(continuarea articolului FANTASTICUL ÎN LITERATURA UNIVERSALĂ (II))

O literatură practic necunoscută publicului larg din Europa e literatura chineză. Fantasticul e prezent încă din perioada Ming prin povestirea huaben. Iată o frumoasă caracterizare a povestirii fantastice chineze din perioada medievală făcută de B. Wechsler:

„Povestirea huaben continuă una dintre cele mai constante tradiţii ale literaturii chineze, aceea de cultivare a gustului pentru straniu, miraculos şi fantastic. În proza chineză, elementul fantastic şi ireal, miraculosul şi înregistrarea obiectivă a moravurilor epocii fuzionează, sugerând atmosfera unui fapt real ce îşi continuă semnificaţiile în sfera iraţionalului. Apariţiile ireale (duhuri, spirite, vulpi) se integrează firesc în existenţă, aceasta fiind de fapt mediul în care ele se pot realiza. Circulaţia dintre lumile reale şi ireale (ale visului, morţii, cerului) se face cu un firesc destul de greu de înţeles pentru noi, deoarece îi lipseşte ceea ce cultivă fantasticul european, şi anume dimensiunea groazei. Povestirile fantastice cuprind întreaga paletă, de la mitologic (Zeiţa apelor mării) şi legendar (Şerpoaica albă), până la miraculosul folcloric (Răzbunarea vulpilor) sau religios (daoist sau buddist).”¹⁶

De fapt, ceea ce face dificil de înţeles pentru un european literatura chineză în general şi cea fantastică în special sunt câteva caracteristici ale artei chineze: metaforizarea excesivă, expresia perifrastică, lanţul de simboluri, permanentul joc între gol şi plin, între feminin şi masculin, între extrema simplitate şi încărcătura barocă a expresiei, un imens lirism, o de-diacronicizare a textului, din cauza specificităţii scrierii chineze, un chinez contemporan nouă reuşind să citească cu relativă uşurinţă un text scris acum două-trei mii de ani. Din literatura chineză, antologia lui Caillois a ales Povestirea lui Ţin Kiu-Po de Kan Pao şi Patru poveşti din Leao Ceai Ce Y de Pu Sun-Lin, scrieri onorabile, dar departe de adevăratele capodopere ale literaturii chineze precum Flori în oglindă de Li Ruzhen, Patru generaţii sub acelaşi acoperiş de Lao She, Întâmplări din lumea mandarinilor de Li Baojia, Osândiţii mlaştinilor de Shi Naian, Cărturarul mucalit de Lanling, De pe măgura cu magnolii de Xiaoxiao, Lotus de aur, vaza şi prunişor de primăvară de Sheng şi mai ales Visul din pavilionul roşu de Cao Xueqin, o capodoperă a literaturii universale, e drept nu toate scrieri integral fantastice. Dar adevăratul nume care se impune în literatura mondială este Lu Xun, autorul celebrei Biografii reale a lui A Q, dar şi a altor scrieri care ne interesează aici, precum Povestiri fantastice din dinastiile Tang şi Song şi Proză veche retranscrisă.

Pusă oarecum în umbră de celebritatea stampei japoneze, de creaţia plastică a unor Utamaro, Hokkusai, Hiroshige, literatura niponă s-a impus îndeosebi prin poeziile de formă scurtă, hai ku-uri şi tanka, deşi a avut prozatori care s-au ilustrat şi în literatura fantastică, precum Ryunosuke Akutagawa, celebru prin scrieri precum Rashomon, Nasul, În pădure şi Yasunari Kawabata, remarcabil prin tensiunea extraordinară a trăirilor, fapt ce transformă o scriere aparent clasică, tradiţională, într-una modernă, cu accente fantastice.

Dar adevăratul pol al fantasticului, cel puţin pentru secolul XX, îl constituie continentul sud-american, extrem de unitar prin limbă (spaniola, doar Brazilia are ca limbă oficială portugheza), prin solidaritate intelectuală, dar şi extrem de divers, chiar în cadrul aceleiaşi literaturi.

