Dan Cepoi sau omul care aduce furtuna

dan-cepoiNemțean din Târgu Neamț (s-a născut la 21 ianuarie 1949), Dan Cepoi a absolvit Facultatea de Arte plastice din Iași, debutând tot în „dulcele târg” în 1969.

Pictura sa este contradictorie, oximoronică: ușor recognoscibilă, clasicizată, având doar câteva obsesii (copacul, ochiul, cerul, dealul), cu care Dan Cepoi reușește, asemenea lui Bacovia în poezie, să facă opera de artă să cânte, monodic, subtil, obsesiv, dar având și furtuni celeste, wagneriene, stihiale.

Copacul este la Dan Cepoi atât un simbol al echilibrului, al agățării noastre de cer și de pământ, un axis mundi, dar și o harpă, încercată de furtuni violente solare.

Un copil observa cu finețe și adevăr faptul că „un copac este mai copac iarna pentru că atunci i se văd crengile”. Prin sensibilitate, prin ingenuitate, ca orice artist adevărat, Dan Cepoi rămâne copil.

Copacii lui Dan Cepoi sunt desfrunziți și vara, semn că și i-a pregătit pentru frunze, fructe și flori dintr-un alt anotimp, un anotimp insensibil la cicluri atât de scurte cum sunt cele trimestriale.

Ochiul este un alt element copleșitor al picturii sale. Nu este ochiul țuculescian, oltenesc, venind dintr-o țesătură țărănească, urzită, ci ochiul elementar, un ochi pineal al furtunii, al cerului, al materiei aflată, spiralat, într-o inedită construcție.

Viziune monadică și biologic-celulară, ochiul jucând rolul, nu doar plastic, ci mai mult funcțional, al unui nucleu de condensare.

Dacă picătura de ploaie are nevoie, pentru averse, de un grăunte de praf, tot așa pictura lui Dan Cepoi se organizează în jurul unui nucleu de interes, de culoare, pentru a se dezlănțui în acorduri și dizarmonii magnifice.

Evident, tablourile nu pot fi narate, pictura nu e proză, nu se scrie cu cuvinte, se descântă cu mângâieri de pensulă, dar, iată, am în față un tablou reprezentând un pian de concert pe un covor zburător, vegheat de ochi dumnezeiești sau păgâni.

Timpul, spațiul, elementele fundamentale sunt „suspendate”, cucerite osmotic de un albastru cerulem, îmblânzit și umanizat cu ceva ocru sau roșu permanent.

Permanent răzvrătit împotriva a toți și a toate și în primul rând pe materia picturală (și ea îndărătnică), Dan Cepoi se individualizează ferm printre/între pictorii nemțeni, chiar dacă, descins în cotidian, Dan Cepoi este o persoană agreabilă, prietenoasă, cu un umor natural și o sfătoșenie hâtră.

Dan Cepoi reabilitează, ideea nobilă de boem, pierdut prin cartiere pariziene, de sfârșit și de început de secol, într-un registru propriu, superior.

Lucian Strochi