IX

ar fi mai simplu să scriu despre iubire

despre iubire poţi scrie orice şi nimeni nu te-ar putea contrazice

dar mai bine scriu despre rănile mele

despre lipsa mea de imaginaţie

despre pierderea contururilor într-un fel de orbire

aşadar un poem într-un poem

despre

Descrierea rănii

invocăm durerea din lipsă de imaginaţie

pierderea contururilor ne înspăimântă infinit

mai puţin decât cucerirea lor

plase de cuvinte înconjurându-ne plajele

sufletului (surprinzător de goale chiar vara)

de teama rechinilor (ce formă pură

apodinamică la fel de rapidă precum coapsele tale fumegînde)

plecat în căutarea cuvântului (perfect alibi pentru orice eşec

efectul de inlunaţie al textului poate devasta

orice rid) absenţa cuvântului invocată de lipsa desprinderii

cucerirea contururilor prin despicare

desprinderea de cuvânt la fel de dureroasă ca o

desprindere de retină

„vino tu contur viu al cuvântului meu despicat

limbă de şarpe rostind adevărul: mormântul cuvintelor

necunoscute doar sunetul pur şi continuu să suni din corn

pînă cînd vei alunga moartea până când se va întoarce

bourul rănit din vânătoare până când umbra

tremurătoare a morţii va fi alungată

până când mugetul bourului rănit îţi va sfâşia grindină grea

frunzele sufletului tău expuse sub cerul de iulie”

„vino tu cuvânt al conturului meu despicat rană a

scrierii mele rostind doar adevărul despre propria mea descriere

vino să fii rana scrisului meu albastra rană a scrierii mele

vino şi fii semnul meu de glorie al unui război dinainte pierdut”

trupul tău amintind de-o oglindă topită înfrânge

lumina mugurii nopţii sufocaţi de contururile tale glorioase

trupul tău pe care-l iubesc amintindu-mi de-o rană

răsfrângând lumina străveziu precum amintirea cuvântului

trupul tău e o rană perfectă

invoc iubirea din lipsă de imaginaţie

plasa de tăceri înconjurându-te absoluta mea rană

amintirea ta e mai dureroasă decât un cuvânt mai dureroasă decât o

desprindere de retină mai dureroasă decât desprinderea de o rană

invocăm linia din lipsă de imaginaţie

legăm snopi de stele pentru o rană comună orion carul mare

carul mic şi pentru steaua polară singura rană a cerului

(celelalte stele nu sunt decât răsfrângerea în cioburile aceleiaşi

oglinzi fumegânde în care universul se frânge)

va veni rana şi va avea semnul tău recucerirea contururilor

invocată de absenţa desprinderii

desprinderea oglinzii şi prăbuşirea durerii în iubire

întunecată desprindere de retină

„vino tu rană a cuvântului despicată de însăşi

existenţa cuvântului rostind adevărul altul întotdeauna: sex floare oglindă”

„vino tu rană a cuvântului mai pură decât însăşi desprinderea-n

conturul ştiut teribilă străvezie rana cuvântului

albastră ca orice rană în despicare albastră ca orice desprindere

mai străvezie decât iubirea mai străvezie decât însăşi lumina”

„vino tu rană a cuvântului meu rană comună mai pură decât

linia invocată din lipsă de imaginaţie

mai pură decât absenţa stelei polare”

trupul tău amintind de-o oglindă topită înfrânge lumina

sau poate trupul tău e singura rană posibilă

plase de cuvinte înconjurându-ne imaginare linii legând – ne-n snopuri stele

firul ariadnei nu e decât descoperirea conturului şi

labirintul e rana suficientă sieşi

o, visul rănii de-a fi devorată de rană

aşa cum minotaurul ar fi sfârşit devorând zidurile labirintului

aşa cum cuvântul sfârşeşte devorându-se

aşa cum linia se autodevoră despicându-se

desprinderea de rană mai dureroasă decât

desprinderea de cuvânt mai dureroasă decât

desprinderea de retină mai dureroasă decât

desprinderea luminii de întuneric

„vino tu cuvânt al rănii mele despicându-mi conturul

sufletului meu vino tu contur al sufletului meu despicându-mă

de iubire vino tu iubire contur al trupului meu despicându-mi conturul

trupului iubitei vino somn şi fii lumină vino lumină şi fii rană

vino rană şi fii cuvânt”

