Carmen Cărăuşu a evoluat spectaculos de la o expoziție la alta (din păcate prea rare, prea discrete, prea lipsite de o publicitate agresivă), dezvoltând câteva teme și motive plastice pe care și le revendică din ce în ce mai mult, pentru a deveni, poate, metafore obsedante.

O primă reușită certă o reprezintă natura statică, unde artista a devenit personală, evitând totuși manierismul.

Florile lui Carmen sunt stranii, hibride, sfidând natura naturata, ca şi cum pictoriţa ar altoi flori de vis cu flori reale, amintind de floarea-soarelui, dar şi de gherghine (dalii) sau de crizanteme (se reţine o admirabilă natură statică, cu o carte roşie, o pară, o cană şi un vas „vărgat” în care se răsfaţă cinci asemenea flori generoase, unde un galben crom rimează şi ritmează cu umbra arsă de pământ, dar şi cu griuri calde, fin distilate).

Tot sub semnul straniului, dar şi al miraculosului, se află o altă natură statică, în care subiectul plastic (o oală cu garoafe roşii şi alte flori mov) este mult deplasat spre stânga, dar important rămâne fundalul, un vârtej, un turbion, un capăt de tunel oranj, dar care, paradoxal, nu ne înspăimântă, ci ne linişteşte).

Tot o natură statică neliniștitoare e cea cu un şervet alb, ca în picturile lui Chardin, cu crizanteme albe şi galbene, cu câteva fructe şi câteva vase smălţuite, tablou amintind și de compozițiile lui Theodor Pallady, o lucrare de un echilibru total, Această constantă stranietate a picturii lui Carmen Cărăuşu o regăsim şi în peisaje: unul dintre cele mai cunoscute posibile din Piatra (Curtea Domnescă) e traversat de arbori rari, dar fermi, ca  într-o savană (inutil să mai vorbim de dominanta de galben, bordată de roşu şi de violet).

Se reține tentația galbenului crom, fie că e vorba de flori tradiționale, fie imaginate. Există o dinamică a privirii, o citire obligatorie, cu diagonale precis delimitate, un parcurs pe care artista îl propune, incitant, într-o complicitate liber consimțită cu privitorul.

O altă fascinație asumată este lumea muzicii. Ultima ei expoziție ne prezintă, între altele, un cvartet, unde impresionează poziția de atac a artistului, dar și atitudinea care pleacă din extaz pentru a ajunge la concentrație, de la relaxare la meditație lucidă.

Dar ceea ce e mai greu sesizabil e raportul muzical, prezent în multe dintre lucrări.

Peisajele nemțene dau senzația că pot fi lesne recognoscibile. Nu e așa, dar artista prelucrează atent totul, extrăgând corect engramele unui arhetip spațio-temporal familiar nouă. Un drum, o luncă, o măgură sunt reprezentări și manifestări ale naturii care nu lasă indiferent un suflet de artist. Se reține și aici „deplasarea spre galben” – caracteristica cromatică a acestei expoziții. Evident că atunci când peisajul nu este indiferent la prezența omului: o casă, un turn, un pod, etc. recunoașterea poate fi absolută. De fapt, semn al adevăraților artiști, pictura lui Carmeen Cărăușu tinde spre o monocromie bine temperată.

Expoziția de la Asociația Pensionarilor Nemțeni are două noutăți incitante. Prima noutate tematică sunt peisajele din Deltă. Pictorița surprinde unghiuri inedite, aspecte voit terne, banale, dar care vorbesc convingător despre o intimidate reală om-natură, natura pregătind cuiburi, protejând fragila ființă umană.

Deloc spectaculoase, peisajele din deltă sunt prin urmare impresionante pentru căldura lor, pentru o anume blândețe filtrată. Dar nici chiar delta nu este ceea ce credem, o împărăţie a apelor, ci un râu cu cataracte, cu maluri de stuf şi cu praguri de bărci, pustii, ca nişte glasuri mute ale destinului.

Noutatea absolută, cea care o diferențiază pe artista pietreană de restul colegilor ei este abordarea unui subiect plastic cu totul nou pentru arta plastică nemțeană și anume afișul.

Făcut celebru prin artiștii polonezi pe la mijlocul secolului XX, afișul a devenit tot mai mult un gen distinct, agresiv, atractiv, monumental, propunând o publicitate adesea spectaculoasă, dar și cu accente parobolice, simbolice, fiind spiritual unui veac contorsionat și expus pe verticale stradale.

Cele două lucrări din expoziție sunt convingătoare, interesante și mai ales personale.

Carmen Cărăușu este de acum un artist deplin pe uneltele sale, cu o viziune personală asupra lumii, din care își extrage, asemeni unei albine dintr-o floare, esențe.

Lucian Strochi