Aforisme – 15 iulie 2015
Maxima zilei: Doar falsurile sunt originale.
Doar drumul ajunge, acolo unde nimeni nu poate ajunge.
Doar ignorantul poate avea impertinenţa că are toate soluţiile pentru toate problemele.
Doar imprevizibilul e previzibil. Atenţie deci la conducerea preventivă: nu se aplică doar şoferului.
Doar interjecţia poate fi orice parte de propoziţie. Asta pentru că e cea mai veche parte de vorbire şi, în plus, sunetele şi zgomotele pot orice.
Doar legile fizicii nu necesită amendamente.
Doar pentru iubire, raiul e deschis.
Doar poetul poate spune: „Şi, ca un ultim suprem argument, îmi scriu poemele pe pergament, îmi tatuez poezia pe piele şi îmi doresc să fiu propriul meu palid palimpsest.”
Doar privighetoarea are dreptul să se sinucidă în cântec.
Doar prostia, dragostea şi durerea sunt infinite.
Doar sămânţa trăieşte cu adevărat o permanentă stare de îndrăgostire.
Doctorii sunt un fel de preoţi. Numai că ei se îmbracă în alb, nu în negru. (din gândirea unui copil)
Dogma e o lemă. Adică o teoremă care nu mai are nevoie de demonstraţie.
Dorinţa trebuie să te încerce când ai prea mult, nu când ai prea puţin.
Două lucruri nu trebuie pierdute: numele şi viaţa. De numele tău eşti singurul responsabil, de viaţa ta e responsabil şi Dumnezeu.
Dragoste, amor, iubire… Cam multe sinonime pentru o aceeaşi realitate. Şi în plus am auzit că sinonimie perfectă nu există…
Dragostea de femeia iubită nu poate fi depăşită decât de dragostea de mamă şi de ţară.
Dragostea alterează toate simţurile. Sau le schimbă între ele.
Dragostea amestecă şi ascute simţurile: orbii pot vedea cu urechile, surzii vor auzi cu ochii, muţii vor vorbi cu pipăitul…
Dragostea e acea sinestezie prin care percepi la început cu acuitate o realitate, pentru a-ţi pierde treptat simţurile, îndeosebi văzul şi auzul.
Dragostea e o poveste veche, dar cu eroi mereu noi. Şi totul e posibil, pentru că lumea nu citeşte poveşti de dragoste.
Dragostea e singur lucru din univers care poate fi perceput sinestezic, prin toate cele cinci simţuri.
Dragostea e un aliaj: intră în ea doi îndrăgostiţi şi se obţine un produs nou, cu alte calităţi decât cele ale componentelor.
Dragostea este o nebunie lucidă sau o luciditate nebună.
Dragostea înseamnă două suflete într-un trup, iar prietenia două trupuri într-un suflet. Sau invers…
Dragostea nu e altceva decât cea mai sigură legătură între fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, nume de acţiuni şi stări sufleteşti numite într-un cuvânt obiecte.
Dragostea nu e o iluzie în sine, ci faptul că crezi că numai ţie ţi se poate întâmpla aşa ceva.
Dragostea, frica şi boala modifică obiectele.
Drama centrului rămâne faptul că e depistat imediat.
Drama omului e că tânărul poate, dar nu ştie, iar bătrânul ştie, dar nu poate.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.