După ce doctorul Florin Teodorescu mi-a pus în mână o carte a Domniei sale, extrem de serioasă şi anume Ereditatea tulburărilor psihice şi după ce am citit-o, am avut certitudinea că mă găsesc în faţa unei personalităţi duale, specie extrem de rar întâlnită în cultura română.

Să mă explic: cultura română are destule spirite enciclopedice, într-o serie care începe cu Dimitrie Cantemir şi sfârşeşte (deocamdată) cu G. Călinescu, serie în care ar mai intra obligatoriu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade şi aleatoriu şi alţii.

Dar spirite care să se manifeste plenar în două domenii total diferite nu prea avem, singura excepţie, e drept, notabilă, fiind Ion Barbu (Dan Barbilian), poet şi matematician cu performanţe unice în ambele domenii.

Florin Teodorescu este un medic reputat, atacând clinic şi prin cărţi un domeniu extrem de (re)strâns, cel al tulburărilor genetice, al factorului ereditar în psihiatrie, factor mereu evocat, dar prea puţin studiat.

Dar Florin Teodorescu este şi un reputat pictor, cu două personale şi la Piatra-Neamţ, cu publicul său, cu o foarte bună cotă artistică la Iaşi (unde creează şi fiinţează) şi cam în toată Moldova.

Pentru Florin Teodorescu pictura nu este un violon d’ Ingres, o ocupaţie (ca să nu spunem relaxare) de duminică.

Pictorul Florin Teodorescu cunoaşte foarte bine pictura europeană, cel puţin de la impresionism încoace. Nu ezită să polemizeze cu marii maeştri, oferind, nu o dată, replici interesante, plecând dintr-un subiect cunoscut şi oferindu-ne alte dezvoltări, rezolvări, sugestii.

Stăpâneşte foarte bine o lecţie a celor aleşi, cea a monocromiei, oferindu-ne o admirabilă Plajă, admirată şi râvnită unanim. Uneori pictorul se confruntă indirect cu modelul ilustru, ilustrând o aceeaşi (i)realitate.

Să treci prin Veneţia şi să n-o pictezi e un lux pe care nu şi-l poate permite nici măcar pictorul ieşean. Dar Veneţia a fost înregistrată în memoria noastră afectivă şi de pictorii interbelici, şi de Corneliu Baba.

Florin Teodorescu pictează şi el Veneţia, Coasta de Azur, golfuri ale Mediteranei sau peisaje dobrogene, măguri uşor arcuite, liziere leneşi şi răcoroase, un curcubeu de verde.

Dar Florin Teodorescu pictează şi portrete neliniştitoare cu fetiţe preacuminţi ţinând în braţe pisoi de culoare nefirească, de un roşu-de-animal-proaspăt-jupuit. Sau case care au o singură fereastră, prin care pătrunde întunericul şi nu lumina.

Pictura lui Florin Teodorescu are o tensiune unică, venită nu dintr-un terorism al formelor sau al violenţelor cromatice, ci din privire profesională a medicului psihiatru: liniştitoare, dar prea fixă; calmă, dar anunţând furtuni viitoare.

Lucian Strochi

(ANTITEZE, 7-8-9/2001, p.109)