Volumul Biblioteca de sentimente semnată de Radu Cârneci are aparenţa unei automonografii, o carte de autor, de amintiri şi de sentimente.

În realitate volumul este structurat sever şi neutral, în zece capitole, fiind când jurnal confesiv, când cronică (semi)oficială, când un album (chiar ilustrat) de amintiri, când o încercare de „gâlceavă” a poetului cu lumea şi cu el însuşi, când un bildungsroman, când un divan (cu accepţie persană a termenului).

La prima vedere un volum eclectic, destul de generos nu doar cu opera, dar şi cu viaţa autorului. Dar oare viaţa noastră nu e una eclectică? Poate spune cineva că viaţa sa a cuprins numai clipe astrale?

Aşadar un prim merit al cărţii îl constituie tocmai eclectismul ei, prin firescul şi omenescul prezent peste tot, transformând acest volum într-o Carte a Vieţii. (Am încercat acest sentiment doar la Târpeşti, la muzeul lui Nicolae Popa, un muzeu total atipic, dar atât de uman.)

Biblioteca de sentimente nu este o carte despre (alte) cărţi, despre (alte) opere, despre scriitori, nu e nici măcar „un documentar bio-bibliografic ilustrat”, cum se subintitulează.

În esenţă este o carte despre iubire şi despre prietenie. Cartea are desigur şi un protagonist. Dar a comentat cineva tristeţea protagonistului, atunci când acesta s-a rupt brutal de cor?

Să reţinem din carte două frumoase definiţii lirice ale Iubirii şi Prieteniei:

… la început ideea de iubire/precum lumina aburea în fire/nelinişte vibrând în elemente/visând la bucuriile absente/chemând împreunări, dorind a fire/ ala început ideea de iubire… (Iubirea de iubire) şi Prietenia-i ca durerea:/de s-a topit nu mai exişti!/ dar de-o păstrezi, mai dulce-i mierea/ şi se-nsenină ochii trişti!//Ea e mai mult decât iubirea, / e nobil sentiment în sus,/ e preţuire dând putere / şi-nvingător, îi eşti supus!// prietenia-i drept oglindă / privindu-te, priveşti la cel/ ce-n suflet tainic te colindă:/el e în tine, tu în el!…// o flscără-i prietenia / tăcut arzând, purificând / îmbogăţindu-ţi armonia / de care cugetu-i flămând.// Păstrează, dar,ca o comoară/Prietenia – chip divin!-/şi inima-ţi va fi uşoară /iar traiul îţi va fi deplin. (Prietenia).

Să mai spunem că acestea sunt ultimele rânduri ale acestei cărţi?

În Radu Cârneci se întâlnesc aventurierul, cuceritorul, descoperitorul, condotierul, pionierul cu perfecţionistul şi bijutierul, cu alte cuvinte o nefirească sensibilitate artistică (pentru aceste vremi inerte sau chiar cinice) şi un la fel de nefiresc profesionalism (în această epocă mult prea grăbită să vii cu un vers clasic, impecabil, renascentist şi baroc e aproape o indecenţă!).

Radu Cârneci este un amestec şi un aliaj: amestec pentru că proprietăţile elementelor şi a elementarelor rămân intacte, la fel de pure şi aliaj pentru că prin aliaj se obţine vectorial sau nu o metarealitate nouă, aşa cum bronzul e aliajului aramei cu cositorul.

Rezultatul final e superb, rar, şi poartă numele Poetului.

Lucian Strochi