Prima dată cînd i-am auzit numele, rostit de cineva în vârstă, cu infinit respect, mi-am spus că nu se poate să te cheme aşa, că ăsta nu e nume, că ce nume e acela care vorbeşte de eminent, am început să mă joc cu numele lui în răspăr, adică invers, i-am înlăturat escu atât de familiar şi de specific românilor şi am citit nime, citit invers şi în ecou aş fi avut nime nime, adică nimeni, dar nu un nimeni restrictiv şi pustiu, ci un absolut al unui grad de comparaţie neinventat încă.

Apoi am auzit de rotacism, nu eram încă la şcoală şi am crezut că rotacismul se referă la roată sau la rotar şi iarăşi l-am citit pe Eminescu în felul meu, cu „r” în loc de „n” şi acum Emin era Emir sau invers, în oglindă, rime. Şi din nou am crezut că Eminescu e un nume care nu există.

Am auzit apoi de/spre Enescu, că ar fi un mare muzician, născut nu departe de Eminescu, într-un nord de ţară şi mi-am spus că Enescu e tot Eminescu numai că numele lui îl pierduse pe „mi”; ce nevoie mai avea un compozitor de o notă muzicală ? ! ?

Mult mai tîrziu am auzit de Einstein şi de a sa celebră formulă care se scrie E=mc², în care c² era viteza luminii la pătrat. Dar Eminescu scrisese părea un fulger ne-ntrerupt şi asta mi se părea că e viteza luminii la pătrat şi atunci rămînea din toată formula Em, adică tot Eminescu citit altfel.

Mult, mult mai tîrziu am aflat de anagrame şi de faptul că Eminescu se juca cu numele Veronicăi sau al Veronei, anagramîndu-l, căutîndu-i sensul ultim al ultimei litere. Şi din nou mi-am spus că Eminescu e un nume care nu există.

I-am citit şi recitit versurile şi din nou spun: Eminescu nu există. Toţi ştim asta, dar numai Marin Sorescu a avut curajul să o spună. Eminescu nu există. Aşa cum nu există nici Homer, cel disputat de şapte cetăţi; nici Shakespeare, cel confundat cu un filosof sau cu un nobil englez oarecare.

Eminescu este firescul ridicat la puterea a cincea, sublima. Cine n-ar putea scrie „Pe lîngă plopii fără soţ” sau chiar vreo cîteva strofe din „Luceafărul” ? Există vreun român care să nu fi scris, măcar oral, codrule, codruţule… ?