Maxima zilei: În faţa focului, redevenim primitivi.

Îmi plac basmele cu final indecis.

Îmi plac etimologiile populare. Cu o condiţie: să aparţină copiilor.

Îmi plac greşelile, pentru că îmi creează iluzia că mă pot corecta.

Îmi plac numai fructele oprite. Şi acelea coapte.

Îmi plac oamenii modeşti, nu și lucrurile modeste.

Îmi place geometria, pentru că e mai lipsită de patimi decât poezia.

Îmi place lecţia diamantului. Pierde în carate, dar câştigă în strălucire.

Îmi place un scriitor în măsura în care îmi recunoasc în el ideile. Sau ale lui în mine. Sau ale amândurora într-un geniu.

Îmi propun să scriu un cuvânt aproape rotund, aşa cum pasărea zideşte un ou aproape rotund.

Împotriveşte-te oricui, numai timpului nu. Cucereşte-l pasiv, prin neîmpotrivire.

În absenţa auzului sau a sunetului, gesturile omului sunt fie ridicole, comice, fie tragice. Cam aşa trebuie să părem noi extratereştrilor, până când aceştia ne vor putea traduce.

În artă stilul e superior adevărului. Poate şi pentru că îl conţine.

În campania electorală, pe râu curgea lapte şi mere. Izvoarele râului erau gurile candidaţilor.

În căsătorie e mai important contactul sau contractul?

În cele mai multe cazuri, rezervele sunt hotărâtoare.  Indiferent că e vorba de război, hrană, sport sau stat.

În curând virtualul va domina atât de mult realul, încât acesta din urmă nici nu va mai putea fi (re)cunoscut.

În disputa Făt-Frumos – Zmeu, am fost întotdeauna de partea Zmeului. Făt-Frumos e un copil râzgâiat care prea le are pe toate.

În literatură, timpul se dilată şi se contractă, iar spațiul devine durativ.

În lupta dintre doi, în care primul mai are şanse, iar al doilea nu, câștigă ultimul.

Lucian Strochi