Aforisme – 20 august 2015
Maxima zilei: Nu mă interesează dacă maimuţa sau delfinul se recunosc în oglindă. Mă preocupă de ce nu mă recunosc eu.
Nu există uzură morală.
Nu există victorie absolută. Dacă ar fi existat, n-am mai fi avut de secole războaie.
Nu există vorbe alese, ci doar sentimente şi caractere alese.
Nu există vreun seif care să poată păstra un secret.
Nu există zbor în galop.
Nu existe crime mari sau crime mici, ci doar crime.
Nu fă următorul pas până nu te-ai asigurat de ultimul pas.
Nu fii obsedat de titluri, ci de conţinut (din gândirea unui burghez).
Nu folosi buşteni pentru a aprinde un foc de surcele.
Nu greutatea creierului contează, ci numărul de circumvoluţiuni.
Nu intra în luptă cu un adversar prea slab. O victorie asupra sa nu are nicio valoare, iar o înfrângere te umple de ridicol.
Nu încerca să te suni pe tine la telefon. S-ar putea să-ţi vină ton de ocupat şi să te enervezi pentru că nu mai ştii cu cine vorbeşti.
Nu închide o poartă. Vei fi obligat să deschizi o alta.
Nu înlocui un lucru vechi decât după ce l-ai probat pe cel nou şi eşti absolut convins că acesta e mai bun.
Nu întârzia la ospeţe, mai ales dacă eşti flămând.
Nu întotdeauna absenţa părului e o dovadă de evoluţie.
Nu întotdeauna civilizaţia e civilizată.
Nu întotdeauna cunoşti copacul după crengi sau frunze.
Nu întotdeauna diavolii au coarne şi ochii verzi. Pot purta fustiţe şi zâmbet de copil.
Nu întotdeauna prietenii te pot salva. Mai ales dacă eşti porumbel.
Nu întotdeauna te poţi ascunde în spatele unei idei.
Nu înţeleg ce înseamnă „prieteni de băutură”. Când bei, vrei de fapt să fii singur, cu lumea ta, în lumea ta.
Nu înţeleg de ce nu înţeleg câteodată vorbele unui înţelept.
Nu judeca doar cu o singură măsură, mai ales dacă e a ta.
Nu jura. Dacă nu poţi altfel, înjură!
Nu lăsa pe nimeni să intre în zona ta de siguranţă. Fiarele fac acest lucru şi supravieţuiesc.
Nu mă gândesc la trecut, pentru că oricum a trecut. Nu mă gândesc la viitor, pentru că oricum va veni. Mă gândesc din când în când la prezent, dar adesea el alunecă în trecut sau e încă viitor.
Nu mă interesează cum munceşti, ci cum îţi petreci timpul liber.
Nu mă interesează dacă există sau nu Dumnezeu. Mă interesează cum gândeşte şi cum îşi motivează erorile.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.