Fluturele – ilustratie de George Romila

F, f
FLUTURELE

Când văd un fluture, doi, mi se pare
Că sunt spirite călătoare,
Îmbrăcate, totuşi, în haine de gală.
Doi fluturi înseamnă fericire conjugală;
Atunci când vezi, între flori,
În zori,
Un fluture roşu, cu nestemate bătut,
Să ştii că e un războinic în luptă căzut.
Altfel poate fi negativul unui sărut.
În frescele de la Pompei, încastrată,
Psyche e reprezentată
Ca o fetiţă, cu aripi de fluturi, înaripată.
Venit tocmai de la marginea zării,
În târziu amurg,
Când lumina şi întunericul se-împreună
Şi curg
Aşteptând stele, închipuind lună
Vine falena, fluturele de noapte
Şi, cât ai spune cinci sau şapte,
Arde la flacăra lumânării.
„Spre mine zbori, fluture:
Tristeţi să se scuture,
Sufletul meu să se bucure…”
Cine-i cuprins de obidă,
Are suflet de omidă;
Cine-i Dalilă,
Se preschimbă în crisalidă;
Cine iubeşte şi lasă,
Pe dată se preschimbă
În animal fără cuvânt, fără limbă,
În fluture de mătasă;
Cine lasă suflet să arză,
Se preschimbă-n flutur de varză;
Cine a iubit şi nu mai e iubit,
Simte în inimă un fel de cuţit
Şi cocleală pe limbă,
Şi sufletul său e nebun
Şi se preschimbă
În Ochi de păun.
Un chinez visa că e un fluture care
Visa că e un chinez care visa
Un fluture într-un cais:
Care fluture avea şi el un vis…
Aşa e lumea, de la începuturi:
Plină de chinezi şi de fluturi.

Lucian Strochi