Aforisme – 6 noiembrie 2015
Maxima zilei: Dacă nu m-aş teme că se prefac în muzică, mi-aş dori să-mi scriu rândurile pe un portativ, cu litere care să semene tot mai multe cu o notă întreagă.
Dacă nu înțelegi un lucru, adresează-te unui psiholog, nu unui logician. Psihologul îți interpretează neînțelegerile, în timp ce logicianul vrea să te convingă de faptul că numai el gândește corect.
Dacă nu poți stăpâni un fenomen, ignoră-l sau împarte-l.
Dacă nu poți vorbi, încearcă să nu taci.
Dacă nu reuşeşti să-ţi faci din viaţă o cascadă de mistere, atunci degeaba mai trăieşti.
Dacă nu s-ar fi inventat sinecdoca, iubitul ar trebui să enumere toate organele iubitei. Aşa scapă cu un banal: M-am îndrăgostit de ochii tăi…
Dacă nu s-ar pune problema frumosului, arta ar întrece cu mult natura în imaginaţie.
Dacă nu vrei să vinzi un tablou la care ţii foarte mult şi îi fixezi un preț foarte mare, vei găsi întotdeauna un cumpărător.
Dacă nu-ţi înfulecă timpul, prietenii pot să-ţi fie prieteni.
Dacă o pisică are şapte vieţi într-o viaţă, omul are şapte morţi (clinice) într-o viaţă. Şi cu toate astea omul trăieşte mai mult decât o pisică.
Dacă oamenii ar petrece în biblioteci tot atâta timp cât petrec în magazinele alimentare, omenirea s-ar afla în mileniul V.
Dacă ochiul ar putea povesti, câte capodopere ar avea astăzi lumea!
Dacă omul ar fi sincer cu adevărat, mulţi oameni ar scrie în procesul verbal de predare-primire: „În timpul vieţii mele nu s-a petrecut nimic important. ”
Dacă pentru a deveni sfânt trebuie să fiu decapitat, înecat, congelat, trecut prin sabie, jupuit de viu, sfâşiat de cămile, hărtănit de fiarele sălbatice, prefer să fiu doar un păcătos cumsecade.
Dacă pentru un om primitiv există teama de gol, pentru un scriitor sau un pictor există teama de alb.
Dacă pot accepta că cineva e mai bun decât mine şi merită să fie rege, mi-e imposibil să accept să şi fiul său dispune de aceleaşi calităţi ca să merite tronul –spuse republicanul.
Dacă poţi negocia, refuză orice negociere.
Dacă prin bătălia câştigată nu ai pus capăt unui război, degeaba ai câştigat acea bătălie.
Dacă prostia ar durea, nu s-ar auzi un insuportabil cor de ţipete – cum cred unii. Durerea ar fi atât de mare, încât pacientul ar fi multă vreme autoanesteziat.
Dacă s-a stabilit că îngerii nu au sex, s-a rezolvat cumva şi problema buricului lui Adam?
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.