invocăm cuvântul din lipsă de imaginaţie

pierderea cuvintelor ne înspăimântă infinit mai puţin decât

cucerirea lor plasa de răni înconjurându-ne plajele cuvintelor

(surprinzător de goale în orice anotimp)

plecat în căutarea rănii (perfect alibi pentru orice eşec

efectul de incantaţie a textului poate devasta orice rid)

absenţa rănii invocată din lipsa desprinderii

cucerirea contururilor prin despicare

desprinderea de rană la fel de dureroasă

ca o desprindere de cuvânt.”

în urechi îmi răsună

raze capricioase de lună

ecouri mai noi şi mai vechi

singure sau poate perechi

toarse întoarse până când se strâng în picătură

chinezească

zgură dură în gură

amestec de lacrimi şi iască

eşti în pagini aurii deci exişti

X

cineva ne spune moartea este singurul subiect serios

care ar trebui să ne preocupe

şi poate că are dreptate

iubirea nu e decât un pseudonim al morţii

visul rămâne o anticameră a morţii

iar viaţa nu este decât reversul aceleiaşi medalii

cap pajură cap cap şi capul se rostogoleşte ca

tăiat de ghilotină ca un ban greu de aur

ca un fruct greu şi preacopt

altcineva spune în faţa purei eternei morţi

viaţa nu e decât o imperfecţiune o îngrămădire de

evenimente întâmplări fapte fără nici o noimă

un fel de cancer o proliferare monstruoasă

de imagini de celule de cuvinte de semne

însemne semnale simboluri

natura însăşi e o aberaţie poate divină poate diabolică

nimic nu-i poate scăpa nici măcar cuvântul

eu cred cuvântul nu e împotrivire a naturii ci

numai o ezitare a ei

ezitaţi ezitaţi ezitaţi prieteni adică

vorbiţi vorbiţi vorbiţi

fără pretenţia de a fi eterni

fără ambiţia de a fi definitivi

fără orgoliul de a fi unici

o fascinaţia locului comun

o fascinaţia cuvântului comun

cât de puternic e cuvântul piatră

cât de încăpător e cuvântul casă

cât de luminos e cuvântul lumină

ai grijă ce faci îmi spune conştiinţa

ai grijă ce faci îmi spune instinctul

nu te lua la trântă cu timpul

va da cu tine de pământ de nu te vezi

îţi va zdrobi oasele

îţi va frânge grumazul

de n-o să te mai poţi ridica

niciodată

nu scrie despre lucruri trecătoare

peste ani nimeni nu-şu va mai aminti despre ele

şi atunci scrierile tale vor deveni anacronice

aluziile tale de neînţeles

colbul tăcerii se va aşterne peste cuvintele tale

peste rândurile tale şi nimeni nu te va mai înţelege

ai grijă ce faci îmi spune muza evită

tot ce este acum la modă

toate reclamele toate sloganurile

toate textele mnemotehnice memorabile

toate devizele vor fi uitate

cine va mai şti ce va să zică reclama

eşti în pagini aurii deci exişti

cine va mai şti de ce erai tu atât de revoltat

împotriva ei şi ce importanţă va mai avea acest lucru

eu cred scrisul e un soi de spaimă vărgată

scriem din dorinţa de a nu uita de a nu fi uitaţi

vor dispărea elemente vor dispărea sentimente

niciodată spaima căci

oamenii au clădit imperiul fricii

sub imperiul fricii

restul sunt artificii capricii vicii servicii

ceea ce contează cu adevărat este frica celui mai puternic

frica instinctuală a celui avut că-şi va pierde totul

aşadar se îngrămădeşte în maşini luxoase 4×4 în vile p+4

în baluri de cristal de binefacere

în jilţuri de ctitor prin biserici de ţară

ceea ce contează cu adevărat este frica celui mai puternic

frica instinctuală a celui avut că-şi va pierde totul

şi în primul rând respectabilul său nume de-aceea

