A, a
Alcionul

Alcionul-ilustratie de George Romila

Am încheiat cu mine-un armistiţiu:
Şapte zile înainte şi şapte după solstiţiu
De iarnă
Să-mi liniştesc sufletul,
Bietul.
Într-un asfinţit,
Am simţit un miros nemaiîntâlnit:
A intrat prin lucarnă
O pasăre căreia pescarii îi spun alcion:
„Tocmai am spart un ochi de ciclon;
Acum pot să-mi fac cuibul pe mare;
Sunt fiica lui Eol – cea mai mare –
Şi soţia lui Ceyx, fiu al astrului dimineţii;
Nu mă vezi prea des, din cauza ceţii;
Pescarii mă ştiu şi m-au făcut giruetă;
Cu ciocul arăt direcţia, altfel secretă,
A vântului ce mângâie pământ şi mare;
Sunt prezicătoare
De bine;
Tocmai de asta, din păcate,
Ai să vezi, pe la case atârnate,
Trupurile surorilor mele împăiate.
Pentru lumea avidă
De simboluri mai spun că
Lui Thetis îi sunt dedicată –
Cea mai frumoasă Nereidă…”
A tăcut
Şi a dispărut,
Dintr-o dată,
Undeva, într-un codru, într-o luncă…

Lucian Strochi