Ilie Boca este unul dintre cei mai paradoxali pictori români.

Pictura sa atinge când arhetipul, prin engrame ce se doresc, platonician sau nu, umbre ale unei idei sau simboluri – acestea însemnând – cum ne sugerează Gilbert Durand – eufemizări ale unui mit, când cotidianul, efemer şi/sau ieşit din prezent prea repede, încât te întrebi dacă a atins vreodată acest timp.

Un pictor, deci, al eternităţilor, dar şi al efemeridelor.

Referindu-ne la o altă vârstă, cea a artistului de această dată, uneori, prin pictura sa, Ilie Boca se joacă cu imaginile, îşi povesteşte singur poveşti, cu tâlcuri imediate sau abil ascunse, expresioniste sau chiar absurde (v. pictura şi basmul ecou, cel cu cocoşul roşu).

Adolescent rebel, pictorul băcăuan realizează graffitti, cu rune ciudate sau cu simboluri trimise nouă de o civilizaţie extraterestră, care va reveni cândva, pentru un dialog real, nu neapărat uman.

Tânăr îndrăgostit de o amantă capricioasă, pictura – Ilie Boca se grăbeşte în a-şi declara, cromatic şi prin contururi iubirea, neajungându-i niciodată o clipă, o pânză, pictând frenetic dipticuri, tripticuri, polipticuri (asupra acestui din urmă termen deţine patentul), ferestre colorate sau vitralii în catedrale păgâne.

Culorile lui sunt tari, reci, de munte, asemenea celor unui Dumitru Ghiaţă sau incandescente, dar lumina nu e una a unei temperaturi insuportabile, cum am putea crede iniţial, ci e acea lumină de la capătul tunelului oranj, când trupul trecător parcă ar vrea să se despartă de un trup etern/izat, lilială, catifelată, calină.

Desenul e nervos, pictorul pare a se răzgândi mereu în favoarea altei şi altei soluţii, dar – răboj şi palimpsest deopotrivă – pictura sa înregistrează seismografic toate aventurile interioare ale unui suflet bântuit de revelaţii profunde.

Ne declarăm solidari cu afirmaţia lui Pavel Şuşară: „Ilie Boca este unul dintre cei mai importanţi pictori români contemporani.”

Şi un ultim paradox: deşi la umbra unui stejar nu cresc alţi copaci, unicul Ilie Boca şi-a creat în timp dintr-un stil personal o şcoală de pictură, mulţi pictori tineri datorându-i multe, inclusiv notorietatea.

Lucian Strochi
(ANTITEZE, nr.18, 2004, cop.2)