îşi botează firme societăţi asociaţii colecţii fundaţii cu

propriul său nume cu numele soţiei cu numele odraslei

apare în almanahuri anale manuale donaţii publicaţii

eşti în pagini aurii deci exişti

XI

nimeni nu mi-a citit vreodată visele

nimeni nu mi-a descifrat coşmarurile

amarurile avatarurile

nimeni nu mi-a putut spune aceste

imagini au cutare semnificaţie

bifurcaţie vocaţie alteraţie altercaţie

să fiu atunci într-un alt timp şi spaţiu

să fiu spirală fără saţiu

s-adorm în versuri de horaţiu

în ritmuri de andante

în coşmaruri de dante

în comentarii savante

să fiu atunci într-un alt spaţiu şi alt timp

să fiu erou într-un olimp

puternic şi nătâng ca zeii

sclav izbăvit şi preasupus ideii

o jumătate androgină

de neastâmpăr şi iubire plină

o figurină din lumină

slut şi mut

amestec de foc şi de lut

cine să fiu cine să fiu

doar nisip şi pustiu

hidră vidră sau clepsidră

solist sau corist

mod timp sau aorist

în urechi îmi răsună raze capricioase de lună

ecouri mai noi şi mai vechi

singure sau poate perechi

toarse întoarse până când se strâng în picătură

chinezească

zgură dură în gură

amestec de lacrimi şi iască

eşti în pagini aurii deci exişti

XII

blestemat să fii mi-a spus urzitoarea cea rea

tot ce gândeşti să se prefacă în cuvânt

în apă în aer în foc şi pământ

şi fiecare cuvânt să rimeze cu altul

să-ţi fie ca-ntr-o cutie prea jos înaltul

totul să se sfarme ca-n farmec în melodie

să nu fii crezut să nu fii ştiut să nu fii urmat

rândul să pară prea uşor prea sprinţar

superficial banal

de vrei să spui rege să scrii ţar

în loc de piatră vatră

în loc de lună latră

de te gândeşti la viaţă să scrii despre moarte

în loc de idee să ai scânteie

blestemat să fii mi-a spus urzitoarea cea rea

tot ce scrii să se prefacă în rime

să nu cunoşti decât numere prime

să nu auzi decât muzica pe care alţii n-o pot auzi

să transformi orice noapte în putredă zi

nimeni să nu te creadă nimeni să nu te vadă

să adormi fără pală de vânt

nelegănat să adormi în cuvânt

blestemat acolo la erezie la iluzii la trezie

nimeni să nu te-asculte nimeni să nu te ştie

plouă peste noi chrişti cu îngeri trişti

eşti în pagini aurii deci exişti

XIII

despre natură

nu pot spune decât lucruri cu jumătate de gură

de unde începe şi unde sfârşeşte

totul se despică în coadă de peşte

cum de creşte ceea ce creşte

există cu adevărat moarte

sau totul se-mparte desparte

întregul e întreg şi partea e parte

există sacru există profan

există clipă există an

există haos ţesut diafan

există legi legile firii

ce rost are cerul ce rol trandafirii

există ziditor şi zidire

nuntă celestă mireasă şi mire

care ne este adevăratul statornicul chip

suntem duh divin eroi sau doar fir de nisip

aceste întrebări şi multe alte asemeni

mi le-a pus unul din gemeni

un copil

într-o zi de april

când natura se răzvrătise

se acoperise de colb se-nvelise în vise

ce să-i spun ce să-i răspund

ceva definitiv ceva profund

suntem o piatră pe prund

suntem şi bob de nisip

anonim fără nume sau chip

dar în egală măsură

suntem un etalon în natură

doar în noi creaţia se poate-oglindi

doar prin noi universul poate gândi

doar prin noi se frânge răsfrânge

doar prin noi poate râde sau plânge

(adevăruri banale cuvinte prea mari

ca să fie poetice univers sau creaţie

dar nu poţi avea mereu şi mereu starea de graţie)

