Hiena – ilustratie de George Romila

H, h
HIENA

Am întâlnit, în grădina zoologică
De la Viena,
Hiena.
Şi, deşi nu pare logică,
Am avut o discuţie, din care voi da citate:
„Suntem considerate
Simbol de voracitate;
Că sfărâmăm oasele, înfulecăm hălcile:
Ni se laudă doar fălcile.
Ceea ce vrem să se ştie
E că suntem o alegorie
A cunoaşterii, priceperii, ştiinţei;
Mă simt jignită până-n adâncul fiinţei,
Pentru că suntem clasificate
Printre animale spurcate
Şi, total inoportun,
Drept un animal nocturn.

Hiena – ilustratie de George Romila
În realitate,
Avem un miros atât de fin,
Că am putea fi angajate
La o fabrică de parfum.
Lasă-mă, la o margine de drum:
Mirosul nu se face scrum
Şi aş putea să-ţi-i spun
Pe cei care au trecut, ce săpun
Au folosit şi, la o adică,
Dacă le era lehamite sau frică,
De erau trişti, de erau fericiţi,
Îmbrăcaţi în blănuri, peticiţi.
Cercetătorii, dacă aveau o lanternă,
Ar fi văzut dragostea noastră maternă.
Luptăm cu curaj, de sar scântei
Întrebaţi-i asta pe bivoli, chiar pe lei.
Suntem carnivore, e adevărat, dar  asta ne e gena” –
Spuse, încă supărată, hiena.
Iar eu m-am plimbat în continuare,
Pe străzi şi prin scuare
Gânditor,
Simplu turist, trecător
Prin Viena.

Lucian Strochi