Maxima zilei: Se spune că romanii aveau pentru fiecare oră din zi un alt nume. La firea lor practică, nici nu mă mir. Şi când te gândeşti că astăzi mulţi încurcă chiar zilele între ele.

Se poate orbi de prea multă frumuseţe.

Se poate trăi şi-n colivii.

Se poate vorbi şi de o anumită perfidie a muzicii.

Se spune că un rege îşi alesese un sfetnic care să-i sfătuiască pe ceilalţi sfetnici. Se spune că regele a domnit netulburat de nimeni mulţi ani, până la adânci bătrâneţi.

Se spune despre un om terminat că e o legumă. Un morcov aflat în decrepitudine ar putea spune şi el că e un anume soi de carne care îşi spune om.

Se ştiu atât de puţine lucruri despre prostie. Nu se ştie dacă e o boală contagioasă, dacă e produsă de un bacil sau de un virus, dacă e o boală incurabilă, genetică sau rămâne cu o etiologie necunoscută. Singura certitudine că nu are mai multe stadii.

Se temea să iubească. Acum i s-a urât cu singurătatea.

Se temea şi de umbra sa. Normal! Dacă cineva ar fi remarcat că nu lasă umbră?!?

Se uita în fiecare zi în Dicţionarul personalităţilor şi nu-şi găsea numele acolo. Nu dispera: ştia că toate cărţile conţin şi erori.

Se vorbeşte mai mult decât se gândeşte; se gândeşte mai mult decât se scrie; se scrie prea mult…

Seara e nehotărârea zilei: să se facă sau nu noapte?

Secera e o coasă mai mică şi mai rotunjită. (din gândirea unui copil)

Secret e acel lucru pe care reuşeşti să îi comunici tuturor fără a mai plăti publicitatea.

Secretarele sunt acele femei frumoase care ştiu să ţină un secret, oricare ar fi el.

Semnele nu devin întotdeauna simboluri. Simbolurile da, pentru că ele sunt şi semne.

Semnul egalităţii e paralel cu realitatea. (din gândirea unui elev)

Semnul şarpelui poate fi o integrală (trupul) sau două puncte (locul muşcăturii).

Sentimentele extreme îi uneşte pe oameni mai mult decât ne închipuim: de pildă râsul sau plânsul. Râsul ne uneşte prin destindere şi unanimitate, plânsul prin solidaritate.

Setea inimii nu se potoleşte cu un ocean de vorbe, ci doar cu o lacrimă din ochii iubitei.

Sfârşiturile ar trebui să ne bucure şi să ne întristeze începuturile. De obicei e invers.

Sfinţii sunt oameni care s-au urcat pe pereţi. (din gândirea unui copil)

Siguranţa se protejează atât de bine, încât va avea grijă să distrugă tot sistemul.

Simbolurile se degradează permanent, de la transcendental spre estetic şi apoi spre etic. Sau chiar mai jos.

Simt câteodată parfumul unei vieţi trecute, dar mă întreb dacă nu cumva e parfumul unei vieţi viitoare…

Simţind ilimitarea, omul a inventat dreapta care nu e altceva decât o porţiune dintr-o curbă imensă, care curbă e o creaţie a lui Dumnezeu.

Simţul anticipaţiei se verifică numai după ce s-au petrecut faptele.

Simţul de anticipare te fereşte de multe necazuri. Din păcate nu funcţionează în cazul căsătoriilor.

Simţurile mă înşeală atât de mult, încât m-am hotărât să renunţ la ele.

Sinceritatea e un acces temporar de imprudenţă.

Lucian Strochi