deasupra mea plouă cu îngeri trişti

eşti în pagini aurii deci exişti

XIV

se spune despre om că ar fi furat frumuseţea profilului său

de la cal (martor e însuşi apollo)

că şoldurile unei femei seamănă perfect cu formele unei chitare

că ochii sunt fântâni ale sufletului

că forma unei nas poate schimba istorii

că buzele unei femei au gust de rodie de nectar de miere

că sânul de femeie împrumută frumuseţea

lui perfectă sfintelor potire

paharelor cu vin în petreceri barbare

se spune că omul este expresia totalei frumuseţi

şi poate fi închis într-un cerc

că este amintirea de cinci a stelei de mare

se spune că omul a luat chipul şi asemănarea Domnului

a divinului adică (sau invers)

totul (con)stă în mărime şi ordine spunea filosoful

nu există frumos scria criticul

căci frumosul este inefabil şi inefabilul

nu poate avea legi nu poate fi previzibil

prin urmare nu poate exista o ştiinţă

a frumosului estetica adică

omul a inventat unghiul drept iar Dumnezeu linia curbă

afirma pictorul omul de ştiinţă renascentistul

aşadar frumuseţea trebuie să fie o linie curbă neîntreruptă

ocolind obrazul unei tinere femei

alergând pe dealuri odihnindu-se în

zâmbetul unui copil din leagăn

ascunzându-se în ridul unui frunţi bătrâne

şi murind în ochiul încă deschis al unei fiinţe

sau poate e o linie curbă neîntreruptă

atingând petala unei flori

fructul aproape rotund al unui pom

perfecta-ncremenire a unei flori de mină

mângâind mlădierea de sabie a unui fir de iarbă

a unui sunet a unei inimi a unei idei

capricioasa faţă-a unui lac sau prea subtila mare

sau poate e o linie curbă neîntreruptă destinzîndu-se

odihnindu-se în arcul de luptă în curcubeu

astfel gândea prietenul poetul prizonier în bibliotecă

pregătindu-şi crima perfectă

versul care să taie

orice respiraţie

prin frumuseţea sa absolută

(de data asta doar de data asta

din respect pentru frumuseţe

pentru prietenul meu refugiat în bibliotecă

nu voi mai scrie pe hârtie false cuvinte

imposibilul refren

eşti în pagini aurii deci exişti)

XV

desigur acest poem ar putea să nu fi fost scris

nu trebuie să rişti de acum înainte nu ai dreptul să rişti

păzeşte-ţi endecasilabii ca pe o recoltă de porumb

de râtul mistreţilor flămânzi veniţi din pădure

cultivă parabola fii memorabil

nu te avânta în necunoscut poemul acesta te poate înghite

ca un şarpe boa ca o anacondă

nimeni nu mai vrea să-ţi pui sufletul gol pe masă

să-ţi vadă inima bătând

nimeni nu-ţi vrea cuvintele aruncate

nemestecate

caută-ţi metafore convenabile

desigur poemul acesta ar putea să nu fi fost scris

nu trebuie să dansezi pe sârmă pe muchie de cuţit

nu fă slalom printre cuvinte păstrează-ţi

imperturbabilul echilibru

ce frumos spuneai o pată fumegând pe-un tigru

ce profund te scufundai într-o ideogramă

pentru ce acest poem prea lung prea inform

prea incomod pentru tine şi pentru cititori

există o măsură în toate cine

să-ţi citească poemul dintr-o (ră)suflare

cu toţii alergăm dar nu ne obliga să facem un maraton

vom obosi vom abandona vom renunţa

sfaturi înţelepte desigur dar poemul acesta

îşi cere dreptul la existenţă aşa cum puiul

îşi sparge singur cu ciocul coaja oului

renunţând la orice protecţie

desigur acest poem ar putea să nu fi fost scris

sau poate că a fost scris mai demult

totul a fost scris chiar şi rândul acesta

răceala oricărui echilibru înfioară oglinzile

deasupra plouă cu îngeri blegi şi trişti

eşti în pagini aurii deci exişti

XVI

adormise

se albise

şi albise

chiar şi marele ulise

pânza albă îi murise

penelopa îi ucise

vise lise

mona-lise

Lucian Strochi