Maxima zilei: Nu-mi place să-mi pierd timpul, pentru că nu ştiu să-l recâştig.

Numai înţeleptul şi copilul se pot prosti.
Numai marile spirite văd cât de complicată şi profundă e simplitatea.
Numai moartea e sigură. Restul se poate negocia.
Numai o femeie însărcinată şi o persoană în vârstă sunt cu adevărat senine. Una pentru că dă o viaţă, cealaltă pentru că a trăit o viaţă.
Numai prostul nu are nevoie de sfaturi. Deşteptul are, măcar pentru a se verifica.
Numai răul poate fi necesar, nu şi bunul.
Numai virgula încearcă să scape de punct.
Numărul celor care au murit în minciună şi a celor care au murit pentru adevăr este sensibil egal.
Numărul cuvintelor rostite în lume într-o singură zi e mult mai mare decât numărul cuvintelor din cărţile aflate în biblioteci, din toate timpurile.
Numărul e minunat. Are demnitatea verbului, siguranţa substantivului, enigma pronumelui, ambiguitatea adverbului şi unicitatea interjecţiei şi poate fi tradus într-o/printr-o literă. Nu poate fi ucis decât de numeral.
Numărul elevilor dintr-o clasă este, după unii parametri, o mulţime vidă.
Numărul înţelepţilor este egal cu numărul proştilor. Cine m-ar putea contrazice?
Numărul sinuciderilor reuşite este, procentual, foarte mic. Mai bine aştepţi să mori pe cale naturală. E mult mai sigur.
Numele  celebre pot trăi  vieţi banale. Le ajunge exemplaritatea operei.
Numerele au fost inventate de oameni pentru că se plictiseau şi au vrut să se joace.
Numerele zecimale periodice sunt numerele scăpate între două oglinzi (din gândirea unui elev fruntaş)
Nu-mi cere ceea ce pot să-ţi dau şi vom rămâne prieteni.
Nu-mi doresc regalitatea pentru că nu vreau să fiu supus, ci cetăţean.
Nu-mi plac comparaţiile pentru că nu compară obiecte, ci calităţi. În plus, sunt adesea cacofonice.
Nu-mi plac, deşi-s gustoase, trufele, /Pentru că-mi sunt oferite de porci.
Nu-mi place ezitarea catârului: nici cal, nici măgar.
Nu-mi place să mă duc la vânătoare, pentru că  nu-mi place să vânez decât lupi albaştri. Şi sunt pe cale de dispariţie.
Nu-mi place să vorbesc despre boli decât atunci când sunt sănătos.
Nu-mi propun imposibilul, dar încerc să epuizez limitele posibilului. Cu alte cuvinte: nu-mi trebuie tot pământul, dar lotul meu mi-l cultiv, până la ultimul fir de iarbă, până la ultima sămânţă.
Nu-mi propun să fiu amabil decât cu ideile altora.
Nu-mi propun să fiu ca altcineva şi mărturisesc că nu-mi doresc ca cineva să fie ca mine.
Nu-mi propun să mut munţii din loc, dacă îi pot străpunge sau ocoli.
Nu-mi propun să nu greşesc, ci să greşesc cât mai puţin,  greşelile să fie cât mai mici şi dacă e posibil, să nu afecteze pe nimeni.
Nu-mi spune că mă iubeşti. S-ar putea să te cred şi atunci ce ne vom face amândoi?

Lucian Strochi