După părerea lor, aproape unanimă, cei mai „intelectualişti” scriitori sud-americani îi propune literatura argentiniană, dar există nume mari, intrate în istoria literaturii universale, provenind practic din toate ţările continentului sud-american. Lista lor e cu adevărat impresionantă: Jorge Luis Borges, Silvina Ocampo, Julio Cortasar, Mario Vargas Llosa, Joăo Guimarăes Rosa, Carlos Fuentes, Manuel Scorza, Gonsalo Torrenta Ballester, Adolfo Bioy Casares, Gabriel Garcia Marquez, Graça Aranha (Canaan), Alejo Carpentier, Roa Bastos, Rafael Arevalo Martinez etc.

Dacă Franz Kafka domină literatura fantastică în prima jumătate a secolului XX, atunci cu siguranţă a doua jumătate a acestui secol îi aparţine argentinianului Jorge Luis Borges.

Evaristo Carriego (1930) anunţa un prozator neobişnuit, iubitor de paradoxuri strălucitoare, dar care îşi căuta o formula literară care să-l reprezinte; Istoria universală a infamiei (1935) confirma primul volum, dar şi o anumită concesie facilă făcută cititorului mediocru (titlurile povestirilor sunt oximoronice, spectaculoase: Neadevăratul impostor Tom Castro, Dezinteresatul asasin Bill Harrigan, Profetul mincinos Hakim din Merv, Necuvinciosul maestru de ceremonii Kotsuké no Suké), dar textul nu se ridică la perfecţiune formală care avea să-l înalţe ulterior la rangul de Mare Maestru al ficţiunii fantastice, prin Istoria eternităţii (1936) şi mai ales Ficţiuni (1944) cuprinzând multe capodopere (Istoria eternităţii, Timpul circular, Tlön, Uqbar, Orbis Tertius, Pierre Menard, autorul lui Don Quijote, Ruinurile circulare, Loteria din Babilonia, Grădina potecilor care se bifurcă ¹⁷etc.) aceste volume contribuind decisiv la afirmarea scriitorului, la consolidarea fantasticului ca gen, atât în Argentina, cât şi în lume, celelalte volume Alepf (1949), Făuritorul (1960), Relatarea lui Brodie (1970), Aurul tigrilor (1972), Cartea de nisip (1975), Memoria lui Shakespeare (1980)¹⁸ (alte volume sunt eseuri¹⁹, nu literatură de ficţiune) conţin pagini admirabile, o scriitură impecabilă, aproape de neimaginat, ţinându-se cont de handicapul scriitorului (era orb, ca şi Homer, deci îşi dicta scrierile).

Fantasticul lui Borges pare arid, geometrizat, precis ca o formulă matematică, misterios ca un element chimic nou, necunoscut, tăios ca un pumnal de Toledo, molatic ca o mătase chinezească ţesută direct dintr-un fluture de vis, baroc ca un trandafir al lui Paracelsus; Jorge Luis Borges – cu o memorie fabuloasă, amnezic cronic, fiind obligat de aceea să inventeze mereu şi mereu lumi noi, poet profund, visând cărţi de nisip, monede fără revers, tigri albaştri, confirmând toate trucurile fantasticului şi neconfirmând nici unul, pare a fi marele scriitor al secolului XX, secol prea grăbit pentru roman, ideal însă pentru povestirea scurtă, dar percutantă ca o rază laser.

La polul opus, demonstrând că fantasticul poate fi şi altceva decât o beţie orgiastică a raţionalului, un joc pur şi perfid, se află triumful visceralului, al erosului dus dincolo de limitele oricărei credibilităţi, dar culmea! posibil prin suprema artă hipnotică a scrisului unui magician, printr-un scriitor precum Gabriel Garcia Marquez autorul uluitorului roman Un veac de singurătate ²⁰ despre care Noé Jitrik afirma:

„Opera lui Garcia Marquez distruge jocul dintre raţional şi iraţional caracteristic pentru domeniul fantasticului, dobândind o unitate de ordin superior, ajungând la o totalitate în care raţiunea şi elementele raţionale filtrate din domeniul iraţionalului sunt unul şi acelaşi lucru şi se exprimă în aceleaşi unităţi semnificative, ceea ce nu pot fi explicate prin intermediul jocului, prin opoziţia celor două principii, ceea ce ar însemna nici mai mult nici mai puţin decât distrugerea categoriei fantasticului. Dispariţia fantasticului ca idee ne-ar permite, pornind de la romanul lui Marquez să revizuim întreaga istorie anterioară a aşa-numitului gen fantastic.” (Actual narrativa latinoamericana – Fantasmas, delirios y alucinaciones, La Habana, 1970).

