Maxima zilei: Mă ţin bine de scară. Ştiu că trebuie să înaintez, dar nu ştiu dacă trebuie să urc sau cobor.

Mă interesează mai mult cum te relaxezi, decât cum munceşti.

Mă îndoiesc că şoarecii de bibliotecă sunt mai culţi decât şoarecii de câmp.

Mă îndoiesc, deci mă înţelepţesc. Siguranţa e dovada prostiei, sfârşitul raţiunii.

Mă înspăimântă certitudinea unora: mâine voi fi acolo şi voi face…

Mă întreb dacă părul la om e semn de înţelepciune sau de degenerescenţă. Depinde pe cine întrebi: pe bărboşi, pe cheli sau pe maimuţe.

Mă nelinişteşte liniştea ta. Mă nelinişteşte neliniştea ta. Mă nelinişteşte  tot ce e în legătură cu tine – spuse îndrăgostitul iubitei.

Mă privesc în oglindă şi nu mă recunosc. A trecut prea multă vreme de când nu am mai stat de vorbă cu mine însumi faţă în faţă.

Mă simt uneori ca un elefant închis într-un magazin cu cristaluri. Dacă mă gândesc mai bine, nici dacă aş fi şoarece nu ar fi ceva excepţional.

Mă tem ca nu cumva un gând de-al meu să întrunească majoritatea absolută. Sigur atunci că e ceva banal. Mai bine o minoritate simplă.

Mă tem mai mult de iepure decât de lup. Între altele pentru că nu am mâncat lup niciodată.

Mă tem mai mult de legile nescrise, decât de cele scrise.

Mă tem mai mult de tăcerea oamenilor, decât de vorbele lor.

Mă tem mai mult de un lătrat de cizmă decât de unul de câine. Cel din urmă poate fi şi prietenos.

Mă tem mai mult de un pistol încărcat aflat în mâna unui copil decât de cuţitul din mâna celui mai fioros  bandit.

Măgarii nu mai discută cu oamenii după ce    s-au convins că încăpăţânarea acestora e într-adevăr insuportabilă.

Măgarul are mai multe calităţi decât calul, dar şi un mare defect: e încăpăţânat. Şi omul, măcar în relaţia cu animalele, cere supunere absolută.

Măgarul e un iepure supradimensionat care s-a visat leu. Altfel e un căluţ amuzant.

Măgarul scarpină pe alt măgar. Nu vă înţeleg indignarea: ce, aţi vrea să scarpine un leu?

Măreţia altora nu trebuie să te transforme în pitic pe tine.

Lucian Strochi