Am în faţă o inspirată lucrare intitulată Mănăstirile şi schiturile din judeţul Neamţ. Memoria imaginii. Cartea poştală ilustrată, un loc în galeria cunoaşterii, datată şi localizată: Piatra-Neamţ, 2011.

Autorii albumului, Constantin Paţilea şi Viorel Nicolau, ingineri şi celebri cartofili manifestă o modestie greu de înţeles într-o epocă în care mania autorlâcului ne aminteşte de perioada prepaşoptistă, netrecându-şi numele pe coperta acestui album excepţional sau măcar pe pagina de gardă.

Albumul este un unicat din mai multe motive.

În primul rând e vorba de documentele vizuale prezentate, unele extrem de rare, altele subtil valorificate prin machetare, având meritul de a ne oferi o diacronie imagistică absolut convingătoare, emoţionantă, cartea poştală ilustrată devenind în timp un argument al continuităţii şi ale existenţei, în acest caz religioase, pe aceste meleaguri.

În al doilea rând e vorba de o prezentare foarte bine pusă în pagină, exactă, echilibrată, fără exaltări, dar cu o profundă dragoste pentru lampadofori şi pentru contemporani.

Surprinde plăcut vasta documentaţie din textul de prezentare, precum şi justeţea punctelor de vedere susţinute.

În al treilea rând este de remarcat simţul estetic al autorilor, modul cum machetează fiecare pagină, dar şi subtila invitaţie la o aventură a imaginii, emoţionantă, firească, amintind de unele realizări din timpul lui Ferdinand I, Întregitorul, cel Loial, brâiele şi decoraţiile fiind din texte vechi româneşti, din evangheliare sau ceasloave, din molitvelnice sau psaltiri.

Există o dinamică a alternanţei color-sepia sau color-alb-negru, iar explicaţiile scurte, nervoase, sunt moderne, uneori reduse la un singur cuvânt, derivate din tehnica benzilor desenate (nimic rău în asta!).

Merită reprodus un citat ceva mai amplu, dar pe care îl considerăm definitoriu pentru profilul acestui album monografic:

„Călătoria în timp şi spaţiu în această fabuloasă lume a spiritualităţi judeţului Neamţ, unde cele două elemente şi efemera existenţă a noastră pe Pământ au alte dimensiuni decât obişnuitele percepţii ale omului modern, ne poate fi mijlocită şi prin intermediul imaginii, mai noi sau mai vechi, prilej de a pune în valoare, alături de producţia modernă – facilă oricărui pasionat de fotografie, tezaurul acumulat de o categorie aparte de colecţionari, aşa-numiţii cartofili, care s-au aplecat cu pasiune asupra achiziţionării şi studiului cărţilor poştale ilustrate, îndeosebi ale primelor reprezentări de gen. Şi mai interesant ni s-a părut alăturarea unor imaginil actuale, la cele mai vechi vederi realizate pe tema care ne-am propus să o tratăm, pentru a ne da seama de inevitabilele shimbări intervenite peste timp.

Primele cărţi poştale ilustrate au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar de mare interes sunt şi imaginile care surprind instantanee, transformări, distrugeri, calamităţi, extinderi sau dezvoltări. Este aceasta o interesantă incursiune în istoria acestor adevărate monumente de patrimoniu naţional. Un capitol aparte poate fi rezervat, în sfârşit, noilor şi numeroaselor edificii care au apărut după anul 1990, în acest domeniu petrecându-se profunde transformări şi un avânt al construcţiilor fie pe vatra vechilor aşezăminte, fie prin înfiinţarea altora noi.

În elaborarea acestui material, dificultatea a constat doar în selectarea unor imagini cât mai reprezentative din uriaşul volum de piese ce acoperă generoasa temă a monumentelor de cult din judeţul Neamţ. Ordinea de prezentare a fost determinată de valoarea, importanţa şi, după caz, de vechimea aşezămintelor religioase.”

Cartofilia, soră a filateliei, pare un hobby ca oricare altul, o „ocupaţie” mai mult pentru copii şi adolescenţi, aflaţi la primele achiziţii pentru o colecţie oarecare.

În realitate cartofilia este o ştiinţă complexă, presupunând cunoştinţe vaste din varii domenii: istorie, literatură, heraldică, geografie, numismatică, arte vizuale.

