Egreta-ilustratie-de-George-Romila

E, e
EGRETA

Există în Deltă o lume secretă
Cu pelicani,
Cormorani,
Şi, ceva mai rar, cu câte-o egretă.
Trăieşte în ape de aur,
Pe plaur,
În smârc
Şi e tot un stârc:
Adică o pasăre înaltă, albă şi, mi se pare,
Migratoare.
Atât e de albă, că pare de cretă,
Aşa cum trece prin mâl, prin bălării;
Deşi discretă,
Egreta rămâne cochetă:
Cu un mănunchi de pene
Folosite, se ştie,
La chipie,
La pălării…
Egreta nu e numai o fiinţă:
În ştiinţă,
E o descărcare electrică autonomă;
Nu e periculoasă, nu intri în comă,
Ci sunt, dacă vrei,
Scântei
Luminoase de scurtă durată.
Să mai cântăm, copiii, o dată,
Strânşi alături, roată:
„Nu e fată cum e Greta,
Floare cum e Margareta,
Pasăre cum e egreta.”

Lucian Strochi