MARIANA PAPARĂ – LA CASA PRIETENIEI NEAMŢ – CHAMPAGNE-ARDENNE
Pictura Marianei Papară dezarmează, la un prim contact, privitorul.
Născută la Brăila (la 10 aprilie 1955), Mariana Papară împrumută operei sale ceva din misterul apei: ambiţia ei nemărturisită e aceea de a surprinde toate turbioanele, toţi curenţii, toate liniile de forţă ale unui mediu pe care omul l-a părăsit de mii de ani.
Nu întâmplător câteva tablouri se vor numi După potop, Corabia beată, Marină. Există însă şi o altă dimensiune, cea a „voluţiilor”: personajele depersonalizate se deşiră (sau, dimpotrivă, se recompun), încercând să nareze ceva într-un spaţiu tragic.
Singurul teritoriu în care aceste metafore pot supravieţui este spaţiul rimbaldian.
Iată de ce, ultima expoziţie a Marianei Papară, deschisă la Casa Prieteniei Neamţ – Champagne – Ardenne este dedicată, deloc conjunctural, îngerului căzut, adolescentului teribil, marelui poet francez Arthur Rimbaud.
Cicluri întregi vor purta aşadar nume cunoscute: Un anotimp în infern, Iluminări, Vocale.
Artele nu sunt numai complementare şi şi polemizează unele cu altele.
Iată de ce sintaxa siluită, întoarsă, neantul însuşi pot constitui pretextul unui preaplin, „grafica” devenind „ulei”, iar uleiul ambiţionând spaţializarea oferită de un „basorelief” sau „altorelief”.
Grafica Marianei Papară e luminoasă, nervoasă, polemică, griurile potenţează esenţial, dramatic, non narativ, sintagmatic realităţi şi irealităţi.
Lucian Strochi
(ASACHI, nr. 20, p.7)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.