Omul – ilustratie de George Romila

O,o
OMUL

Acum vom vorbi de îndata
Despre o fiara ciudata,
O faptura balana;
Are par, dar n-are blana;
Si ce mai are?
Are unghii, n-are gheare.
Potrivit la trup,
La faptura,
Câteodata cumplit la cautatura,
Dar nu e lup.
Seamana cu ursul la mers, la calcatura;
Nu se da dus de la miere, de la o mura;
Zboara ca un condor,
Numai ca are motor;
Înoata ca un peste,
Numai ca vorbeste;
Îi place carnea de pui,
Dar vulpe nu-i;
Bea lapte, ca puiul de foca,
Dar îi place si coca.
Câteodata-i slab, ca un ogar;
N-are urechi mari, dar câteodata-i… magar;
La o mâna are cinci deste:
Pretinde ca gândeste;
Uneori e violent, într-o doaga;
Alteori plânge si se roaga;
Se joaca cu focul;
Îsi încearca, în lupte, norocul;
Uneori are privirea calma:
Atunci poti sa-i manânci si din palma;
E numai piele si oase;
Locuieste în case;
Are privirea limpede, vie:
Asta de când scrie.
Si, de când a descoperit roata,
A crezut ca toate sunt gata.
De când s-a coborât din pom,
A crezut ca e om.
De când a spus eu
S-a crezut Dumnezeu.
(L-a ispitit cu asta si unul, Prometeu).
Se bate cu pumnii în piept
Si se crede puternic si întelept:
„Cel mai ales, superioara materie…”
Dar îl da gata si o bacterie.
Se crede viril,
Dar, de copil,
Îl pune jos orice bacil.
Dar, e adevarat:
A descoperit scripetele, planul înclinat
Si alte legi ale firii,
Cum ar fi tabla-nmultirii…
Nu-i asa baiete, draga fata,
Ca omu-i o fiinta, o fiara ciudata?

Lucian Strochi