Geografie lirică: Olanda (11)

Van-GoghAjungem pe seară la Apeldoorn. Henk şi Karina ne-au pregătit şi ei o surpriză: o excursie în Imperiul Piramidelor. Nu în Egipt, ci în Imperiile precolumbiene. Civilizaţiile incaşă, aztecă, mayaşă, toltecă, olmecă defilează prin faţa noastră la fel de misterioase şi de magice, ca în urmă cu secole, când spaniolii le întâlneau pentru prima dată, reînvie mari centre culturale şi religioase precum Tikan, Copan, Palenque, Uaxactun, Tenochtitlan, lacul Titicaca, Machu Piccu, Cuzco, zeităţi înfricoşătoare sau blînde precum Quetzalcoatl, Tezcalipoca, Hunabku, Itzamna, Ixchel, Zumkaax, Ah Puch, Ometeotl, Huitzilopochtli, Tlaloc, Chicomecoatl, Tonantzin, Inti, Viracocha, crudul şi tragicul Moctezuma II. Admirăm Marea Piramidă de la Tenochtitlan, închinată lui Tlaloc, zeul fulgerului şi al ploii, piramida circulară a lunii, scările impunătoare ce duceau la sacrificiile rituale. Apoi metafore: oglinda fumegândă, şarpele cu pene, metamorfoze îngheţate, dar atât de expresive. Dar şi o lume viu colorată, smulgând câte o pană din aripa curcubeului.

Îi înţelegi abia acum pe marii muraliştii mexicani, pe care îi pronunţi împreună, ca pe un psalm, ca pe un pomelnic pentru cei eterni, într-o singură suflare: Rivera, Orosco, Siqueiros, pe neîntrecutul Posada (amintiţi-vă de Cavarera huertista şi de Cavalera lui Don Quijote), de Vicente do Rego Monteiro cu a sa Adoraţie a magilor (cea mai ecumenică operă de artă pe care am văzut-o, conciliind totul: epoci, culturi, religii, stiluri), pe Ricardo Martinez cu Femeia cu grâu şi pe câţi alţii…

Pentru a scăpa de agresiunea aproape insuportabilă a imaginilor ce vin peste noi sacadat, implicabil, violent, crud, îndulcită doar de vocile calme, calde ale Karinei şi ale lui Henk Barkhof, mă refugiez într-o pauză în biblioteca gazdelor. Impresionantă, dar oarecum previzibilă.

Există, la români, prejudecata convenabilă pentru ei că Occidentul nu mai citeşte, că esticii sunt singurii care mai iubesc cartea, că în casele vesticilor găseşti cu greu o carte şi că, dacă dai totuşi de una, aceea e sigur una de telefon.

Nimic mai fals: în toate casele olandeze în care am intrat (peste zece), am găsit biblioteci adăpostind între 1.500-2.000 de volume.

E drept că nu am prea găsit în ele literatură de consum, de buzunar, de tren sau de avion. Bibliotecile lor gem de dicţionare, de albume de artă, de enciclopedii, de lucrări fundamentale ale culturii şi artelor, de solide lucrări de specialitate. Nici literatura beletristică nu e neglijată. Domină, poate firesc, literatura clasică, olandeză sau universală.

Adorm târziu cu gândul că mâine e ultima zi plină în Olanda. Mă uit în program:

13.04. Apeldoorn, Amersfoort, Amsterdam. Van Gogh Museum. Vizită în oraş Rodica cu Lucian. Henk la Lisan. Seara dineu la Restaurantul indian. Dormim la Apeldoorn.

Vizităm în trei muzeul Van Gogh. Vizita începe propriu-zis din stradă. Se sărbătoresc 150 de ani de la naşterea pictorului şi întreaga Olandă s-a pregătit îndelung pentru acest lucru. Tricouri imprimate cu reproduceri după operele marelui artist, baloane, pliante, ilustraţii, albume, o ofensivă mediatică formidabilă transformă evenimentul într-o sărbătoare naţională, întinsă pe parcursul unui întreg an. Muzeul este imens, ţinându-se cont că este dedicat unui singur pictor, excelent organizat. La parter, citesc : Muzeul imaginar van Gogh. Nu înţeleg la început despre ce este vorba. Apoi aflu: muzeul adăposteşte picturi ale lui van Gogh, dar şi ale artiştilor care l-au influenţat într-un fel sau altul pe Vincent, de la Millet la Hokusai, Utamaro sau Hiroshige.

