Aforisme – 17 noiembrie 2015
Maxima zilei: E atât de încruntat pentru că e convins că ridurile de pe frunte devin automat circumvoluțiuni.
Dumnezeu nu bate cu parul. Îi ajunge o vărguţă sau o rază.
Dumnezeu nu este tot timpul la dispoziția noastră. Mai are și treburi personale, destul de dificile, să recunoaștem.
Dumnezeu nu mai dă interviuri. Are destui purtători de cuvânt.
Dumnezeu nu trebuie să fie ultima salvare a omului, ci prima.
Dumnezeu poate fi contrazis uşor, pentru că nu vorbeşte prea des. Iar atunci când o face, este contradictoriu, ambiguu şi enigmatic.
Dumnezeu tace adesea, dar asta nu înseamnă că aprobă de fiecare dată ceea ce faci.
Dumnezeu, după ce a făcut lumea, s-a odihnit duminica. Numai că duminica sa durează câteva mii de ani.
După cât timp trebuie să moară o efemeridă, ca să poată fi numită centenară?
După ce a criticat o viaţă pe alţii, s-a resemnat în final să-şi editeze şi propria-i operă. Spre disperarea lui nu l-a băgat nimeni în seamă.
După ce abisul mării a fost cucerit prin submarin, spațiul terestru prin automobil, cerul prin avion, spațiul interior al gândului a fost cucerit prin telefon.
După ce ai ajuns celebru, dacă vrei să supraviețuiești, grăbește-te să redevii anonim.
După ce ai învățat să scrii, e greu să nu scrii. Oricum scrisul e mai fascinat decât vorbirea.
După o luptă, învinsul e mai puternic decât învingătorul. Pentru că nu mai are ce pierde…
Durere, sunt pseudonimul tău.
Durerea, extrem de inventivă, se refugiază în mii de boli.
Durerile sufletului se vindecă cel mai greu, deși tot greu se moare direct dintr-o asemenea durere.
Du-te Dracului ! S-a dus și s-a întors cu chip de înger…
E adevărat că raţa nu se poate rata. Mai grav este că nici unii oameni.
E adevărat că soții încep să semene de la un timp unul cu altul. Pentru a se evita acest lucru, există amantele și amanții.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.