În fond există o mare deosebire între acest tip de fantastic, să-l numim sud-american, tipic pentru Marquez, caracterizat printr-o extraordinară normalitate şi conciliere a opoziţiilor, cu un peşte traversând aproape absent o încăpere, cu un firesc incredibil al situaţiei insolite percepute ca firesc, nu ca incredibil, cu o poveste care începe mereu şi nu are nici o şansă să se isprăvească vreodată, cu un înger cu aripi enorme aterizând în noroi, uman ca îngerii lui Demian din ilustraţiile Gândirii, departe de albatrosul prea simbolic al lui Baudelaire, cu o Erendiră candidă, prostituată, având totuşi o puritate de vestală şi fantasticul european²¹.

Al treilea tip de fantastic sud-american, după cel totuşi uşor european, uşor asiatic al lui Borges şi cel al lui Marquez este cel propus de Julio Cortasar în celebrul său roman Şotron (Rayuela).²²

Iată cum începe romanul:

„Îndrumar de lectură

În felul ei, această carte înseamnă multe cărţi, dar mai ales două cărţi. Cititorul este invitat să aleagă una din următoarele două posibilităţi:

Prima carte se citeşte obişnuit şi se termină cu capitolul 56, după care apar trei steluţe frumoase ce echivalează cu cuvântul Sfârşit. Aşadar, cititorul va renunţa fără păreri de rău la ceea ce urmează. Cartea a doua se citeşte, începând cu capitolul 73, continuând apoi în ordinea indicată la sfârşitul fiecărui capitol. În caz de confuzie sau uitare, e de-ajuns să se consulte următoarea listă:

73-1-2-116-3-84-4-71-5-81-74-6-7-8-93-68

9-104-10-65-11-136-12-106-13-115-14-114-117

15-120-16-137-17-97-18-153-19-90-20-126-21

79-22-62-23-124-128-24-134-25-141-60-26-109…” ²³

Doar în aparenţă curios, acest roman de o modernitate absolută, ontologică, dar şi afişată, are destule afinităţi cu opera de ficţiune fantastică a lui Mircea Eliade, fiind ca şi Noaptea de Sânziene sau Pe strada Mântuleasa un amestec de dialog filosofic, aventură, erotism, fantastic, viziune naturalistă, pasionant exerciţiu de libertate.

Poate că nu întâmplător titlul iniţial al cărţii era Mandala. Iată chiar mărturisirea lui Cortasar:

„Când am conceput această carte eram obsedat de ideea de „mandala”, în parte pentru că citisem multe cărţi de antropologie şi mai ales de religie tibetană; în plus, vizitasem India, unde putusem vedea multe mandala indiene şi japoneze”.²⁴

