Aforisme – 27 noiembrie 2015
Maxima zilei: Ferestrele sunt cele mai trădătoare părți ale unui zid.
Femeile sunt patriciene. Nu acceptă să iubească decât senatori, consuli, tribuni, generali, împărați, adică bărbați superiori lor. Din fericire, cel mai adesea se înșeală.
Feminitatea nu stă în fustă și nici bărbăția în pantaloni.
Ferăstrăul poate fi și el, câteodată, fereastră.
Ferestrele pot fi îngăduințe ale unui zid vremelnic înduioșat.
Ferestrele sunt întotdeauna nevinovate.
Fericirea e banală, pentru că e stereotipă și adesea tâmpă; nefericirea e interesantă pentru nuanțele și intensitățile ei.
Fericirea este cea mai performantă formă de energie.
Fericit e cel care nu-și propune imposibilul, ci reușește să depășească uneori posibilul.
Fericită e ţara unde senini inventăm adevărul, ignoranţii sunt doctori, iar proştii par înţelepţi.
Festina lente ! Dar, oricum, grăbește-te odată!
Festina lente. Cred că maxima e valabilă pentru digestie, nu pentru deplasare.
Fiasco e un faliment al sufletului?
Fiat lux! Mulţumesc, dar prefer Toyota.
Fibra optică a fost descoperită după fibra musculară. Normal: întâi munca şi apoi distracţia!
Fie pâinea cât de rea, tot mai bun e cozonacul. Pentru o asemenea afirmație, o femeie și-a pierdut capul. Apoi s-a constat că nu ea spusese acele cuvinte.
Fiecare are dreptul să-şi aleagă un singur zeu care să fie doar al său. Chiar dacă e politeist.
Fiecare cu meseria lui. Nu încerca să faci tu ceea ce altul o poate face mai bine. Plătește-l pe acela și vei ieși mai ieftin.
Fiecare dintre noi e un actor. Numai că unii suntem de ocazie, iar alții încă nu au realizat acest lucru.
Fiecare e dator cuiva și cu toate acestea omenirea supraviețuiește.
Lucian Strochi
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.