Am citit recent o carte frumos ilustrată şi desigur foarte scumpă editată într-o ţară occidentală, care se intitula cam aşa: CELE 12 APOCALIPSE. Ni se arăta, cu argumente ce păreau corecte la prima vedere, cele 12 posibilităţi de dispariţie a planetuei pământ şi, implicit, a noastră.

Se vorbea de ucigătorul egect de seră şi de încălzirea globală, de poluarea excesivă  (s-a găsit stronţiu radioctiv şi în laptele mamar!), despre tulpinile tot mai rezistente ale unor bacterii şi viruşi, despre un cataclism nuclear, despre pericolul galben, despre o cometă otrăvitoare (coada cometei avea destulă cianură încât să otrăvească toată atmosfera terestră), despre năbădăioşi meteoriţi care ar dori un contact fizic cu planeta albastră destre conflicete planetare, despre hrana tot mai neîndestulătoare pentru cei 10 miliarde de indivizi de pe Terra etc.

Niciuna dintre versiuni nu amintea însă de moartea scrisului, de dispariţia cărţilor, de moartea culturii).

Într-o altă carte, dimpotrivă, ni se dădeau chiar  termene precise pentru îndeplinirea acestor obiective negative. Erau citaţi medici, sociologi, psihologi, istorici, politicieni. Curios, niciun filolog.

Mi-am amintit de o carte frumoasă şi cred mereu actuală: Galaxia Gutenberg. Da, suntem o planetă a comunicării, a scrisului, a cititului.

S-au scris pagini formidabile despre catastrofa provocată de absenţa scrisului sau a cititului.

Cineva afirma chiar, că dacă, printr-un cataclism oarecare, ar dispărea scrisul (şi, implicit, cititul) omenirea s-ar întoarce în douăzeci de ani la epoca de piatră.

Pentru două motive: memoria noastră nu ar mai putea funcţiona în lipsă de suport, iar cunoştinţele, achiziţiile de preţ ale omenirii ar fi uitate.

Ar trebui să reinventăm roata, scripetul, planul înclinat, focul.

Aşadar, să avem încredere în scris şi în carte. Sigur, multe lucruri de pot schimba. Gândurile noastre pot deveni în viitor, fără nici un efort mecanic, rânduri. Fiecare om şi-ar putea edita, în fiecare zi o carte.

Trebuie să citim în fiecare zi.

Vocea umană, bunul de preţ al speciei noastre trebuie cultivată, modelată, ajutată.

Am citit că noi oamenii, comunicăm doar în propporţie de 5 la sută prin intermediul cuvântului.

Restul aparţine limbajelor nonverbale, gestuale: al trupului, al mâinilor.

Nu ştiu dacă e adevărată afirmaţia. Desigur, paraverbalul este esenţial în comunicare.

Dar ca să ajungem la paraverbal trebuie să trecem prin verbal.

O armată paşnică lucrează pentru voi, cititorii: autorii, ilustratorii, tehnoredactorii, tipografii editorii, bibliotecarii, librarii, învăţătorii, profesorii, părinţii.

Nouă nu ne rămâne decât să citim. Nu afişe, reclame, anunţuri de tot felul, ci cărţi.

Şi, deşi actul lecturii presupune însingurare, citind o carte, ne vom simţi mai puţin străini şi singuri.

Lucian Strochi