C, c
CÂINELE

Câinele nu-i doar păzitorul din ogradă,
Hoţul, vrăjmaşul să-l audă, să-l vadă,
Cel ascuns în spatele porţii;
E călăuză a omului în întunericului morţii;
Pentru cei cu noroc,
Câinele care scuipă foc,
Să ne gândim un pic,
E emblema sfântului Dominic;
Şi mai e, să ştii,
Drept interpret al celor vii,
Pe lumea cealaltă;
În noapte neagră-şi-naltă,
Câinele care latră la lună
Anunţă vijelie şi furtună.

Anubis, Cerber şi Thot
Seamănă cu-un câine la bot;
Hermes şi Hecate
Erau înfăţişări fermecate
De călăuze-ncercate
Pentru sufletele curate
Sau pline de păcate;
Iscoditorul
Şi izbăvitorul de scântei
Este câinele Grivei;
Al focului păzitor
Este câinele Azor;
Şi luptă pentru dreptate
Căţelul Samurache.
Şi, zice-n baladă,
În versuri cascadă,
S-o audă cel mitic,
Cioban mioritic,
Oaie năzdrăvană
Cea cuprinsă,
Învinsă,
De-o metafizică rană:
„Stăpâne, stăpâne
Mai cheamă şi-un câine…”
Aşa că,
Dacă
Ai o pâine,
Împarte-o, omule, c-un câine…

Lucian Strochi