii, craniul poate fi un corp geometric perfect, nu sfera.
Din punctul de vedere al oamenilor, stelele sunt eterne. Din punctul de vedere al stelelor, ele sunt nişte efemeride. Dacă e aşa, pentru efemeride, oamenii sunt eterni?
Din punctul e vedere al lui Dumnezeu, un purice, un tigru, un albatros, un şarpe, un om sunt fiinţe egale în dreptul la viaţă şi la fericire.
Dintre copaci, nu-mi plac sălciile, pentru că sunt prea plângăreţe. (din gândirea unui copil).
Dintre toate tipurile de poluare, cea mai gravă e poluarea morală.
Dintre toate mobilele, scaunul e cel mai important. Chiar dacă ai o minte mobilată, numai scaunul poate ajunge la cap.
Dintre toate modurile de expunere, rezistă timpului doar naraţiunea. Descrierea nu mai interesează pe nimeni, iar dialogul s-a transformat de multă vreme în monolog.
Dintr-o declaraţie de dragoste: „Iubito, îţi dau tot imaginarul meu!”
Diploma arată gradul de suficienţă şi de incompetenţă la care ai reuşit să ajungi.
Diplomaţia este arta de a-ţi ascunde gândurile, mimând sinceritatea şi comprehensiunea.
Diplomaţia îţi va permite să-ţi transformi vechii prieteni în cunoştinţe, nu în duşmani.
Discreţia iubirii trebuie să fie asemănătoare cu cea dintr-o scrisoare intimă.
Discreţia presupune educaţie şi cultură, dar şi o ipocrizie binevoitoare.
Dispar cuvintele dulci ale copilăriei: marmeladă, magiun…
Dispreţul e superlativul absolut al ironiei.
Diversiunea hrăneşte pe mulţi.
Divorţul e o recunoaştere a faptului că ai greşit. Greşeala legalizată e pe jumătate iertată. Important e ca jumătatea ta să fie iertată şi nu a ei.
DNA – ul a devenit ADN – ul poporului român. Nu mai putem fără el.
Doamne, dă-mi puterea să nu vreau să fiu puternic!
Doar aricii au dreptul să-şi pună în stemă iarba fiarelor.
Doar basmele cu final trist mă fac să citesc alte basme.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.