De câţiva ani buni, Gheorghe Vadana ne-a obişnuit ca, de ziua lui, în februarie, să-i fim prin preajmă. Nu invitându-ne la somptuoase recepţii în saloane de cinci stele, nici în spelunci cu iz de boemă, ci într-o galerie de artă, povestindu-ne, nu cu verb, ci cu vervă, în culoare, desen şi compoziţie, ce a mai făcut el peste an.

Un bilanţ sentimental, necesar tuturor, pictorului în primul rând.

Totuşi, artistul se spovedeşte şi cu / în cuvinte, proclamându-şi adevărate arte poetice, adevărate mărturisiri de credinţă:

„Semnificaţia formei în pictura mea este expresia emoţiei pe care modelul o declanşează şi se retrage pentru a lăsa loc stării de trăire care se desfăşoară pe fondul unei amintiri – urcuşuri şi coborâri în timp – încercări de a reda viaţa născută din viaţă. Caut să eliberez forma de tutela motivului real fără s-o opun acestuia, desenez obiectele şi fiinţele lumii, le pictez de acord cu simţirea momentului recepţiei, imaginea naturii în pictura mea constituindu-se ca o problemă ce exclude simpla plăcere rezultată din transfigurarea senzaţiilor în imagini stereotipe.”

Recenta expoziţie retrospectivă de la Galeriile Lascăr Vorel din Piatra Neamţ adună peste 40 de lucrări din aproape toate etapele sale de creaţie. Sunt reunite peisaje văzute caleidoscopic, dar nu cu o lumină descompusă, spectrală, ci tinzând spre monocromii, verdele otrăvit de galben fiind culoarea predilectă.

Paleta pictorului s-a deschis mult în ultimii ani, unui realism neguros substituindu-i-se acum un postimpresionism luminos. Gheorghe Vadana realizează semianamorfoze, peisajele sale fiind acum traversate de vârtejuri blânde, circulare, paralele cu axa pământului.

Portretele şi autoportretele sale sunt triste, printre cele mai dramatice văzute pe simezele nemţene, adevărate măşti ale durerii, venind din Munch sau din Ensor.

Naturile statice devin dinamice, fie prin simetrii-asimetrii ale liniilor perfect motivate şi decupate (asemeni lănciilor lui Uccello) sau ca într-un joc abia început de Marrocco, fie prin tensiunea revelată din citirea unui mesaj plastic.

Există în expoziţie şi câteva lucrări din perioada sa mitică, albastră, atâta doar că faunii şi nimfele sunt ascunse în peşteri, nu în păduri, semn că şi geologicul se poate însufleţi, că există şi o viaţă a cristalelor, a structurilor amorfe, că regnurile sunt complementare.

Metoda pictorului este una dintre cele mai simple: artistul iese în peisaj, în decor, dar nu reţine decât ceea ce convine sensibilităţii sale deosebite. Deci nu decupajul, alegerea corectă a unghiurilor, artisticizarea unui colţ de natură interesează, ci metamorfoza, devenirea. Naturii naturata i se substituie, subtil, insidios, aproape osmotic, o natura artifex, care păstrează atât atributele umanului, cât şi virtuţile unei creaţii divine, generoase, mumă a tuturor lucrurilor.

Obiectele lui Gheorghe Vadana sunt de aceea vii, iar natura din care omul fizic e absent, colcăie de prezenţe ale umanului: case, drumuri, turle de biserici.

De aici şi simpatia firească, necondiţionată a privitorului.

Prin Gheorghe Vadana pictura se reîntoarce la rosturile sale fireşti, la funcţia ei de bază: aceea de a celebra şi consacra prezenţa omului şi a umanului într-o lume altfel ostilă.

Lucian Strochi