Pietrean prin naştere, bătând la porţile adolescenţei şi purtând un nume istorico-revoluţionar, TUDOR VLADIMIR PANDURU şi-a propus să cucerească lumea prin imagini.

Asemeni unui colecţionar înrăit, pasionat, el cutreieră neobosit spaţii şi timpuri pe care le surprinde şi apoi le cotropeşte cu aparatul său de fotografiat.

Pare indiferent la tehnici, tematici şi sugestii. Iubeşte deopotrivă fotografia în alb-negru (semn al celor aleşi), ca şi fotografia color (mai facilă, dar cu mai multe virtuţi plastice).

Cândva, nu demult, pentru a descoperi lumea, se oprea asupra florilor, văzând în ele engrame, amprente de netăgăduit ale unei realităţi duale, virtuale şi reale, poezie pură, culoare absolută.

A trecut apoi la peisaj, încadrându-l corect, regăsindu-i poezia şi acolo unde ochiul nostru, leneş sau neatent, nu ar descoperi-o.

Peisajul industrial, acea natură artifex, refuzată în general de artistul plastic, îi provoacă nostalgii şi îi permite sugestii metaforice, realizând parabole ironice sau uşor melancolic-amărui.

Nu se fereşte nici de plopii fără soţ, de amurguri spectaculoase, de furtuni tropicale, de răsfrângeri. Apa devine o oglindă, omul o umbră. Umbra unei roţi de bicicletă e mai reală decât roata de bicicletă, cea reală. Surprinde spectaculosul, un incendiu neaşteptat, dar şi oamenii, treziţi parcă la viaţă şi la acţiune.

E solidar cu generaţia sa, se detaşează totuşi de spaţiu şi de timp, surprinzând copilăria, decrepitudinea bătrâneţii, forţa maturităţii calm orgolioasă. Iubeşte elementele şi elementarul, (re)descoperind focul, apa, pământul, aerul, oamenii.

Adoră mişcarea, pe care o recompune savant, obţinând efecte surprinzătoare, aşa cum o făcea, în animaţie, un Mc Laren.

Fotografiază în Grecia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Italia şi desigur, în România.

Titlurile tablourilor sale sunt sugestive: Al VI-lea anotimp, Amfibie, Cădere liberă, Coloane, Dans, Descoperirea focului 1,2,3, Dialog, Dincoace de vis, Ecou, Educatie sentimentală, Efigie, Engramă, Fără titlu, Fereastra sărutului, Ferestre 1 2 3 4 5, Gospodarul, Gregar, Hamletiana, Îmblânzirea cerului, În amurg, Înţelepciunea Inocenţei, Iubire, La capătul tunelului, Odihnă în ţipăt, Oglinzile Veneţiei, Orga, Paralele inegale, Pe lângă plopii fără soţ, Portret de soare, Profil, Propunere pentru un afiş ecologic, Răpunerea Fiarei, Reflexie, Roţi, Scriere, Simfonie în albastru, Singuraticul, Sprijinind un nor, Strigătul, Sufletul măştii, Trenul din vis, Un anume fel de fericire etc.

Începuturile au fost banale: „Mama mi-a cumpărat un aparat, la început făceam poze prietenilor…”

Îi place tot procesul, de la descoperirea subiectului şi până la developare.

Nu intervine artificial prin prelucrare la computer, nu foloseşte tehnici sofisticate, are încredere doar în ochiul său; are multe proiecte, visul său este să devină un artist adevărat. Crede că şi-a ales calea.

Teatrul Tineretului îi va găzdui începând cu data de 17 februarie 2007, de la ora 20, 30, o expoziţie unde veţi putea regăsi multe din titlurile deja amintite.

Tudor rămâne un elev conştiincios, e abia în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, modest, schiţând uşor un zâmbet, nederanjat de aprecierile din jur, unele mai mult decât flatante. „Ştiu că trebuie să am răbdare, un artist se formează în timp, am multe lucruri de învăţat, multe le descopăr singur, dar ascult cu multă atenţie toate sugestiile.”

Pregătind împreună această expoziţie, am observat reacţia multor actori. Aprecierile lor, e drept, venite de la nişte suflete de artişti, erau extrem de elogioase. Să sperăm că publicul obişnuit va reacţiona în acelaşi mod şi că Tudor Vladimir Panduru va deveni, în cel mai scurt timp, o certitudine artistică.