Aforisme – 12 august 2015
Maxima zilei: Mulţi au murit de spaima că vor muri.
Minţile deschise sunt ca umbrelele. Ne apără de orice intemperii.
Minţim atât de des, pentru că ne împiedicăm mereu de adevăr.
Minunea apare atunci când realitatea şi natura par a fi contrazise.
Mirarea e prima treaptă spre înţelepciune.
Mitul te scoate din istorie pentru a-ţi face loc în eternitate.
Mitul vorbeşte despre ce se întâmplă mereu, istoria despre ce s-a întâmplat. Când se întâlnesc, mitul şi istoria se transformă în miracol.
Moartea e adesea ultimul lucru la care se gândeşte un om. Nu pentru că ar fi neimportantă, ci prea importantă.
Moartea e doar un instrument din marea orchestră a vieţii.
Moartea e fascinantă, viaţa – nu. Şi asta pentru că fascinaţia nu poate dura prea mult.
Moartea e oricum mai rezonabilă decât nemurirea.
Moartea e un fel de ceaţă deasă care, din păcate, nu se mai ridică vreodată.
Moartea e un proces îndelung elaborat şi care reuşeşte numai în anumite condiţii speciale. De pildă un accident rutier.
Moartea trebuie ironizată tot timpul. Doar aşa s-ar putea să dea înapoi. Are şi ea o limită a răbdării…
Moartea, cu cât seamănă mai mult cu viaţa, cu atât e mai urâtă.
Modestia ascunde adesea multă perfidie.
Modestia e arma celor care nu mai au nimic de pierdut şi care nu au câştigat niciodată.
Modestia e uneori mai periculoasă decât un complot.
Modestia este atributul celor prea slabi sau prea puternici.
Modestia este ultima armă a celui care nu a făcut nimic niciodată.
Modestia nu e o calitate, nici un defect, ci o atitudine morală a unor spirite fie mediocre, fie excepţionale.
Modestia stă bine oricui, dar nu e bine să o folosiţi ca armă.
Monologul interior este singurul mod de a face conversaţie fără a risca să fii contrazis.
Moralitatea la om a fost descoperită concomitent cu oglinda.
Morţii au toţi aceeaşi vârstă.
Morţii cu morţii, viii cu viile.
Mulţi admiră fără să ştie sinecdoca, înlocuind partea cu întregul…
Mulţi au reuşit să mă învingă, dar foarte puţini să mă convingă.
Mulţi confundă metalul pur cu un aliaj. De fapt nu există metale pure, ci doar aliaje.
Mulţi confundă modestia cu calmul dinaintea furtunii.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.