Sunt prezenţi pictorii şi tablourile care i-au plăcut lui Vincent : Paul Gauguin –Autoportret cu portretul lui Bernard ; Henri de Toulouse-Lautrec – Tânără femeie la masă ; Emile Bernard – Cafetiera albastră ; Rembrandt van Rijn – Autoportret ; Jean François Millet – Tunsul blănii ; Jan van Goyen – Peisaj cu doi stejari ; Iacob van Ruisdael – Furtuna ; Eugene Delacroix – Iisus pe lacul Genesareth.

Van Gogh este pur şi simplu radiografiat, scanat. Este analizată paleta fiecărui tablou, înţelegi abia acum evoluţia artistului de la tonuri întunecate, la o paletă strălucitoare, este examinată cu lupa pensulaţia fiecărui tablou. Sunt reproduse imagini cu casele în care a locuit de-a lungul… scurtei sale vieţi artistul, schiţe, crochiuri, scrisori, documente de stare civilă.

Redescoperi un pictor excepţional prin capodopere, dar şi prin câteva lucrări pe care nu le vezi reproduse nici în cele mai complete albume dedicate artistului.

Ies încărcat de emoţii tulburi, nedecantate. Întunecatului luminos Rembrandt îi corespunde luminos întunecatul Vincent van Gogh, aşa cum lui rigurosului geometru de interioare Vermeer îi corespunde fantastul geometru de exterioare Escher. Din nou Mondrian rămâne singur, pierzând perspectiva, dar cucerind adâncimea…

Henk pleacă la întâlnirea cu Lizan pentru a o ajuta să se mute. Vrea să-i facă şi un cadou, o piesă de mobilier pentru Tycho.

Batem şi străbatem Amsterdamul. Poduri, canale, bărci, vaporaşe, caiace, schifuri, biciclete – sute de mii, legate cu lanţuri până şi de gardul de protecţie metalic de pe poduri. Mă miră lanţurile, dar primesc explicaţia că singurele lucruri care se fură (totuşi !) în Olanda sunt bicicletele. Vrem să vizităm Damul, Piaţa cu flori, Muzeul regal, câteva biserici celebre, să intrăm prin câteva magazine. Aglomeraţia e colosală. Parcă ar ieşi permanent spectatorii de la un meci al lui Ajax. Se produc şi câteva incidente-accidente. O asiatică neatentă intră pe culoarul destinat bicicletelor şi este lovită destul de puternic de un biciclist. Urmează o scenă mută, cu spectatori deveniţi infirmieri, pentru cei doi răniţi. Nici un reproş reciproc, nici o înjurătură, nici o ameninţare. Ciclistul pare a fi lovit cel mai puternic. Nimeni nu pare emoţionat, nu intră în panică. Peste două minute totul reintră în normal.

Peste alte câteva minute, nu departe de locul primului accident, un episod cu un câine uriaş, care se înecase cu ceva. (Nu cred că fusese otrăvit). Imediat a venit o ambulanţă, câinele a fost aşezat pe o targă, ambulanţa a plecat, oamenii şi-au continuat tăcuţi plimbarea, ca şi cum totul ar fi fost cât se poate de firesc.

Ajungem în Dam care, spre surprinderea mea, pare a fi invadat lingvistic de… ruşi. Pe Nieuwe Kerk, două benere uriaşe inscripţionate Stroganoff. La doar câţiva metri, un afiş uriaş, anunţând concertul unui pianist rus, „unul dintre cei mai mari pianişti din lume”, iar centrul este dominat pe una din laturi de Grand Hotel Krasnopolsky. La propriu, centrul era invadat în acea zi de… indieni, care organizaseră o mare manifestaţie, cu oratori la microfoane, dar cu spectatori care ofereau tuturor trecătorilor plăcinte indiene (probabil tradiţionale). Poliţie nu era deloc, nimeni nu se temea de vreun atentat, iar Amsterdamul e atât de aglomerat oriunde, încât manifestaţia la care participau câteva bune sute de persoane, părea nesemnificativă, cel puţin din punct de vedere al siguranţei cetăţenilor.

