Narvalul – ilustratie de George Romila

N, n
NARVALUL

Am rămas fără cuvinte,
Când am văzut într-un muzeu,
Narvalul.
Am aflat că e un cetaceu.
Şi, ceea ce credeam eu că e corn,
Era dinte
De aproape doi metri;
Mă luase valul
Şi vroiam să ştiu cât mai multe;
Mă lăsasem de moruni, de păstrugi,
De monştri clăpăugi,
De cegi, de nisetri.
Din informaţii (culte!)
Am aflat o mulţime de istorii ciudate:
Inorogul şi narvalul erau confundate
Între ele, ca animale.
Acum, găsesc cu cale,
Să mai vorbim înainte
Doar despre dinte:
Când împunge,
Poate străpunge
O barcă,
O arcă,
Şi, aşa ca o sabie,
Chiar o corabie.
Din nunta secretă
A unei stânci de cretă
Cu valul
Apare,
Din mare,
O dată la o mie de ani, narvalul.

Lucian Strochi