Tăcut, aparent absent la tot ce înseamnă agitaţie artistică, indiferent parcă la elogiile criticii sau ale publicului, cu o capacitate impresionantă de efort, conştient însă de valoarea operei sale, Dumitru Mosor (n. 1961) trăieşte în Târgu-Neamţ, un mic oraş moldav, care se bucură şi în zilele noastre de un triplu prestigiu: istoric (datorită cetăţii medievale omonime), religios (foarte aproape se află un ansamblu mănăstiresc din secolul al XV-lea) şi literar (datorat vieţii şi operei scriitorului clasic Ion Creangă). Artistul a urmat, firesc şi necesar, studii de specialitate, luându-şi bacalaureatul la cel mai prestigios liceu de artă, Nicolae Tonitză din Bucureşti; între 1986 şi 1995 este „ucenic” la Şcoala de pictură murală şi de restaurare a monumentelor de patrimoniu din Bucureşti, luându-şi atestatul şi autorizaţia de pictor de la Patriarhia Română. Student al Universităţii de Arte Frumoase George Enescu din Iaşi între 1995 şi 2000, devine absolvent al acestei Universităţi (secţia pictură murală) în 2000, an din care este şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Activitatea de muralist are izbânzi notabile: restaurarea Catedralei catolice Sf. Iosif din Bucureşti, realizarea de noi picturi interioare (fresce) la un număr important de biserici ortodoxe şi catolice din România şi Franţa: Brebu (Prahova) -restaurare, Pipirig (Neamţ)-frescă, Catedrala Mitropolitană Iaşi-mozaic exterior, Varatec (Neamţ)-frescă, Timişeşti (Neamţ)-frescă, Mărăşeşti (Vrancea)-frescă, Humuleşti (Neamţ)-acrylic. A realizat scene biblice de mari dimensiuni, utilizând tehnica mozaicului, în multe „situri” culturale. În fine, Dumitru Mosor este un excelent iconar, pictând icoane pe lemn în tempera pentru mai multe biserici din România, Germania, Statele Unite (iconostase). Activitatea expoziţională este şi ea impresionantă, din 1985 artistul nemţean participând la multe manifestări artistice din ţară şi străinătate: Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Craiova, Piatra-Neamţ, galeriile din Roth (Germania), Padova (Italia), Strasbourg, Paris, Barbizon (Franţa), Zottengem (Belgia). A obţinut Premiul Bienalei Lascăr Vorel pentru pictură în 2003. Operele sale, laice sau religioase, se află în multe colecţii private din România, Franţa, Belgia, Germania, Norvegia, Italia, Canada, Statele Unite. Uleiurile trădează, în ciuda subiectului ales, formaţia de bază a artistului.

Nevoia de perspectivă, panoramarea, prezentarea „obiectului” cultural într-un ambient generos, folosirea multor planuri complementare, grandoarea unor privelişti – toate acestea amintesc stăruitor de muralist, de artistul viziunilor largi, ample, elementele constitutive ale naturii naturata (cerul, apa, pădurea, pământul) nelipsind nici unul, toate aceste elemente căpătând, în ciuda tratării detaşate, aparent obiective, vibraţii lirice, chiar romantice uneori. Lipseşte din peisaj omul, firesc dacă ne gândim că el este purtătorul lui artifex, concept ignorat (sau refuzat) de pictor. Apar şi semnele activităţii umane (o casă, turla unei biserici, ruinele unui castel etc. ), dar ele sunt tratate metafizic, ca principiu şi rezultat al unei intensităţi afective sau religioase.

O a doua mare temă a picturii laice în ulei a lui Dumitru Mosor este labirintul, temă eternă, obsesie statornică a omului. În fond, labirintul este atât o expresie ultimă a inteligenţei, capacitatea ei de a se „înghiţi”, de a se autodistruge, cât şi un elogiu adus haosului, întâmplătorului, monstruosului, visceralului. Această ambivalenţă a înflăcărat minţile artiştilor din toate timpurile, alte câteva mari mituri fiind generate de cel al labirintului: mitul dedalic, mitul icaric, mitul căutării, mitul începuturilor (spaţial şi temporal). Artist deopotrivă cerebral şi visceral, adunând şi exportând jerbe de inteligenţă trădată de ironie, de privire, dar şi fulgere de mânie (fără obiect subiect, dar autentice), Dumitru Mosor desfide capcana labirintului, rezolvând această provocare fie prin culoare, fie prin formă. Atunci când culoarea şi forma se nuntesc, apare o posibilă soluţie, o sintagmă plastică inedită, cheia- labirint, întunericul şi lumina, misterul şi rezolvarea lui fiind în fond aversul şi reversul aceleiaşi medalii. Eliberat de/din labirint, artistul îşi poate propune, ca într-o pasienţă, rezolvări facile sau dificile, jocuri figurativ/nefigurative, toate aparţinând însă unui destin uman şi artistic pe care pictorul nemţean şi-l vrea exemplar şi necontradictoriu. Dar pictura sa este insolită, ambiguă şi contradictorie. Un Arlechin are ceva de Madonă (poziţie, inocenţă, suavitate, maternitate). Florile sunt într-un acord cromatic ce tinde spre monocromie; grafica are accente expresioniste prin dramatism şi prin invazia negrului; grafica este adesea muzicală, prin ventre şi noduri perfect decupate. Ambiguitatea se menţine şi în figurativ. Un înger poate fi Icar sau Lucifer, braţele îngerului se transformă în aripi, deasupra capului e o arcadă frântă, dar şi o aureolă neagră. Casele se strâng, cuprinse de un frison cosmic. Într-o Veneţie, apa salvează un cer inexistent. Căpiţele par mameloanele Geei, casa cu garduri şi acareturi risipite savant – o posibilă iniţiere. Pictura sa geometrică aminteşte de Malevici, dar şi de prapurii lui Horea Bernea; Omul geometric e compus din figuri perfecte: triunghi, romb, pătrat, dreptunghi, iar o coloană verde-smarald pare un os perfect, dur, fosforescent, matematic. Excepţional – Copacul gânditor, sugerând drama, destinul şi victoria creierului uman.

Dumitru Mosor a devenit, în ultimii anii, o certitudinea a artei plastice româneşti. Rămâne ca timpul, talentul, efortul său zilnic, şansa, toate acestea să hotărască amplitudinea maximă a numelui său de artist.

Lucian Strochi