Şotronul nu e altceva decât o formă particulară a labirintului…

Evident, lista autorilor de literatură fantastică este foarte lungă şi, oricât de generoasă ar fi ea, rămâne în mod fatal, incompletă. Credem totuşi că din această listă nu pot lipsi, în afara numelor deja evocate anterior, americanii Howard Melvin Fast, James Grover Thurber, John Hoyer Updike (cu The Centaure – Centaurul), argentinienii Ernesto Sabato, Leopoldo Lugones, austriacul Hugo von Hofmannsthal, australianul Patrick Victor Martindale White, belgianul Henri Michaux (cu Mes propriétés – Proprietăţile mele şi Voyage en grande Garabagne – Călătorie în marea Garabagne), brazilienii Aluizio Tancredo Bello Gonsalves de Azevedo, Erico Lopes Verissiomo (cu neuitatul Incident la Antares), canadiana Mazo de la Roche, chinezul Pu Song-Ling, cubanezul Alejo Carpentier y Valmont, cehul Karel Čapek, danezul Holger Henrik Herold Drachmann, elinul Lucian din Samosata (cu Alethes Historia – Istoria adevărată şi Peri parasitou – Parazitul), englezii Jonathan Swift, (cu Travels into Several Remote Nations of the Wold by Samuel Gulliver – Călătoriile lui Samuel Gulliver în mai multe ţări ale lumii), Horace Walpole, conte de Oxford, Herbert George Wells, Oscar Fingal O’Flahertie Wills Wilde, estonul Friedebert Tuglas, finlandezul Eino Leino, francezii Alfred Jarry, Jean Cassou, (cu La clef des songes – Cheia viselor), Julien Gracq, Contele de Lautréamont, Jules Supervielle, germanii Gottfreid August Bürger, (părintele celebrului Münchhausen), Adelbert von Chamisso (cu Peter Schlemins wundersame Geschichte – Istoria stranie a lui Peter Schlemihl), Günter Grass, Wilhelm Hauff, Gerhardt Hauptmann, Ernst Jünger, Hermann Kasack, Else Lasker-Schüler, Johann Ludwig Tieck, Peter Weis, guineezul Camara Laye, guatemalezul Miguel Angel Asturias, iranianul Sadeq Hedayat, italienii Emilio Carlo Gadda, Carlo Levi, Iginio Ugo Tarchetti (cu Racconti fantastici – Povestiri fantastice), kampucheanul Thaem Njok, mexicanii Mariano Azuela, Juan Rulfo, nigerianul Wole Soyinka, norvegienii Arne Evensen Garborg, Jonas Lautitz Edemil Lie, polonezii Stanislaw Ignacy Witkiewicz, Stanyslaw Mateusz Ignacy Wyspianski, ruşii Nilolai Semionovici Leskov, Mihail Evgratofovici Saltâkov- Scedrin, Feodor Sologub, Vladimir Feodorovici Tendreakov, Ivan Sergheevici Turgheniev, (cu Son – Visul, Rasskaz otţa Alekseia – Povestea părintelui Alexei), scoţianul Robert Louis Stevenson (cu Strange case of Dr. Jelyll and Mr. Hyde – Ciudatul caz al doctorului Jelyll şi a domnului Hyde), spaniolii Gonzalo Torrente Ballester cu Don Juan, Ramon Maria del Valle-Inclan, Tirano Banderas, Ramon José Sender (cu Ariadna, El fugitivo – Fugarul), sud-africanii Cornelius Jacob Langenhoven, Christian Frederik Louis Leipoldt, Cornelius Jacob Langenhoven, suedezul Johan August Strindberg, turcul Sait Faik Abasiyanik, ungurii Jokai Mor, Karinthy Frigyes, venezueleanul Romulo Gallegos…

Nume selecte, multe Premii Nobel printre ele, toate unificate (şi) sub semnul fantasticului.

Fantasticul, contestat şi hulit, negat, aplaudat şi adulat, îşi continuă extraordinara sa aventură, cucerind noi spaţii interioare…

Lucian Strochi

---

16. B. Wechsler. Huaben – povestirea medievală chineză. În: Nuvela chineză medievală. Poznele dragonului trândav. Vol.1, Bucureşti, Editura Minerva, 1989, pp.XVI-XVII

 

17. Jorge Luis Borges. Opere. Vol. 1. Traduceri de Cristina Hăulică, Andrei Ionescu şi Darie Novăceanu. Îngrijire de ediţie şi prezentări de Andrei Ionescu. Bucureşti, Editura Univers, 1999

 

18. Jorge Luis Borges. Opere. Vol. 2. Traduceri de Cristina Hăulică, Andrei Ionescu şi Darie Novăceanu. Îngrijire de ediţie şi prezentări de Andrei Ionescu. Bucureşti, Editura Univers, 1999

 

19. Jorge Luis Borges. Opere. Vol. 3. Traduceri de Irina Dogaru, Cristina Hăulică, Andrei Ionescu şi Tudora Şandru Mehedinţi. Îngrijire de ediţie şi prezentări de Andrei Ionescu. Bucureşti, Editura Univers, 2000

 

20. Gabriel Garcia Marquez. Un veac de singurătate. Roman. Traducere şi cuvânt înainte de Mihnea Gheorghiu. Bucureşti, Editura Minerva, 1974

21. Gabriel Garcia Marquez. Fantastica şi trista poveste a Candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici. Traducere şi prefaţă de Miruna şi Darie Novăceanu. Bucureşti, Editura Univers, 1978

22. Julio Cortasar. Şotron (Rayuela). Traducere şi postfaţă de Tudora Şandru Mehedinţi. Bucureşti, Editura Univers, 1998

23. idem, p. 5

24. ibidem, p. 322