Cineva spunea, cu mult umor, că nu numai vestimentaţia feminină e supusă modelor, ci şi…bolile.

Au fost cândva moda bolilor „lumeşti”, tratate cu sulf, mercur şi bismut. Apoi a fost o epocă glorioasă a gastritei. Apoi una a colitei. Se murea mai târziu frumos şi romantic de ftizie. Cancerul a devenit mai târziu „boala secolului”.În ultimul timp, cancerul e detronat de SIDA: După Cernobâl, leucemia e şi ea la loc de cinste. Poliomielita se cere şi ea vaccinată, semn că eradicarea ei mai are de aşteptat. Apoi a venit moda Ebolei, a bolilor imune, iar pentru animale „boala vacii nebune” sau a „pestei porcine”. Numai moda prostiei n-a venit, pentru că, deşi e o boală incurabilă, de prostie nu se moare.

Spun, fără umor, că acum a venit şi moda…modelelor.

E tot o boală, mai gazetărească, mai politică, mai parlamentară. Avem modele.

Modelul american, cu coca-cola,pepsi, IBM, gumă de mestecat şi filme cu helpiend (un fel de SOS cu sos dulceag, dar dietetic).

Avem modelul german (mai sobru, mai cazon, mai filfe, mai fridăn, mai brudenşaft. Avem modelul englezesc (ferplai, dar şo pă ei, cu colegii, cu probleme etnice (scoţiene, galeze, irlandeze),cu vaci nebune, oi clonate şi declaraţii publice cuminţi. Avem modelul franţuzesc, cu aluat fin, cu parfumuri contrafăcute în Magreb, dar vândute ca la firma ei acasă, cu…

Modelul suedez e deja depăşit, aparţine unui capitalism romantic, cu iz comunist, modelul ungar, ceh, polonez, bulgar sunt prea aproape de noi… Nu avem încă un model danez şi nic unul lichtensteinez, dar, nu e nicio problemă, se poate aranja şi asta…

Modelul chinez l-am dezavuat deja, prea aducea a salopetă; modelul coreean ar merge, dar numai dacă vine dinspre sud, dar nici aşa nu e bine, că vine prea tare şi noi suntem obişnuiţi cătinel.

Modelul japonez ne-ar tenta, dar nu-l prea putem înţelege, amestecul acesta de samurai şi motociclete, de gheişe şi de zgârie-nori, de flori de cireş şi de pagode… cine să-l priceapă, iar engleza o vorbesc cum vorbesc românii istro-megleno-greaca.

Modelul rusesc nu ne convine, ce să facem noi cu strâmtorile şi cine să ne cumpere nouă Alaska, mai bine ne batem cu unii în principii, decât cu niponii pentru Kurile…

Ar mai rămâne modelul românesc, dar despre el se ştiu prea puţine lucruri.

Oricum, el începe cam aşa: „A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti…” şi se încheie cu: „… şi au trăit cum au trăit, cât au trăit…”

Restul nu e basm, e baladă…

Lucian Strochi, REFORMATORUL, nr.46-47, mai 1996,p.10