G, g
Grifonul

Minţii mele pune stavilă:
Am văzut într-un muzeu,
Fremătând, parcă viu,
Într-un străveziu
Sicriu
Pe-acest monstru cu cap şi cioc de acvilă,
Patruped cu labe şi gheare de leu
Paraleu!

Albe-s aripile, pe corp e roşu:
Se trezeşte, înainte de a cânta cocoşu’;
Locuieşte în munţi râpoşi şi pustii,
Păzind filoane de aur
De morţi şi de vii;
E păzitorul urnei funerare
Şi al ermeticului tezaur;
În evul mediu,
Ascundea într-un rediu,
Lucruri de preţ, nemaivăzute,
Poate mii, poate sute…
Grifonul e scutul lui
Adrishta, nevăzutul;
Pentru perşi a aproape un astru,
Pentru că l-a învăţat pe Zoroastru
Să despartă răul de bine
Şi, în fine,
El simbolizează vigilenţa şi forţa,
Dar şi torţa
Spre comorile din ţara aceea
Ce se numeşte Hiperboreea…