Maxima zilei: Iubim la copii imperfecţiunile lor, nu posibilităţile devenirii lor în timp.

Interjecţia e cea mai veche parte de vorbire.

Interjecţia este singura parte de vorbire care poate fi orice parte de propoziţie. Normal: imitaţia, chiar a unui sunet,  se poate plia pe orice realitate.

Intoleranţa religioasă e mai periculoasă decât canibalismul. Pentru că nu poate fi pusă doar la trecut.

Investeşte întotdeauna în ce se mănâncă, nu în ce mănânci.

Invidia roade şi bronzul statuilor.

Invocăm durerea din lipsă de imaginaţie.

Ipochimenul este un ipohondru care se crede ififliu elefant ifosard.

Ipocrizie oficială: soldatul e cel mai mare grad în armată, iar călugărul e cel mai mare rang bisericesc –spun generalii şi patriarhii.

Ironia este pentru om ce e plivitul şi săpatul pentru pom.

Ironia întreţine simpatia, ca săpunul faţa. Uneori, ustură şi înţeapă, dar curăţă şi revigorează.

Istoria e coloana vertebrală a unei naţiuni. Mă interesează cine e stomacul.

Istoria e o sumă de ipoteze despre un lucru cert, dar adesea neconvenabil.

Istoria este lecţia vieţii pe care nimeni nu o citeşte.

Istoria este seismograful lumii.

Istoria nu se scrie cu dacă. Dar se scrie cu adverbele relative: unde, când, cum, cât?

Istoria se foloseşte de date, nu de argumente. De fapt, istoria este o ştiinţă a erorilor din cauza atâtor numere folosite. Istoria e o antologie de fabule cu moralele necitite şi în care oamenii se comportă în anumite perioade precum animalele.

Istoria se repetă. E adevărat, dar cu alţi oameni. Iar aceștia sunt slabi la istorie.

Istoria umană poate începe cu o coastă (vezi Biblia) sau cu falanga unui copil (vezi denisovanii).

Iubim copiii pentru informul lor plin de promisiuni şi nu pentru energia lor potenţială.

Lucian Strochi