Un cartofil va şti să valorifice exemplar piesa descoperită, s-o facă atractivă, documentul vizual devenind în timp uneori esenţial pentru cunoaşterea şi recunoaşterea unor valori de patrimoniu.

Revenind la album, să remarcăm frumoasa limbă românească în care este redactat textul prezentării, exactitatea datelor istorice, nume, ani (câteva sute).

Iată un fragment, edificator în această privinţă:

„Din secolul al XVI-lea dăinuie alte trei mănăstiri celebre în Moldova: ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu din anul 1560 – Mănăstirea Pângăraţi, ctitoria lui Petru Şchiopul din anul 1574 – Schitul de la Văleni şi Schitul lui Zosima, care prin dania vornicului Nestor Ureche a devenit în anul 1602 Mănăstirea Secu. Secolul al XVII-lea este marcat de construirea sihăstriilor şi schiturilor de pe valea Bistriţei şi vatra Ceahlăului. Este vorba de: Schitul Peon din 1623, Schitul Hangu – ctitoria lui Miron Barnovschi din 1627, sihăstriile Durău, Casiana, Sofia şi Cerebuc, Mănăstirea Agapia Nouă din 1644, Schitul lui Atanasie din 1655 – care a devenit în anul 1734 Schitul Sihăstria Secului. Prin construirea în secolul al XVIII-lea a noi schituri şi mănăstiri, ţinutul Neamţului devine unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din România. Astfel, aşezările monahale se întregesc cu: Schitul Pocrov din anul 1714, Schitul Almaş din anul 1715 – devenit apoi Mănăstirea Almaş, Schitul Sihla din 1730, Schitul Vovidenia din 1754, Schitul Horăicioara din 1763 şi Schitul Ţibucani din 1764. Tot în acest secol ia fiinţă şi Mănăstirea Văratec, ctitorita în anul 1785. În secolul al XIX-lea se construiesc alte trei mari mănăstiri ale Moldovei, care formează împreuna cu celelalte mănăstiri din Neamţ adevărate oaze de linişte şi de rugăciune: Schitul Icoana – care datează din anul 1823, Mănăstirea Horaiţa – ctitorită în anul 1830 şi Schitul Tarcău – construit în anul 1833.”

Într-o jumătate de pagină de album întâlnim 18 ani istorici (de la 1560 la 1833), numele a 6 mănăstiri, 19 nume de schituri, 3 nume de domnitori, 3 nume de vornici, stareţi sau egumeni.

Impresionantă, fără îndoială, această densitate a textului!

Albumul va interesa, în primul rând, pe dreptcredincioşii români ortodocşi, pe teologi, pe seminarişti, pe studenţii de la facultăţile de profil sau complementare, pe istorici, pe geogragi, pe cei care vor să atragă fonduri europene, pe cei care sunt îndrăgostiţi de Neamţ, de Moldova. Şi, desigur, pe orice român, albumul oferindu-i şi o lecţie ilustrată de istorie.

Constantin Paţilea şi Viorel Nicolau adaugă bibliografiei ţinutului Neamţ un titlu peste care nu se va putea trece, o carte în care întâlnirea cu trecutul fastuos şi cu prezentul plin de promisiuni este de bun augur.

Mai mult, autorii şi-ar dori ca „Prezenta lucrare ar trebui în permanenţă completată şi actualizată. La acesta ne obligă permanentele schimbări la care suntem martori astăzi, prin înfiinţarea de noi aşezăminte monahale şi prin reactivarea unor vechi lăcaşuri răpuse de vremuri.”

Cu alte cuvinte, cartea cuprinde şi un îndemn pentru viitorime.

Aş mai adăuga un fapt semnificativ, trecut uneori cu vederea: nu o dată ilustraţiile unor cărţi de istorie conţin ca ilustraţii cărţile poştale din colecţiile lui Viorel Nicolau sau Constantin Paţilea. Adevăraţi colecţionari, cei doi au înţeles că valorile autentice, trebuie să circule, nu să fie păzite în seifuri.

Memoria imaginii trebuie să fie atotbiruitoare şi să devină memoria noastră colectivă.

Lucian Strochi