Centrul pieţii e dominat de Monumentul Eliberării, un obelisc de marmură străjuit de câteva personaje alegorice simbolizând „suferinţa ocupaţiei şi bucuria dezrobirii”. Monumentul Eliberării închide 12 urne de pământ din 11 oraşe olandeze şi una din Indonezia. Operă a sculptorului Rodeker, monumentul a fost ridicat în 1956 şi a devenit de atunci un fel de „coloană fără sfârşit a recunoştinţei”, un loc predilect de întâlnire al amsterdanezilor, tineri sau vârstnici.

Trecem pe lângă clădirea Muzeului de istorie, o clădire cu doar un singur etaj, apoi printr-un pasaj, cu cele trei cruci ale sfântului Andrei una sub alta, simbolul oraşului Amsterdam. Pe Kalverstaat înregistrăm şi o prezenţă românească, tricoul cu numărul 5 alb-roşu inscipţionat CHIVU căpitanul echipei Ajax, într-o vitrină a unui magazin de articole sportive. În Leidseplein artişti ambulanţi îşi expun pânzele şi lucrează direct pe pavajul pieţei, iar un tânăr face pluta pe uscat pe spate pentru a atrage atenţia trecătorilor. Piaţa cu flori este magnifică, unică, cu milioane de ghivece, cu flori dintre cele mai comune sau mai neobişnuite, cu pliculeţe cu seminţe de flori, dar şi cu un stand cu căsuţe olandeze, aplice-suvenir la doar un euro şi ceva bucata…

Ne cam dor picioarele de atâta mers, aşa încât oprim destul de des pentru o cafea, pentru un suc, pentru o bere la diferite terase. Tramvaiul vine în sfârşit ca o dorinţă şi ne instalăm comod pentru a face cele 12 staţii până la vechea adresă a lui Joost şi Lisan. Ceva se întâmplă totuşi: cele 12 staţii devin 35, tramvaiul e nebun, şerpuieşte prin tot Amsterdamul, ne întoarcem cam de unde am plecat, adică aproape de centru, întrebăm dacă nu cumva am greşit, nu, nu e vorba de aşa ceva, sunt câteva lucrări pe linie şi compania de tramvaie a ales un traseu ocolitor, ceva mai lung. Facem un bun tur al oraşului, admirăm celebrele clădiri ale Amsterdamului, cu cartierele sale atât de interesant demarcate, prin stilul clădirilor, asemănător pe ansamblu, dar total diferit prin detalii şi ajungem în sfârşit la Lisan, unde suntem aşteptaţi cu puţină îngrijorare…

Tycho a… dispărut, fiind preluat de ceilalţi bunici pentru că părinţii au astăzi musafiri şi s-au şi mutat la casă nouă, în plin centru, pe Valeriusstraat nr. 111 H. Vizităm noua casă, mult mai spaţioasă şi lucru cel mai important, a lor, adică Lisan şi Joost sunt de acum proprietari.

Ne prinde noaptea în Amsterdam, oraşul e luminat feeric, găsim uşor Restaurantul indian, mai greu o parcare, chiar la 3 euro pe oră, dar până la urmă reuşim. Mâncarea indiană e foarte gustoasă, extrem de parfumată, ceva mai dulce decât cea chineză, meniul este uşor, „parcă am mânca petale de trandafiri”, petrecem o seară superbă, uşor emoţionantă, ne luăm rămas-bun de la tineri şi ne întoarcem la familia Barkhof la o oră a beţivilor. Suntem iertaţi şi mai stăm vreo jumătate de oră la taclale cu gazdele. La urma urmelor, România este la mii de kilometri de Olanda, aşa că…

Citesc din jurnal:

14.04. Plecare spre casă. Apeldoorn, Köln, Frankfurt, Wurzburg, Nürnberg, Regensburg, Passau. Dormim în Austria (Hotel „Unter der Linden” în Meggenhoffen)

15.04. Linz, Vienna, Design Center Neusiedl am See, graniţa cu Ungaria. Dormim la Hotel Angela, la Berettyoujfalu)

16.04. Graniţa României, Oradea, Cluj, Reghin, Topliţa, Bicaz, Piatra-Neamţ.

(va urma)

Lucian Strochi