Ioan Roşca este un peisagist îndrăgostit de natură, îndeosebi de natura montană, care îi este familiară (pictorul s-a născut la Piatra-Neamţ, la 31 august 1950).

De fapt, peisajul predilect este cel al trecerilor, de la deal sau câmpie la munte, acolo unde vegetaţia este mai rară, dar copacii sunt expresivi, esenţializaţi, mestecenii devenind puncte de reper, adevărate coloane, replică la cele umane.

Jocul munte-mare e rezolvat abil, apa fiind un element esenţial al picturii sale: apa înseamnă răsfrângere, reflectare, replică, simetrie, refugiu.

După cum, ţinând cont de pulsaţia naturii, de permanentul flux-reflux, apa este expiraţie, dezvoltare, simbol al infinitului. (Pulsaţia se obţine din acest joc al contragerilor şi al extensiilor, unic la pictorul pietrean).

Tehnica pointilistă presupune concentrare, minuţie, anluminură. Natura apare chiar aşa, monadic, de aici şi succesul la public al pictorului, lumea recunoscându-se în natura propusă.

Două sunt temele majore ale pictorului: peisajul – de obicei neantropomorfizat, semnele umanităţii fiind puţine: o casă, un gard, o potecă  şi natura statică, în care esenţială este geometria secretă şi severă a culorilor, aranjate în aşa fel încât ochiul să fie obligat la o citire dinamică şi integratoare.

Ceea ce uneşte temele este albul: în peisaj mesteacănul, iarna, norii, zidurile caselor, spuma apei, iar în naturile statice orchestrarea florilor albe, albul întărind celelalte culori: roşul, albastrul, chiar violetul.

Culoarea nu e niciodată rece: dimpotrivă ea se găseşte în acorduri afective cu stările de spirit ale pictorului şi,  de ce nu, ale noastre. Aş spune chiar că ambiţia pictorului nu este albul unificator sau ritmat, ci străveziul, spre care aspiră în secret.

Fragilităţii fizice, Ioan Roşca îi opune o natură artistică optimistă, solară, luminoasă.

Lumina din tablourile sale nu agresează, ci mângâie, înveleşte grijuliu obiectele, uneori le atribuie chiar o aură discretă.

Sensibilitatea pictorului nu este una maladivă, ci vine dintr-o înţelepciune străveche, fără vârstă, cea a bătrânilor care au înţeles mersul firesc al lucrurilor.

O surpriză majoră a ultimei sale expoziţii deschisă, la Galeria Clubului Pensionarilor din Piatra-Neamţ la 4 decembrie 2015 a fost prezenţa consistentă a acuarelei, tehnică nouă pentru pictor, dar integrată perfect celorlalte tehnici, îndeosebi pictura în ulei.

Pictura în acuarelă a lui Ioan Roşca impresionează prin perfecta stăpânire a formelor, prin dozajul savant al nuanţelor, probând un îndelung (şi secret!) exerciţiu, dar şi un  talent nativ deosebit.

Aflat la a 35-a expoziţie personală, pictorul Ioan Roşca a probat şi acum faptul că are un public stabil, admiratori fideli, care vin de fiecare dată în număr mare, pentru a se întâlni cu pictura atât de terapeutică a maestrului pietrean.

Sunt convins că, în anii ce vin, Ioan Roşca ne va surprinde plăcut cu noi propuneri şi experimente, chiar dacă tendinţa de clasicizare (nu de manierism) se face de pe acum oarecum prezentă.

Lucian Strochi