Aforisme – 27 decembrie 2015

2015-12-27-aforisme-Maxima zilei: Măreţia lui Dumnezeu constă în ilimitarea sa. Orice formă ar avea, inclusiv cea antropomorfă, el nu ar fi decât o copie palidă al adevăratului Dumnezeu.

Mărul are o simbolistică atât de bogată, încât m-am hotărât să nu mai mănânc mere, ci doar cireşe, pere şi prune.

Măsura e o dimensiune convenabilă la un moment dat omului. (din gândirea unui elev)

Mândria e un lucru bun atunci când e un principiu activ şi nu o relaxare prematură.

Mediocrităţile au avut o singură idee genială. Au inventat democrația.

Melcul e animalul cu cei mai mulţi dinţi. Noroc că e vegetarian.

Melcul se deplasează încet, dar dâra sa e atât de convingătoare! O idee e mai rapidă decât o scânteie, dar adesea nu lasă nicio urmă, nici măcar de cenuşă…

Memoria ne ajută nu atât să reţinem ce ne spun alţii, cât să nu ne repetăm noi.

Metaforă rară: clopot cu limbă de văduvă.

Metempsihoza rămâne cea mai frumoasă metaforă a omenirii.

Meteoritul poate fi considerat o operă de artă? În fond costă uneori milioane de dolari şi e adesea răsfăţatul muzeelor.

Mezalianţa e acea căsătorie reuşită care nu e a ta.

Mi s-a spus că aş fi o adevărată enciclopedie. Cine a afirmat asta – şi nu glumea – , n-a deschis niciodată o enciclopedie sau măcar un dicţionar.

Mi se cere să evit stresul, să mă detensionez. Protestez timid: – Bine, dar opera de artă presupune tensiune, diferenţă de potenţial. Cum o să mai pot scrie dacă sunt sănătos, fericit şi cu un surâs burghez la colţul gurii?

Mi-a fost frică întotdeauna să mă autoanalizez. Nu știu ce monștri preistorici aş fi descoperit. Sau câte vulnerabilităţi.

Mi-a plăcut să mă plimb printre lucrurile inutile. Ești singur şi poți realiza un exerciţiu de exorcizare.

Mi-a trebuit multă vreme să înţeleg că nu eu am avut douăzeci  de ani, ci că ei m-au avut pe mine.

Mi-am propus întotdeauna să câştig. Atunci când nu am reuşit, a fost treaba altora.

Mi-e frică de unii oameni, dar de mine mi-e de-a dreptul groază.

Mi-e frică să visez. Dacă visul meu va deveni cumva cândva realitate?!?

Lucian Strochi